Noutati despre concertul Deep Purple

de Morrison

Noutati despre concertul Deep Purple
Fanii Deep Purple pot fi fericiti: mai sunt putine ore pana la marele concert si totul decurge conform planului. Trupa a ajus in Romania. Ian Gillan a venit de luni, iar Roger Glover, Ian Paice, Steve Morse, Don Airey au sosit marti. Tot luni a venit si staff-ul turneului Rapture of The Deep".

Echipamentul Deep Purple a ajuns luni cu 3 tiruri si 3 camioane. La stadion se lucreaza de zor inca de marti dimineata. Se monteaza scena care are o deschidere de 20 de metri si, cu tot cu anexe, 40 de metri. Deep Puple figureaza in Cartea Recordurilor ca fiind cea mai zgomotoasa trupa din lume". Nici cu acest concert, trupa nu se dezminte: puterea instalatiei de sunet va fi de 200 000 W.

Detalii organizatorice:

Biletele la categoria VIP s-au epuizat. La Tribuna 1 si pe Gazon B sunt in curs de epuizare. Cei care doresc bilete ar trebui sa se grabeasca. Din informatiile centralizate ale Modus Production, aflam ca pana marti dimineata s-au vandut aproximativ 10 000 de bilete.

Datorita publicului numeros asteptat, intrarea la concert se va face prin doua intrari: str. Dr. Lister si Str. Alexandru Vintzu. Accesul este permis incepand cu ora 17.00. Organizatorii tin sa reaminteasca publicului ca, datorita localizarii stadionului, posibilitatile de parcare sunt foarte reduse.

Pe stadion sunt interzise laserele, aparatele foto si video profesionale, adica mai mari de 35 mm, e interzis fotografiatul cu blitz precum si filmatul, sunt interzise sticlele de orice fel ca si accesul cu bauturi si produse alimentare.

Atentie! Meteorologii anunta ca vremea va fi buna, cu temperaturi destul de ridicate pentru aceasta perioada. Sansele de ploaie sunt reduse.

Organizatorii, Modus Production, incearca sa se asigure ca tot concertul va decurge in bune conditii, tinand cont de dorintele si nevoile publicului. Astfel, in stadion vor fi 7 puncte de vanzare pentru mancare si bautura, 4 grupuri de toalete ecologice si chiar o rampa construita special pentru persoanele cu handicap locomotor. Un punct de prim ajutor este amplasat in centru gazonului, iar in incinta, vor exista doua echipaje de ambulanta.

La ora 19 va incepe recitalul opening act-ul Joanna and The Band. Pe perioada acestuia se va face si extragerea castigatorului scuterului. La extragere vor participa doar biletele persoanelor care au intrat pe stadion intre orele 17 si 19. Incepand cu ora 20 intra in scena Deep Purple...

Cei care vor si mai mult Deep Purple sunt invitati incepand cu ora 23 in club Bamboo, unde va avea loc After Party Deep Purple". Modus Production a organizat o seara speciala, in care se va asculta mult Deep Purple, iar atmosfera va fi in acelasi spirit. Intrarea este libera.




Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter

Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!


Ne gasesti si pe Instagram


Concerte recomandate: