Depeche Mode - Heaven videoclip


Depeche Mode au lansat un videoclip pentru cel mai nou single al lor, "Heaven", un videoclip cu imagini supranaturale. Piesa este includa pe Delta Machine, cel de-al treisprezecelea album de studio din cariera trupei Depeche Mode, care se va lansa pe 26 martie.

 Delta Machine este primul album al trupei lansat dupa o pauza de aproape patru ani, acesta urmand a fi promovat in cadrul unui turneu european ce va include si Romania.  Concertul Depeche Mode de la Bucuresti va avea loc pe Arena Nationala, pe data de 15 mai 2013, fiind organizat de Emagic.

Primavara aceasta, fanii Depeche Mode se vor bucura de revenirea pe plan discografic a trupei preferate, odata cu lansarea celui de-al treisprezecelea album intitulat Delta Machine, ce va avea loc pe 26 martie. Totodata,  saptamana viitoare, pe data de 1 februarie, va fi lansat videoclipul piesei Heaven, primul single de pe album. Pe langa CD-ul in format clasic, Depeche Mode va lansa Delta Machine si intr-o editie deluxe, alaturi de inca patru piese si o brosura de 28 de pagini ce va include in exclusivitate o serie de fotografii realizate de celebrul Anton Corbijn, un vechi colaborator al trupei.

Albumul Delta Machine a fost inregistrat anul trecut in Santa Barbara (California) si New York, fiind produs de Ben Hillier,  care de-a lungul timpului a lucrat cu artisti printre care U2, Blur si The Editors. De compunerea pieselor s-au ocupat Martin Gore si Dave Gahan, amandoi declarandu-se extrem de entuziasmati de rezultatul final. „Procesul de creatie a fost dificil, deoarece mi-am dorit ca sound-ul sa fie unul  modern. Vreau ca oamenii sa se simta bine cand asculta acest material, sa-si gaseasca linistea interioara. Are cu siguranta ceva magic” a declarat Martin Gore.  „Odata cu acest material ne-am schimbat complet ideea pe care o aveam despre crearea unui album. Ori de cate ori intampinam dificultati si ne dadeam seama ca incepe sa sune mult prea normal, o luam de la zero pentru a-i oferi cu adevarat acel sound organic Depeche Mode. Abia astept ca fanii nostri sa-l asculte.” a adaugat Dave Gahan.

Turneul Depeche Mode va debuta pe data de 7 mai 2013 la Tel Aviv (Israel), urmatoarele destinatii fiind Atena, Sofia si Bucuresti, urmate de Istanbul, Belgrad si Budapesta.

Concertul de la Bucuresti va avea loc pe data de 15 mai 2013, pe Arena Nationala.  Biletele pot fi  achizitionate online, de pe www.MyTicket.ro, sau din reteaua magazinelor Diverta, magazinul Muzica, libraria Mihai Eminescu si Sala Palatului,  la mai multe categorii de preturi: 135 (Gazon B), 145, 170, 200, 240, 275, 320, respectiv 435 lei in tribune si peluza, biletele de la Gazon A fiind epuizate complet, Gazon B si categoria de 435 lei fiind urmatoarele care se apropie de sold-out.