The Devin Townsend Project - Deconstruction (cronica de album)

de Ana-Maria Gavrila

The Devin Townsend Project  - Deconstruction (cronica de album)


Nu multe sunt numele care, doar prin simpla lor rostire, starnesc atat admiratie, cat si nedumerire si controversa, insa Devin Townsend – a.k.a. HevyDevy, a.k.a. Ziltoid The Omniscient - , se numara cu siguranta printre ele, si asta se datoreaza nu doar muzicii sale geniale, ci si personalitatii sale excentrice, teribilismului iesit din tipare precum si unui simt al umorului mai mult decat sardonic.

Perioadei ‘zbuciumate’ de la Strapping Young Lad i se opune – intr-o oarecare masura – cariera solo a artistului : daca prima se caracterizeaza printr-o diversitate de genuri extreme – death metal, trash, black metal si industrial metal; cea de a doua reprezinta o etapa experimentala, ce i-a oferit posibilitatea de a exploata la maxim fiecare latura a viziunii sale muzicale : de la folk ambiental la rock atmosferic, de la un sound electropop la varietati progresiv-simfonice.

The Devin Townsend Project a fost initiat dupa o perioada de aproximativ 2 ani, timp in care Townsend a stat departe de scena muzicala si a compus numeroase piese care, potrivit spuselor sale, se incadrau in stiluri diferite. Astfel, in primavara anului 2009 a fost anuntata seria de patru albume ce urmau sa apara sub denumirea Devin Townsend Project, iar in acelasi an, au fost lansate primele doua materiale : acusticul “Ki” si metalic-ul “Addicted”. Ultimele piesele ale puzzle-ului ce compun aceasta tetralogie, “Deconstruction” si “Ghost”, au aparut in iunie 2011, probabil doua albume mult asteptate de fani.

Deconstruction” este, din punctul meu de vedere, unul dintre cele mai bune albume metal din ultima vreme : complex, extravagant, bombastic, imprevizibil, un fel de haos organizat ce reuseste sa depaseasca celelate materiale create de Townsend pana acum, incluzand aici si deja clasicele “Terria” si “City”. Aproximativ 70 de minute vei fi (sur)prins intr-un univers absurd in care orice fan al muzicii metal poate gasi cate ceva pe gustul sau : un industrial metal ce aminteste de Strapping Young Lad prin ‘Sumeria’ si ‘Pandemic’, un black metal simfonic in ‘Juular’, compozitii complexe si experimente bizare in epica ‘The Mighty Masturbator’. Fara indoiala, unul dintre cele mai complexe din punct de vedere tehnic albume compuse de Townsend vreodata.

Asadar:

Praise The Lowered (6:02)

Inceput relaxant, un electro – trip-hop atmosferic, iar vocea lui Devin din primele versuri:

“Close your eyes, get ready…
One won''t stop the flow.”

este soft, urcand treptat si tinzand catre note din ce in ce mai inalte – secunde bune chiar –, pasaj ce culmineaza cu un mix de bas si tobe si primul guest vocal, Paul Kuhr (November''s Doom) : death growls insotite de un cor si riff-uri heavy intr-o compozitie ce devine din ce in ce mai complexa. Toata ‘nebunia’ se sfarseste dupa aproximativ doua minute, revenind la soundul initial – calm, relaxant. Cu ‘Praise The Lowered’ ca prima piesa, Devin Townsend pare sa isi previna ascultatorul : cand crezi ca ai prins sau inteles directia catre care se indreapta apar elemente surpriza – un montaingne russe cu rasturnari de orchestratie, in care arbitrarul guverneaza fiecare secunda.

Stand (9:36)

Un keyboard care se pierde treptat intr-un ritm de tobe si riff-uri ‘palm-muted’; vocea lui Devin suna din ce in ce mai aspra, iar dupa soptitul “Ready?”, totul se dezlantuie, creand un sound intens, cu vocea death a lui Mikael Akerfeldt (Opeth, Bloodbath) caruia i se alatura corul intr-o ‘competitie’ vocal - instrumentala. Un solo de chitara melodic, apoi imediat, o secventa ce aminteste de ‘Ocean Machines’ (si aici ma refer la varianta demo, nu cea de pe EP). Duelul chitara – tobe continua, pana cand totul se reorganizeaza intr-o orchestratie complexa, iar vocea lui Mikael Akerfeldt revine si ea.

Juula (3:46)

Totul incepe brusc, cu ritmul rapid al tobelor si riff-urile incisive ale chitarelor, corul – deocamdata – undeva in background, pentru ca Devin acapareaza scena; totul este alert, dinamic. Hotarat lucru, aceasta este o compozitie cu vadita tenta black metal, iar cand vocea lui Ihsahn (ex-Emperor) se face auzita, totul capata sens, daca se spune ca exista vreunul in toata povestea asta. Catre final un scurt pasaj care suna oarecum ciudat, nu insa nelalocul lui, si piesa se inchide cu aceleasi acorduri black metal.

Planet of the Apes (10:59)

Riff-uri heavy si un keyboard soft, in timp ce tobele construiesc un ritm care acompaniaza chitara – privita in ansamblu, intreaga secventa pare dezordonata, mai ales in primul minut. Devin interpreteaza aproape recitativ versurile, usor agresiv chiar. O voce feminina, expresiva : “I know the ways to love and truth!/ (Tungsten body, glowing mind!)/ And I realize they''re coming through!/ (Tungsten body, glowing mind!)/ I know the way to love and truth my god…stay with me!”, intr-un registru mai inalt, care se suprapune cu vocea joasa a lui Townsend.

