VI: The Faceless - Autotheism (cronica de album)

de Pruna Andrei

VI: The Faceless - Autotheism (cronica de album)


Un nou nume rasare din tiparele scenei metal…Michael “Machine” Keane. Un om de geniu absolut ce a reusit impreuna cu trupa sa, The Faceless, sa lanseze unul dintre cele mai tehnice albume ale acestui an. The Faceless este o trupa care a pornit in 2004 de la deathcore brut si a ajuns la un tehnical death metal de genul Necrophagist (care nu mai scot naibii un nou album!) presarat cu mari influente Opeth. Conceptul ultimului material este, asa cum sugereaza si titlul, renuntarea la orice credinta de catre om si autoadorarea sa pana la apogeul de zeitate si disparitia totala a lui Dumnezeu. Un concept interesant, dar cred totusi ca l-am mai intalnit, insa nu pun mana in foc.

“Autotheism” este cel mai ambitios album al trupei de pana acum, vocea clean a lui Keane fiind ceva inovator, acel “ceva” ce restul albumelor de la The Faceless nu au avut. Schimbarile de membrii din trupa ar fi trebuit toeretic sa afecteze performanta acesteia, mai ales dupa plecarea bassistului Brandon Giffin, un imens si un brutal monstru al acestui instrument. Totusi, The Faceless a reusit sa compenseze lipsa acestuia cu aducerea bassistului Evan Brewer si tobosarul Lyle Cooper. Acesta din urma este de asemenea o bestie si un “violator” al tobelor, insa ce are el mai deosebit este stilul sau aparte de a canta (cautati pe Youtube niste filmulete cu el si o sa vedeti la ceea ce ma refer).

“Autotheism” este o noua aventura a celor de The Faceless in meleagurile de progressive, multe elemente de deathcore intalnite in precedentele albume lipsind acum. Noua orientare este un succes, dar a ajuns in unele momente sa semene foarte mult cu trupe ca Obscura sau Death in perioada de progressive. Vocea clean a lui Keane, de care sunt atat de innebunit, seamana si ea cu cea lui Mikael Akerfeldt din Opeth, dar nu punctez cu minus acest aspect. In precedentul disc, “Planetary Duality”, ea a aparut in unele momente, dar nu intra in atmosfera si era prost inregistrata.

Albumul incepe cu o trilogie de piese, numerotate de la 1 la 3, fiecare cu titlul ei, ce descriu pe trepte evolutia creatiei divine, omul, si decaderea acestuia in necredinta. Prima piesa,” Autotheist Movement I: Create” are in prim plan vocea clean a lui Keane, in combinatie cu vocea solistului Geoffrey Ficco. Aceasta in schimb nu suna deloc a stilurile mentionate mai sus, suprinzator, ea suna mult mai mult a doom metal, de genul My Dying Bride. A doua piesa, "Autotheist Movement II: Emancipate" este ceea ce orice fan The Faceless ar fi vrut sa auda de la aceasta trupa: riff-uri dementiale, growl-uri foarte joase, masuri complexe pe tobe, dar cum trupa a decis sa evolueze, regasim si noi elemente de atmosfera (precum vocea unui copil care plange si riff-uri progressive cu amprenta Death). A treia piesa, "Autotheist Movement III: Deconsecrate", este asemanatoare cu a doua, insa i se adauga un solo puternic si un sunet de saxofon, de care m-am atasat atat de mult in materialele din acest an.

Trupa continua sa ne surprinda cu intro-uri de teatru in melodiile "Ten Billion Years" si "Accelerated Evolution", unde accentele se pun cel mai mult pe atmosfera. Tot piesa “Hymn Silence” contine parti de atmosfera foarte asemanatoare cu cele de la Dimmu Borgir, dar cred ca este cea mai agresiva melodie de pe parcursul intregului album. “In Solitute” incepe foarte interesant pe chitara acustica in combinatie cu vocea clean a lui Keane, si se termina foarte brutal pe masuri de death.

Ceea ce nu am regasit in acest album este sunetul bassului. Tobele se simt, si chiar foarte bine, dar lipsa se vede in acest instrument. Cum am spus, Brandon Giffin, este un monstru al bass-ului, insa Evan Brewer, care dupa parerea mea este un nou Billy Sheehan al muzicii iar albumul sau solo este ceva imens, ce ma lasa mereu fara cuvinte. Nu inteleg in schimb de ce nu s-a concentrat foarte mult si pe ultimul material The Faceless deoarece mi-ar fi placut sa aud unele parti mult mai dezvoltate de chitara bass in piese.

Per total, “Autotheism” este un album in unele momente foarte bun, dar se vede ca trupa trebuie sa continue sa evolueze si sper ca peste ani, sa scoata un album de geniu. Pe langa unele minusuri, ascultand acest ultim material veti intelege treptat ceea ce The Faceless vor sa devina pe viitor.




Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter

Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!


Ne gasesti si pe Instagram


Concerte recomandate: