Aşa se face că singura ştire cu adevărat istorică a ultimului deceniu a trecut neobservată şi necomentată: anume că "Guvernul României a emis o hotărîre prin care este interzisă comercializarea produselor tip aurolac în zone publice", iar de aici înainte "produsele care conţin substanţe cu efect embrionarcotic trebuie etichetate obligatoriu cu menţiunea Este interzisă comercializarea către persoanele sub 18 ani" (cf. Ziarul financiar, 24 aug. a.c.).
Aşadar, a trebuit un deceniu (şi ceva peste), două milenii îngemănate, patru-cinci mineriade, şapte prim-miniştri şi o duzină de guverne pentru ca vînzarea soluţiei cu cea mai mare priză prin subsolurile urbane ale ţării să fie relativ reglementată. Această reglementare nu rezolvă mai nimic din problemele celor pentru care drogul cu pricina oferă vise despre casă, familie şi hrană; dar tot e ceva. Iar faptul că, în timp ce lamentaţiile au prins a curge rîu, în timp ce fundaţiile pentru copiii străzii au prins cheag şi toată floarea mai curînd ofilită a vedetelor pop mondiale n-a putut trece prin România fără vizita rituală la orfelinatele model, faptul în sine că în tot acest timp aurolacul era vîndut ca sugiucul, la liber, este pe cît de curios, pe-atît de lămuritor.
Lămuritor din două motive: pe de o parte, este de bănuit că dependenţii au avut tot timpul să-i pună
. de-o rezervă bună, cît să le ajungă pînă la ieşirea din iarnă (sau pînă la eventuala legalizare a marijuanei)' pe de altă parte, există totuşi temerea că cei ce-au tras din pungă nu sălăşluiesc cu toţii prin canale şi boscheţi. O boare perfidă şi aiuritoare, emanată de cine ştie unde, umflă contagioasă nările multora, oferind poveştii de faţă mai multe exemple decît ea poate duce. Pentru că altfel cum dacă nu prin aurolăcuire se pot explica bună parte dintre stranietăţile ultimelor luni - de la intenţia unora dintre liderii Văii Jiului de a aduce minerii în sprijinul eliberării lui Miron Cozma la ideea de a aduce la Bucureşti mîndria fotbalistică a Craiovei şi pînă la ideea, comentată deja, de a aduce sub firma Academiei frustrările xenofobe şi antisemite ale unui tînăr membru PRM, răpit de prin seraiul verde al halucinaţiilor sale şi adus taman pe banca parlamentară.
Surprinzător în toată afacerea este că, din păcate, miasma prea ieftinului drog se ridică şi dinspre alte orizonturi. Tocmai pe cînd începusem să ne obişnuim cu ideea că am otrăvit Tisa cu cianuri, iese la iveală că altă otravă am transmis vecinilor. Pentru că tot dintr-un soi de aurolac a tras, cu nesaţ, şi federaţia de fotbal de la Budapesta - trebuie să te scalzi în valuri-valuri de aburi groşi pentru a aduce discriminarea printre ziariştii veniţi din România şi, mai ales, pentru a aduce astfel la îndeplinire ideea antimodernă şi antieuropeană a "legitimaţiei de maghiar".
În istoria noastră recentă s-a făcut un pas decisiv: vînzarea aurolacului a fost interzisă minorilor (fiind, din păcate, clar că foştii minori dedulciţi de la începutul anilor '90 au atins între timp majoratul şi-au prins şi gustul altor droguri).
Aşadar, s-a făcut un pas şi ar fi timpul pentru al doilea; spre exemplu într-o zi, la intrarea în Parlament, doamna Mitzura A. să fie întrebată, politicos, ce caută pe-acolo (fiind, din păcate, clar că dînsa s-ar putea să nu ştie).
o opinie Â
Poll
