Cronica Deicide - Till Death Do Us Part

de Morrison

Cronica Deicide - Till Death Do Us Part
Deicide au facut echipa cu mai putin cunoscutul pictor Hans Baldung Grien, pentru a scoate pe piata probabil unul din cele mai bune produse death metal al acestui an. Al 9-lea album al americanilor este de altfel si cel mai lung material discografic, cu o durata de aproximativ 42 de minute in care este inclusa si cea mai lunga piesa din istoria trupei, intitulata Horror in the Halls of Stone.

Dupa cum si comunicatul de presa ne anunta, Till Death Do Us Part este cel mai agresiv album Deicide. Adevarul este ca avem de audiat o trupa si mai brutala decat in anii trecuti, pastrand totusi acel balans cu care ne-am obsinuit, de acesta data scos in evidenta de catre indemanarea lui Jack Owen, fostul chitarist Cannibal Corpse. Dupa cum si acesta a declarat, nu se stie sigur daca a devenit un membru permanent Deicide insa cert e ca abilitatile sale au adaugat un plus muzicii americanilor.

Coperta este opera lui Hans Baldung Grien, o pictura intitulata "Three Ages of the Woman and the Death". Hans a fost elevul lui Albrecht Durer, un cunoscut artist german.

Pentru Deicide, Till Death Do Us Part reprezinta o evolutie destul de logica, pastrand o executie si structura similara cu The Stench of Redemption, insa in acelasi timp adaugand brutalitatea de pe Legion. Albumul se axeaza foarte mult pe viteza, din punctul meu de vedere fiind cel mai bun produs al lui Steve Asheim, tobarul care in 2007 a fost arestat pentru un presupus jaf care in final s-a dovedit a fi de fapt un act de incompetenta din partea autoritatilor locale.

Anheim apeleaza la foarte multe blast beaturi, completate de chitara lui Owen. Fata de The Stench Of Redemption, noul album suna ceva mai tehnic. Structura pieselor ramane destul de simpla: blastbeaturi/solo/o sectie ritmica foarte elaborata, dupa care seria se repeta. In ciuda acestui fapt, albumul nu este deloc monoton ci chiar aduce aminte de piese precum Dead but Dreaming, Once Upon the Cross sau chiar Kill the Christian.

Owen si-a facut de cap pe acest album oarecum exagerand cu partile de solistica, ocupand circa 20-30% din fiecare piesa. Benton a ramas la fel de "carismatic", cu un registru vocal la fel de identic ca si in 1995 (lansarea lui Once Upon The Cross). Abordarea sa a pieselor a ramas relativ neschimbata: foarte multe strofe, structurate pe maxim 2 masuri. Astfel, Benton adauga un sentiment de malefic in esenta muzicala Deicide.

Cat despre tematica lirica a albumului, nimeni nu stie inca la ce s-a gandit Glenn de aceasta data. Se pare ca versurile ar avea o legatura cu mariajul, aspect inca destul de incert. Cert este ca la cat de bine suna acest album ca instrumentatie, versurile sunt o problema mult prea mica pentru a fi luata in calcul. Deicide suna in 2008 la fel de bine ca si in 1995.

Nu trebuie sa fie exceptional din punct de vedere tehnic, brutalitatea oferita de cei 4 americani este indeajuns de mult pentru a oferi un material de calitate, ce cu siguranta se va clasa pe primele pozitii in topul amatorilor de metal extrem.

A fost Pestapokalypse VI, acum Till Death Do Us Apart. Urmeaza capodopera semnata Necrophagist.

P.S: Glenn Benton for President.

DEICIDE
www.deicide.com
www.myspace.com/thestenchofredemption

Lemmy
Nota: 9/10

Tracklist:

1. The Beginning of the End
2. Till Death Do Us Part
3. Hate of All Hatreds
4. In the Eyes of God
5. Worthless Misery
6. Severed Ties
7. Not As Long As We Both Shall Live
8. Angel of Agony
9. Horror in the Halls of Stone
10. The End of the Beginning

Zi-ne parerea ta:

ĂŽnscrie-te la newsletter


Join the ranks ! LIKE us on Facebook