Cateva secvete ce amintesc de “Addicted”, sintetizatoare acide si corul undeva in background. Ritmurile se schimba si nu poti decat sa asculti, hipnotizat, asteptand urmatoarea ‘surpriza’, care vine, neasteptata: minutul 5:40 aduce o totala schimbare de ritm – mult mai soft, cu o voce surprinzator de clara din partea lui Devin. Un ‘special treat’ pentru fani : Tommy Giles Rogers (Between the Buried and Me), iar de la minutul 7:30 totul devine pur si simplu nebunie: unele secvente revin, alternand cu altele noi, un fel de Prog Metal .

Sumeria (6:37)

Un debut exploziv si, cu toate ca exista influente black metal, piesa reprezinta de fapt un progressive metal dus la extrem: sintetizatoare stranii, vocea puternica a lui Devin si corul care da refrenului gravitate. Vocea agresiva a lui Joe Duplantier (Gojira) si intensitatea ochestratiei continua minute bune, iar – ca bonus – o scurta schimbare de ritm cu o chitara acustica si vocea lui Paul Masvidal (Cynic). Este o piesa care te prinde de la prima ascultare, refrenul fiind cel care iti ramane intiparit, insa nu este nicidecum o compozitie ‘light’.

The Mighty Masturbator (16:28)

De departe cea mai intensa / interesanta piesa, totul invartindu-se in jurul acestui ‘proces’ (vezi titlul) mental-artistic – o parodie la incercarile pretentioase de a explica filosofic si complicat lucrurile pe care de fapt nu le intelegem, de unde si omniprezentul ‘cheezburger’. Cam asta ar fi si abordarea intregului album : pentru ascultatorul ‘pretios’ (si pretentios) intreg materialul poate parea o incalcitura de genuri, de racnete si partaieli, mult prea orchestral si de-a dreptul patetic.

Nu stiu cat de ‘clasic’ o sa devina (nota – “Terria”), fie place de la prima ascultare, fie displace intru totul. Cele 16 minute ar putea fi rezumate cam asa : inceput soft, chitara ‘palm-muted’ si vocea lui Devin sunand - deocamdata – OK; totul se schimba cu riff-uri monumentale, carora li se alatura corul, intr-o secventa ce creste progresiv in forme si ritmuri diferite; riff-uri clasice, iar Devin care tine un scurt discurs intens cu o voce ridicola; un keyboard in stilul binecunoscut; ritmuri electronice experimentale si de aici intreaga compozitie devine din ce in ce mai ciudata : Greg Puciato (The Dillinger Escape Plan) apare si el in scena cu o interpretare geniala.

Secventele finale par din cu totul alt film, un horror probabil, imi imaginez poate niste clovni satanisti.

Pandemic (3:29)

Un alt inceput cu o izbucnire de tobe, chitare si corul, intr-un ritm rapid si scream vocal-urile de neinteles ale lui Devin; versurile sunt cantate de Floor Jansen (ex-After Forever, ReVamp), contrastand cu zbieretele lui Devin.

Cea mai scurta piesa de pe album se remarca totusi prin intensitate si prin solo-ul de chitara de la final.

Deconstruction (09:27)

Titletrack-ul albumului are, sa spunem, cel mai rafinat intro posibil, produs probabil dintr-un efort creator. Devin monologheaza : “You could take anything! …a benign object of any sort…you could take a cheeseburger and deconstruct it to it''s source!” secondat de un riff ce aminteste de Buckethead, iar corul incanteaza “Cheeseburger!”.

Urmeaza un intreg pasaj cu riff-uri disonante care suna nebuneste, iar imediat dupa o schimbare de ritmuri stranii, mai melodice, construite in jurul unui pasaj de keyboard si interpretarea lui Oderus Urungus (Gwar).

Un simt al umorului absurd “Woah! good lord, it''s a cheeseburger!!! …a double!” iar corul il divineza pe maritul ‘cheeseburger’ : “(Oh glorious cheeseburger…we bow to thee. The secrets of the universe are between the buns...)”, intr-o noua secventa finala de riff-ului in maniera Buckethead.

Poltergeist (04:25)

“Let''s finish this!!!” se aude si incepe o piesa ce s-ar putea gasi pe albumele de la Strapping Young Lad : riff-uri si o interpretare agresive, singura deosebire ar fi orchestratia mult mai complexa : cor, keyboard si modalitatea in care toate elementele se imbina disonant.

Pentru cei care privesc tracklist-ul albumului in speranta de a-si face o idee in legatura cu directia lui vor avea surprize : titluri precum “Juular” si “The Mighty Masturbator” par mai mult decat ridicole; in spatele acestui umor se afla doua dintre cele mai bune piese ale albumului. Fanii il vor aprecia, impreuna cu celelalte materiale care compun aceasta tetralogie. Nu este nevoie ‘sa apar’ “Deconstruction” pentru ca fiecare compozitie in parte vorbeste de la sine : geniul muzical al lui Devin Townsend reuseste sa creeze un material complex ce-l va incanta fara indoiala pe ascultatorul avizat.



Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter

Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!


Ne gasesti si pe Instagram


Concerte recomandate: