Europe: My Force (Concurs OST FEST)

de Wind Storm

Europe: My Force  (Concurs OST FEST)


Costinesti, vara lui 1989. Eu si toti cei 13 ani ai mei. Si fara sa stiu mai nimic despre muzica (acasa se asculta, eventual, doar muzica populara - cred ca si acum as putea sa-mi amintesc niste versuri cantate de Irina Loghin, daca fac un mic efort! ).

Seara. Vremea distractiei (pana la ora 10, cand se dadea stingerea universala, iar noi ne intorceam la casutele de lemn si ne aliniam smeriti la numaratoarea tovarasului invatator). Alegerea mea? Terasa cu muzica rock. Eram in extaz cand ascultam (aveam sa aflu dupa aceea) The Final Countdown, Rock the Night, Carrie, Still Loving You si ce hituri mai erau atunci. Ma innebunea fiecare solo de chitara!

Asa i-am descoperit eu pe Europe. Ascultand Redivivus live, pe terasa, la mare.

Revenind in Bucuresti am inceput sa caut si sa ascult muzica rock. Cam greu pe vremea aceea (vara lui ‘89, ultimele luni de comunism), dar a venit decembrie ‘89 si apoi au aparut primele radiouri private. Ascultam toate emisiunile rock, toate topurile, ii ascultam pe Bogdan Nicolescu si Liviu Zamora! Ah si mai era un tip cu emisiuni rock super, dar nu-i mai stiu numele. Cat despre Petre Magdin ce sa mai vorbesc! Mama ma ajuta sa mut televizorul (un imens model „Lux” pentru cine stie) din camera lor in camera mea ca sa pot urmari miercuri noaptea „Intalnirea de la miezul noptii”, parca asa se numea emisiunea, nu?

Imi plac multe trupe rock. Dar cu Europe am inceput (mai am si acum prima caseta!) si mi-au imbogatit viata intr-un mod inimaginabil. Ma defineste. Ascult Europe cand sunt trista ca sa ma remontez, cand sunt plictisita ca sa ma reinventez, cand sunt fericita ca sa-mi sarbatoresc bucuria! Toti prietenii mei stiu cat de mult imi place Europe cam de 23 de ani incoace! Si se inchina zicand ”tie nu-ti mai trece?”



Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter

Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!


Ne gasesti si pe Instagram


Concerte recomandate: