Cryptopsy la Bucuresti: A lipsit masa si ceaiul

de Buvnitz

Cryptopsy la Bucuresti: A lipsit masa si ceaiul


Citeam zilele trecute un articol ce spunea ca schimbari la nivel planetar nu se petrec doar pe Pamant ci in intreg sistemul solar. O fi adevarat sau nu, ploaia si-a ales o zi foarte proasta pentru a-si manifesta bucuria de peste 10 ore. A stricat pana si prietenia celor din Constitutiei dar si cheful celor care si-au facut totusi curaj sa vina pana in Fabrica.

Nu cred ca am fost singurul care a venit acolo cu un semi-simt al obligatiei. Pana la urma e CRYPTOPSY, ce naiba! Vin oamenii din Canada si noi nu ne miscam din bloc din cauza unei ploi. Si uite asa s-au strans 99 de curajosi in sala de la etajul Fabrica unde parca simteai in aer o lipsa acuta de chef de 'dans', drept urmare ca mai mult s-a stat si urmarit, lipsea masa si scaunul in centrul salii. Dar asa e cu vremea asta mohorata, iti taie (aproape) orice pofta.

Parte a unei serii de concerte in Europa de Est (ce au inclus Moldova, Romania si Macedonia) concertul pus la cale de Axa Valaha avea sa ne prezinte o trupa etalon a scenei death metal Nord Americane, Cryptopsy. Sositi cu intarziere pentru ca Lord Worm si-a luat deja ramas bun de la trupa iar in locul sau a aparut un pusti care a dat de furca carcotasilor online, prima data cu noul album Cryptopsy si apoi cu proiectul sau solo intitulat The Era Of, un amestec intre 30 Seconds To Mars, A Perfect Circle si Rush.

Vorba unui tip de prin sala 'Daca veneau acum 10 ani era altceva, acuma e doar condica semnata'. Respectivul solist si-a facut insa treaba exemplar, a incercat una-doua-trei chemari la dans dar pauza prin sala, moleseala si-a spus cuvantul. Deh, nu merge tot timpul iar pana la urma nu e vorba de lipsa de respect, plata biletului la concert este pana la urma cea mai mare dovada de respect pentru o trupa. O idee formulata si de Cryptopsy undeva spre finele showului 'Scena sunteti voi, casele de discuri nu ne ajuta cu nimic, voi sustineti tot'.

Canadienii au prestat exemplar. Viteza, executie, energie..in alte circumstante deznodamantul ar fi fost altul. Flo Mounier a dat lectii de percutie, asa cum era de asteptat. Masinarie, executie perfecta. Christian Donaldson la acelasi nivel. Nu m-a prins in schimb acest nou vocal, prea mult accent pe partea guturala, culmea e ca muzica Cryptopsy e construita in asa fel incat sa iasa din tiparul clasic brutal death iar in acelasi timp nu aglomereaza atat de mult partea tehnica a muzicii death metal.

Inainte de Cryptopsy a urcat pe scena Terminal Prospect, o trupa suedeza a carui tobosar avea un chef nebun de cantat. Genul de atitudine molipsitoare, indiferent cat de ciudata parea atmosfera in sala, suedezii au ignorat orice impediment si au cantat ca si cum erau in fata la cateva mii de oameni. Nu stiu cat de mult a prins stilul, Terminal Prospect erau mai degraba afiliati scenei tipic sweedish al armoniilor melodice in death metal. Jos palaria la capitolul atitudine

Prima trupa a pus si mai multe semne de intrebare. Coins As Portraits din Brasov, un amestec de grindcore cu mathcore si pasaje de jazz. Mie imi pare o trupa foarte promitatoare ce inca nu si-a gasit o tinta fixa in materie de public. Habar n-am cum le merge prin Europa pentru ca trupa a sustinut totusi mai multe concerte pe continent. S-a vazut insa ca muzica lor este inca o nebuloasa pentru publicul 'extrem'. Dar lucrurile bune se construiesc in timp.

Bila neagra la sunet. Nu stiu exact cine a facut sunetul de aceasta data - pentru ca nu era nimeni de la Fabrica - insa m-am simtit ca la concert de jazz. Sunet compact insa fara volum. La primele doua trupe ba nu auzeai un premier, ba nu auzeai o armonie. Se intampla.

Revenind la vorba celui amintit mai sus, 'Am bifat si Cryptopsy'. Multumim Axa Valaha.

Va las cu filmari.



Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: bit.ly/METALHEAD-Newsletter

Concerte recomandate:






Like us on Facebook