Orice muzician se poate considera norocos si binecuvantat daca, de-a lungul carierei sale, este implicat in realizarea unui album care sa intre in istorie. Recordul lui Ronnie James Dio este insa unul de neegalat. In decursul a doar 7 ani, intre 1976 si 1983 Ronnie si-a pus amprenta si a contribuit decisiv la scrierea muzicii pentru trei albume, fiecare alaturi de o alta trupa, considerate pietre de hotar in muzica rock: Rainbow – Rising, Black Sabbath – Heaven and hell si Dio – Holy diver. Mai mult decat atat, discurile neincluse in aceasta trilogie sunt si ele la un nivel calitativ de invidiat: Long live rock`n`roll sau Mob rules.
Dupa plecarea din Black Sabbath din anul 1982 Ronnie a inceput cautarile pentru alcatuirea trupei ce avea sa-i poarte numele. Bunul sau prieten, Vinnie Apice, la randul sau plecat din Sabbath, este primul care se alatura lui Ronnie. Cei doi incep auditiile pentru gasirea unui chitarist. Dupa ce scena americana este incercata fara rezultate satisfacatoare, chiar daca printre aspiranti s-a numarat si Jake E Lee, Vinnie si Ronnie merg spre Londra. Acolo, Jimmy Bain, fost coleg al lui Ronnie in Rainbow, ii aduce doua casete cu Vivian Campbell, respectiv John Sykes. Stilul chitaristic original si experimental al lui Campbell s-a dovedit a fi hotarator. Mai mult, Jimmy Bain decide ca vrea si el sa faca parte din proiect. Trupa era completa.
Ce avea sa se intample in decursul a cateva luni mai apoi este, de peste 25 de ani, istorie. Ronnie declara ca modul in care cei patru au reusit sa se inteleaga din punct de vedere muzical era unul perfect. Ideile zburau dntr-un colt intr-altul al studioului si prindeau contur cu usurinta. De fapt, Holy diver emana un stil atat de fluent si melodios incat se poate vorbi numai muzicieni care au colaborat in mod natural la compunerea lui. Impresionant este si faptul ca tot materialul este scris dupa plecarea lui Ronnie din Black Sabbath. „Fiecare compozitie pe care am scris-o vreodata am daruit-o trupei in care ma aflam la momentul respectiv”. Asadar nici o idee muzicala din era Sabbath nu se gaseste pe Holy diver.
Despre cele noua cantece ale albumului este greu de spus in cuvinte ceva in plus fata de ceea ce insasi muzica transmite. La compunerea imnului Holy diver Ronnie declara ca a plecat cu intentia de a scrie un cantec in jurul caruia sa prinda contur intregul disc, un cantec epic in genul Stargazer sau Heaven and hell. „Este exact genul de compozitie care imi place cel mai mult sa o scriu”.
Momentele de geniu pe Holy Diver sunt si Stand up and shout, Don`t talk to strangers si Rainbow in the dark. Cu toate ca albumul suna extrem de unitar, Ronnie nu a avut in plan scrierea unui disc concept si nici macar nu a avut o tema generala in jurul caruia sa centreze munca depusa. Cantecele au venit unul dupa altul, rapid, usor, nefortat.
In ce priveste coperta discului, la fel de cunoscuta ca si muzica in sine, Ronnie declara: „Am vrut un desen care sa socheze. Am obtinut asta cu usurinta. Am fost intrebat: „Cum poti face ca si coperta a unui disc un monstru care inneaca un preot”?. Dar poate preotul e cel care inneaca monstrul, am raspuns. Mesajul meu e clar. Nu judeca o carte dupa coperta”.
Modul in care Holy diver a fost primit de critica muzicala a vremii vorbeste despre valoarea inestimabila a discului. „Ascultandu-l am senzatia ca sunt strapuns la nesfarsit de baionete si acest metal mie chiar imi suna a platina”. (Valac Van Der Veene). „Este grandios, minunat, stralucitor, superb,cel mai bun album de metal al anului”. (Dave Dickson).
Intr-adevar, Holy diver este impresionant si inepuizabil. Este o creatie atat de bine legata si puternica incat senzatia ca un buldozer e gata sa iasa din boxe si sa faca ravagii este aproape palpabila. Vivian Campbell, la doar 19 ani, aici si-a atins apogeul lasand in urma solouri de chitara istorice. Vinny Apice si-a creat sunetul tobelor lasandu-se inconjurat la momentul inregistrarilor de patru placaje inalte, ca intr-o cutie din lemn, metoda aplicata si pe discul The last in line. Si peste toate aceste performante marete vine ca un imparat, Ronnie James Dio, cu vocea sa grandioasa. Forta acestui glas unic, inspiratia desavarsita in atingerea fiecarei note, expresia, intonatia, sunt uimitoare. Si ca sa-si argumenteze statutul de ZEU in muzica rock, Ronnie arata abilitati componistice exceptionale. Nu se pot uita rezultatele unice aduse de colaborarile lui Ronnie cu Blackmore si Iommi, iar acum, din nou, inepuizabil, scrie istorie in putin peste 40 de minute.
In incheiere, il voi cita din nou pe Dave Dickson, cel care si-a intitulat superb articolul scris la acea vreme, „DIO, MON DIEU”.
„Ronnie James Dio s-a intors si a aruncat manusa, stabilind standardul dupa care toate albumele heavy metal ale acestui an va trebui sa fie judecate. Este interesant de observat daca vreunul se va putea macar apropia”.
*Prezenta cronica este un umil omagiu adus memoriei lui Ronnie James Dio si o infinita recunostinta pentru cele doua concerte in care am avut onoarea sa il vad.
Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter
Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!
Ne gasesti si pe Instagram
