Dark Tranquillity: Fascinanta galerie Gothenburg Metal

de Ana-Maria Gavrila

Dark Tranquillity: Fascinanta galerie Gothenburg Metal


Dupa numai un an de la concertul sustinut la Sibiu, in cadrul ARTmania Festival 2010, pionierii metalului de Gothenburg – DARK TRANQUILITY – si-au tinut promisiunea facuta si au revenit in Romania cu un show incendiar in Club Silver Church, joi seara, 19 mai 2011, aducand in fata publicului o galerie de piese memorabile, atmosferice si variate.

Suedezii – Mikael Stanne (voce), Martin Henriksson (chitara), Niklas Sundin (chitara), Daniel Antonsson (bass), Anders Jivarp (tobe) si Martin Brandstrom (keyboard), ne-au dovedit inca o data – daca mai era nevoie – ca Dark Tranquility este una dintre trupele ce detin o maiestrie tehnica desavarsita, in care fiecare pasaj instrumental este atent mestesugit si impecabil interpretat; keyboardul este intotdeauna undeva pe fundal, cu o usoara tenta moderna de dark-electronic.

Recitalul a fost deschis cu doua piese de pe cel mai recent material discografic – “We Are the Void” (2010) – si anume : “At the Point of Ignition” cu un intro ce amesteca acordurile melodic electronice ale keyboard-ului si sound-ul dur al riff-urilor, si “The Fatalist”, piesa care, pentru mine, are ceva teatral in combinatia muzica – versuri, subliniata live si de prezenta scenica a lui Mikael Stanne. Cea de a treia piesa, “Icipher”, este una dintre cele mai interesante compozitii Dark Tranquility, creeaza o atmosfera deosebita, prin versurile ce degajeaza tristete, fara sa para insa melodramatice.

A venit si randul albumului “Damage Done” – mult mai agresiv cu nuantele elecronice moderne ale keyboardului, un sound dur al riff-urilor, sustinut si de vocea distinsa a solistului care pare in forma maxima. In aceste piese – “Damage Done”, “Lost to Apathy”, “Monochromatic Stains” se disting clar pasaje de o tehnica deosebita, iar sonorizarea impecabila lasa loc fiecarei piese in parte sa iasa in evidenta. Concertul continua cu un alt title track al serii, “The Gallery” si cu amestec de piese de pe diefrite albume : “The Wonders at Your Feet(“Haven”), “Iridium” (“We Are the Void”) si “Focus Shift” (“Fiction”).

“Misery’s Crown” este o piesa in care vocea lui Mikael Stanne creeaza un amestec de clean si growl, care suna dark, gotic. Recunosc ca sunt o fana a clean vocal-urilor lui, dar pentru partea growl consider ca este unul dintre cei mai buni solisti ai genului: dur, clar, monocromatic. Apoi, cel de al treilea title track, “Haven” si doua piese de pe “The Gallery” : “Punish My Heaven” si “Lethe”. “Lethe” are un intro fascinant si versuri ale caror sensuri par ca nu le poti niciodata patrunde : este o compozitie perfecta prin armonia dintre intrumental si versuri.

Final Resistance” este un “killer track” : rapid, melodic, captivant, probabil una dintra cele mai bune piese ale formatiei si probabil preferata publicului, deoarece reactia lor a fost dementiala, iar Mikael Stanne le-a apreciat sincer aplauzele si strigatele, cu siguranta placut impresionat sa gaseasca fanii la fel de dornici ca acum un an. Ne-a facut din nou o promisiune, pe care o vom tine minte : “We should make this an annual thing!”

A urmat bis-ul : “Therein” una dintre piesele mele favorite, deoarece imbina toate acele elemente care definsc muzica suedezilor; si “Terminus (Where Death Is Most Alive)”, un final in forta dinamic, rapid, uluitor. Ne-au multumit cum au stiut mai bine, Mikael Stanne revenind chiar si a doua oara in fata publicului care striga si aplauda.

De ce este un concert Dark Tranquility un eveniment ce nu trebuie ratat? Pentru ca muzica lor a evoluat de-a lungul timpului imbinand, cu fiecare album in parte, sound-uri moderne cu elementele traditionale ale genului, pentru tehnica desavarsita a interpretarii si a compozitiilor, pentru show-urile live spectaculoase, dar nu numai. Speram ca isi vor tine din nou promisiunea facuta si multumim ARTmania pentru un nou concert Dark Tranquility.

Setlist

At the Point of Ignition
The Fatalist
Icipher
Damage Done
Lost to Apathy
Monochromatic Stains
The Gallery
The Wonders at Your Feet
Iridium
Focus Shift
Dream Oblivium
Misery’s Crown
Haven
Punish My Heaven
Lethe
Final Resistance
Encore
Therein
Terminus (Where Death Is Most Alive)




Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter

Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!


Ne gasesti si pe Instagram


Concerte recomandate: