ce mai iubesc eu in ultima vreme?
caldura si tristetea zimbetului lui m, ca si acea clipa in care se transforma brusc intr-o furtuna dezlantuita. vai de cine o stirneste, crezind ca o poate si invinge. modul in care se joaca cu cuvintele, cum le slefuieste si le potriveste in locasele lor, la fel cum face cu esarfele si siragurile de margele pe care le presara printre lumanari, bete aromate si toata magia de care se inconjoara.
luminitele din ochii lui c, ridurile lui, de om care a ris, s-a incruntat, poate a si plins...adica a trait o viata intreaga condensata in anii lui putini. am citit undeva ca nemurirea iti lasa un gust metalic in gura...sa-l cunosti pe c inseamna sa simti gustul nemuririi, intr-un fel straniu, de neexplicat.
articolele savuroase ale lui d, replicile taioase cu care ii ingheata pe toti cei care-l enerveaza sau il provoaca (atit de multi), intorsaturile sclipitoare de fraza si de gind, precum si nesfirsitele dueluri verbale cu el. si constiinta ca nimic din toate astea nu conteaza, ci norocul de a-l cunoaste de atitia ani, de a putea vedea in sufletul lui chinuit, dar intotdeauna mindru.
poantele seci ale lui s, venite dupa o tacere lunga de o noapte, felul in care brusc incepe sa freamete, subiectul il prinde si nu se mai opreste din povestit. si ce povesti frumoase spune!
incercarile lui k de a se gasi, de a ii gasi pe ceilalti, traseele aiuritoare pe care le urmeaza doar pentru a intelege intr-un sfirsit de unde a plecat si a se trezi in fata aceleiasi dileme.
constiinta faptului ca undeva in lume exista zambetul lui i si mutrisoara ei cald-ironica.
sa ma trezesc dintr-un somn blind, stiind ca cineva drag mi l-a vegheat.
sa visez.
sa stiu ca niciodata nu voi uita sa visez.
