Formatia DIRTY SHIRT a semnat un contract de management si booking cu Promusic Events!

de Alin Pildner

Formatia DIRTY SHIRT a semnat un contract de management si booking cu Promusic Events!



Dirty Shirt este una dintre cele mai active si originale trupe rock din Romania, al carei stil unic rezulta din combinarea elementelor rock/metak, cu influente din orizonturi muzicale foarte diverse: folclor romanesc, funk, electro, world music etc.


Cel mai recent material discografic semnat Dirty Shirt este "Freak Show", care a fost produs in Los Angeles, de Charles Kallaghan Massabo. Discul a fost lansat in februarie 2013 si s-a bucurat de feedback pozitiv atat din partea publicului, cat si din partea presei de specialitate (peste 50 de cronici de album), inclusiv recenzii excelente in cele mai prestigioase reviste rock din Europa.



A urmat un turneu care i-a purtat pe trupeti in Romania, Franta, Belgia si Germania, cu prestatii inclusiv la Festivalul Peninsula, Maximum Rock Festival, Student Fest si multe altele. Dirty Shirt a castigat concursul Wacken Metal Battle Romania, reprezentand Romania la cel mai mare fest de metal din lume. Trupa a obtinut locul 2 in Germania, la Wacken, o performanta notabila atat pentru trupa, cat si pentru rockul romanesc, in ansamblu.





Formatia a castigat de-a lungul timpului premii prestigioase, cum ar fi locul 2 in topul celor mai bune albume internationale lansate in 2013, realizat de Blytch (Franta), cel mai bun album metal si cel mai bun videoclip rock (Click Zoom Bytes), patru nominalizari la Maximum Rock Awards, doua nominalizari la Metalhead Awards si multe altele!


Momentan, formatia Dirty Shirt se afla in studio unde lucreaza la noul material discografic. Urmatorul concert unde trupa va putea fi vazuta de fani are loc la Festivalul Posada, pe data de 6 septembrie 2014, unde Dirty Shirt are calitatea de invitat special.




Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter

Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!


Ne gasesti si pe Instagram


Concerte recomandate: