Pe mine m-a surprins albumul asta in mai multe feluri. In primul rand, cu melodicitatea, de care au mai zis si altii, numai ca la mine e invers: e mai putin melodic decat ma asteptam. Ultimele lor releasuri, EPurile alea de acum 6-7 ani, indicau o directie mult mai melodica. Albumul asta in schimb e mai putin melodic, insa mult mai dens si mai opresiv decat ma asteptam. In al doilea rand, cu viteza, singura piesa cu adevarat rapida e Barricades si eventual prima cat de cat, restul sunt mid spre lent. Nu ma asteptam la un album atat de atmosferic de la ei. Si in al treilea rand cu chestia care de fapt deriva din primele doua, schimbarile astea m-au derutat si m-au facut sa il asimilez destul de greu, chestie la care iar nu ma asteptam. Ceea ce nu inseamna ca nu mi-a placut din prima. E ca o bautura care iti place, dar careia iti e destul de greu sa-i descrii gustul.
Ca si calitate in sine, e clar un album de top anul asta - si e un an foarte puternic pana acum. Si e posibil sa fie chiar cel mai bun album Destroyer. Singurul meu regret e ca nu au mai bagat vreo 2-3 momente de alea de "fist in the air" ca ultimele 2 minute din Stand Defiant. In rest, albumul asta nu schimba cu nimic, eventual doar intareste eticheta pe care le-a pus-o un gagiu misto de pe alte meleaguri, om altfel maniac cu thrashul si metalul traditional, dar fara treaba cu blackul: "Destroyer666 are the embodiment of all things metal".
