Dillinger Escape Plan reprezinta si in acest moment unul din cele mai interesante si imprevizibile grupuri din scena metal. Considerati printre pionierii genului mathcore, DEP a evoluat catre un sound ce greu poate fi catalogat, castigand in acelasi timp admiratia altor muzicieni de renume, cel mai cunoscut fiind probabil Trent Reznor (Nine Inch Nails). Hefe a realizat un interviu cu basistul Liam Wilson iar conversatia poate fi citita mai jos. Enjoy!
In primul rand, cum ai devenit membru Dillinger Escape Plan?
LW: Dupa accidentul lui Adam Doll (bassistul original), am auzit ca formatia cauta un nou bassist permanent. L-au intrebat pe un prieten de-al meu, Jim Winters, daca ar dori sa li se alature, dar acesta a refuzat din motive personale si m-a recomandat pe mine. Stiam ca sunt omul potrivit, dar eram constient ca trebuia sa-mi imbunatatesc anumite calitati de bassist, de exemplu sa cant cu pana. Peste cateva luni, ascultam versiuni nemasterizate ale albumului „Calculating Infinity” in masina lui Ben la First Unitarian Church din Philadelphia, un loc unde am lucrat, in orasul in care inca locuiesc. Peste alte cateva luni, am inceput sa cant cu ei drept inlocuitor dar prin Septembrie 2000 am devenit un membru oficial.
De la inceput, ati lucrat cu acelasi producator, Steve Evetts. Multe trupe incep sa caute alti producatori dupa 2-3 albume, dorindu-si un sunet diferit, poate chiar o alta directie. V-ati gandit sa lucrati cu alt producator?
LW: Ne-am gandit, dar daca ceva nu e stricat, n-ai ce sa repari. Poate vor veni momente in care vom prefera sa lucram in paralel cu altcineva in afara de Steve, vreo colaborare, dar pentur moment, nu-mi imaginez cum ar fi sa facem un album fara contributia lui Steve. Pentru ceea ce facem noi, Steve are o ureche foarte buna si stie cum sa scoata ce e mai bun din noi. Toti dintre noi am lucrat cu alti producatori, dar din experientele noastre de pana acum, cred ca toti il preferam pe Steve.
Care au fost cele mai mari reusite ale tale ca muzician? Care e cel mai mare compliment pe care l-ai primit despre muzica voastra?
LW: Sa vindem un album sau un tricou, sa fie o singura persoana in fata scenei care fredoneaza versurile melodiei...da'pai sute de mii de asemenea momente...asta este extraordinar. Ocazia de a inregistra un EP cu Mike Patton, de a canta pe aceeasi scena cu NIN, de a inregistra in studio-urile Maida Vale de la BBC, sa invat de la toti muzicienii care au cantat cu mine in Dillinger Escape Plan de-a lungul anilor, sa cant in atatea tari pentru atatia oameni...lista este infinita. Nimic nu este obtinut fara sacrificii, dar imi iubesc profesia. Cat despre compliment? Hmm...cred ca Ryan de la Poison The Well mi-a spus odata ca oameni ca mine il fac sa creada ca ar functiona comunismul. Am luat-o ca pe un compliment, din context.
Cum crezi ca ai evoluat ca muzician, si cum ati evoluat tosi ca o trupa de-a lungul anilor?
LW: Cred ca ne-am dat macar suficient spatiu sa fim noi insine. Cred ca mai degraba crestem decat sa ne schimbam, nu vrem sa ne dam "bulinele" la schimb pentru "dungi". Cred ca am gasit un vocabular comun pentur cand suntem live si in studio, si ne filtram toate gandurile si sentimentele prin intermediul muzicii. Cred ca muzica in sine este ceva fizic, si suntem din ce in ce mai capabili sa demonstram asta in concertele noastre. exista un balans simultan de groove, agrisivitate, viteza, melodie si abtinere in ceea ce facem.
Ce idoli ai avut ca adolescent? ce cantece/trupe ti-au schibmat viata cand erai mic?
LW: Printre primii idoli de-ai mei se numarau Metallica, Slayer, Mercyful Fate, Fath No More, Primus, Suicidal Tendencies, Red Hot Chili Peppers. Tin minte ca prima oara cand ceva in muzica m-a speriat a fost la auzul cantecului "The Oath" de la Mercyful Fate, aveam 7 ani si am stiut ca am fost "muscat de gangania metalului". "One" de la Metallica, cu tot cu video-ul, tin minte ca a avut impact asurpa mea...si chiar daca suna kicios, "Bohemian Rhapsody" de la Queen si "Kashmir" de la Led Zeppelin stiu ca m-au schimbat. apoi cand am inceput sa ascult bassisti, Jaco Pastorius cu siguranta a schibmat modul in care abordam instrumentul.
In 2002 ati inregistrat un EP cu Mike Patton. Cum l-ai abordat si ce parere ai despre aceasta colaborare?
LW: Am dorit ca EP-ul sa fie lansat sub egida casei sale de discuri Ipecac, informandu-l ca avem nevoie de cineva sa presteze partea vocala. El s-a auto-sugerat iar noi am fost de acord. La inceput a fost putin socant ca nu stiam la ce sa ne asteptam, iar cand am auzit demo-urile...eram putin dezorientati; se intamplau atatea chestii pe plan vocal care acopereau muzica, o muzica ce pana atunci a avut o voce oarecum monodinamica. In final am fost foarte multumiti de ce a iesit. Ambele parti au facut compromisuri dar cred ca a functionat pentru toata lumea. A fost fain sa fac parte din acest proiect, iar Mike are un mod de a munci atat de disciplinat...a fost o inspiratie. El este o inspiratie. Abia astept sa ne mai intalnim cu el, sa schimbam pareri si povesti; are din ambele din plin.
Datorita faptului ca ii suntem apropiati lui Shelby Cinca aici in Romania, spune-ne te rog cum a avut loc colaborarea cu Frodus si daca mai ai planuri de viitor cu ei.
LW: Pentru mine, a inceput cand l-am cunoscut pe Shelby in perioada turneului Decahedron cu Dillinger Esc Plan. L-am cunoscut pe Jason cu vreun an in urma, mi se pare ca a venit la un concert de-al nostru cu motocicleta, si-a rupt piciorul in timpul moshpit-ului, iar sunetistul nostru de atunci a trebuit sa ii duca motocicleta pana acasa cat timp noi l-am dus pe Jason in duba. Oricum turneul acela a fost traznet, personalitatile noastre s-au potrivit din prima. Dupa cativa ani, noi cautam pe cineva sa ne faca coperta urmatorului album, Shelby a fost o optiune, asa ca l-am contactat si a facut coperta pentru "Ire Works". Tot ne propuneam idei reciproc, pe cale verbala, despre ce concept am vrea si ce vrea sa insemne. Presupun ca asta a consolidat o echipa conceptuala intre noi, ceea ce i-a indemnat sa-mi ofere sa cant cu ei pentru cateva concerte de reuniune Frodus...apoi am scris 2 cantece impreuna pentru un 7" aparut sub egida Lovitt Records. Nu am vreun plan propriu-zis de reuniune cu Frodus dar as fi deschis sa lucrez cu ei impreuna sau separat, in viitor.
In cateva luni, veti incepe un turneu in SUA alaturi de Deftones. ce parere ai despre cel mai recent album de-al lor si despre acest turneu?
LW: O sa fiu sincer, nu e albumul meu preferat Deftones, dar cred ca e cel mai bun din ultimii ani. sunt un fan "White Pony" si cred ca noul album are ceva stari asemanatoare de care ma pot lega. Cred ca title track-ul este strasnica! Imi place "wooooo"-ul ala. Abia astept turneul! Exista o gramada de trupe mai renumite care ne respecta si ne lauda presei, ale caror membri vin sa ne vada live, dar care nu ne iau cu ele in turneu pentru ca au impresia ca suntem prea periculosi, o responsabilitate prea mare sau ma rog...Deftones este una din singurele trupe mari care este cu adevarat pe placul nostru si care ne iau cu ei intr-un turneu. Suntem foarte entuziasmati, vom face tot posibilul sa nu-i dezamagim nici pe ei, nici pe fanii lor.
Cum v-a venit ideea de a inregistra EP-ul de preluari, "Plagiarism"? Cum au fost alese cantecele?
LW: A inceput cand revista Kerrrang! ne-a rugat sa inregistram un cantec dintr-o lista de trupe/piese din era grunge, care ne-a influentat. "Jesus Christ Pose" de la Soundgarden ni s-a parut o alegere interesanta pentru a o interpreta in maniera noastra. Am inregistrat totul separat, in studio-uri din afara orasului, in dormitoarele fiecaruia, etc. Chris a inregistrat tobe pentru alte cantece pe care le prestam live. A fost destul de simplu, nu am stat mult pe ganduri despre ce cantece sa fie pe EP, le-am ales pe cele pe care le cantam la vremea aceea si vroiam sa le inregistram mai profesional.
Piesa ta preferata DEP de cantat live esteeeee...
LW: Am o droaie dar piese precum "Sunshine The Werewolf" si "When Good Dogs Do Bad Things" vor avea mereu un loc special in inima mea. Alte piese noi precum "Gold Teeth On A Bum" si "Chinese Whispers" presupun o abordare diferita din partea mea, imi place aceasta provocare si varietatea pe care o ofera concertelor noastre.
Cu ce formatie ti-ar placea sa prestezi un cantec?
LW: Mi-as dori sa facem unul cu Pantera...evident nu se va intampla. Poate Radiohead, The Melvins sau Squarepusher...ceva de genul asta.
Care a fost cel mai ciudat loc in care ai cantat vreodata?
LW: Cred ca Clearfield (Pennsylvania)...era un orasel mic in care am cantat intr-o inchisoare goala cu prima mea trupa, a fost bizar. Publicul a fost cam cat de ciudat ar fi niste copii care ies dintr-o grota si vad lumina soarelui pentru prima oara, nici nu mai vorbesc de MTV sau cultura pop. Cu Dillinger, cu siguranta exista ceva locuri memorabile prin vestul Germaniei in care poti intampina situatii ciudate...dar e greu sa spun ce locuri anume.
Top 3 albume pe care le-ai lua pe o insula, daca aceasta ar avea priza...
LW: Glenn Gould - Bach: Goldberg Variations, Beatles - White Album, Queen - Night At The Opera
De ce crezi ca le place oamenilor DEP?
LW: Sper ca pentru aceleasi motive pentru care imi place si mie. muzica e interesanta dar rareori linistitoare, mereu palpitanta, exista si disciplina dar si anarhie, inspiratie...as putea scrie o lista mai lunga decat cea a lui Mos Craciun. imi place ca arta mea sa desina un oarecare efort sau chin, cred ca DEP reuseste asta. Sper ca ii loveste pe oameni unde ii doare mai tare, fara ca acestia sa aiba timp sa intrebe "de ce?"...si ca pana isi pun intrebarea, sa fie prea tarziu si deja sa fie vrajiti.
Hefe vs Dillinger Escape Plan
