Evanescence - Evanescence (cronica de album)

de Buvnitz

Evanescence - Evanescence (cronica de album)


Cred ca nici in zilele mele mai proaste nu-mi imaginam ca o sa scriu ceva despre realizarile discografice marca Evanescence.

Curiozitatea in materie muzicala m-a indemnat totusi sa ascult primul single de pe noul album. Piesa se numeste What You Want si, conform trupei, prevestea directia muzicala a noului produs self-titled. Eu m-am confruntat in acel moment cu o mare problema. Piesa mi-a placut, avea toate elementele pentru a deveni atat hit cat si compozitie ce nu intra excesiv in mainstream. N-am ce face, este o piesa extraordinar de bine compusa.

Asa ca am pus mana sa ascult intreg produsul. Aceeasi problema, albumul asta suna incredibil de bine. In termeni comericali are toate sansele sa devina un succes. In America e clar ca ajunge in topul vanzarilor avand in vedere ca tema lirica se invarte in jurul dezamagirilor in viata dar si a relatiilor distruse prezentate intr-un mod dramatic de solista Amy Lee, o modalitate credibila de a intra in contact cu publicul, mai ales daca vorbim de cel cu probleme emotionale.

In termeni de productie este unul din cele mai 'curate' albume venite din mainstream rock-ul ultimilor doi ani. Muzical are parti surprinzatoare, riffuri de metal alaturi de alternari foarte interesante intre chitara si pian. In ce priveste vocea solistei Amy Lee, pe cat ma plang eu de balade obosite pe pian si chitara acustica nu pot sa neg faptul ca aceasta fata e una din cele mai puternice voci ale rockului contemporan.

Albumul are si un minus. Spre final discul intra intr-o usoara monotonie iar Amy Lee devine singurul punct de reper pentru a scoate ascultatorul din acea stare. Din punctul meu de vedere este o trecere prea brusca de la calitatea primelor piese. Totusi se simte ca acele ultime compozitii sunt introduse pentru a scoate in fata vocea, aspect care se poate observa si in mixaj.

Punctand insa momentele forte ale acestui album pot spune ca nu ma asteptam ca Evanescence sa revina cu o asemenea energie in compozitii si mai ales instrumentatie.

Pacat ca ultima piesa e potrivita pentru expresia 'te-ai inecat ca tiganul la mal' iar Evanescence se intorc la compozitiile melodramatice pe care le-am vazut pe MTV si m-au convins sa evit materialele lor discografice. Si totusi...



Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter

Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!


Ne gasesti si pe Instagram


Concerte recomandate: