Asta mergea in ajun, ...despre porci:
De criză, de dor și de fițe mi-a venit ideea să tai porc de Crăciun, cum se făcea pe timpuri la mine la țară. Bine, ai mei nu īl tăiau de Crăciun, ci īnainte de Sfāntul Andrei, noi nemaiavīnd răbdare și nici prea multe prin cămară să-l putem păsui pīnă la Ignat.
După ce mi-am ascuțit cuțitele pe gresia de la baie și am procurat doi baloți de paie, decorativi, uitați de un vecin īn fața casei īncă de la Halloween, m-am pus să caut porc. Prima dată am dat anunț pe internet că doresc să achiziționez, pentru sacrificare, animal de talie medie, pīnă īn 150 de kilograme, dar nu mi-a răspuns nimeni, īn afară de un sonat care mi-a zis că-i plac ideile mele și, dacă vreau, putem să sacrificăm īmpreună, mai mulți! Eu cred că toți nebunii au fugit din lume și s-au ascuns pe internet! Dar divaghez!
Cīnd mi-am īntrebat colegii la serviciu dacă știu pe undeva un porc viu, au devenit foarte curioși că ce vreau să fac cu el, că e mare de pet, că face mizerie multă. Cīnd le-am spus că vreau să-l tai, au făcut ochii cīt cepele și m-au luat la rost că de ce. Ca să-l mănīnc, de-aia, le-am răspuns, moment īn care și ultimele rămășițe de simpatie, toleranță și īnțelegere pe care le aveau pentru mine au dispărut. Cum să omori un animal și să-l manīnci, așa, ca un barbar? Eh, cīnd am văzut eu că ăștia sunt gata să sune la PETA, am īnceput să le descriu īn amănunt operațiunile specifice, insistīnd pe secționarea carotidei și colectarea sīngelui īntr-un lighean, de preferință cu smalțul sărit, ca la mama acasă, īn vederea preparării sīngeretelui și mai ales a borīndăului. N-amștiut eu cum se zice īn engleză la borīndău, la fel cum nu știu nici īn romānește, dar le-am explicat că e un fel de mămăligă din făină de porumb cu sīnge īn loc de apă. Cred că vreo trei, mai simțitori, așa, au dispărut spre baie, iar restul, că acum deja se strīnsese tot compartimentul īn jurul meu, să mă asculte, mă priveau cīnd cu milă, cīnd cu dezgust. Apoi, zic, pīrlim șoriciul cu paie, sau la butelie, dacă stăm la bloc, și tăiem urechile animalului, pe care le consumăm pe loc, cu puțină sare.
Mai trimisei vreo doi la baie, dar i-am dat īnainte, fiind conștient că un alt moment īn care să mă asculte oamenii cu atīta atenție nu o să mai prind, poate, niciodată. După ce epilăm animalul cu flacăra, continui eu, īl despicăm cu securea sau toporul, ce ne vine la mīnă, și scoatem organele, pe care le fierbem īmpreună cu capul, īn vederea preparării caltaboșului. Știți, bănuiesc le-am zis eu degajat , că pentru caltaboș se folosește intestinul gros, spălat facultativ și opărit īn apă cu ceapă, pentru mascarea miasmelor naturale. S-a plecat cu grupul după fraza asta, și am mai rămas cu vreo trei, cei mai tari de īnger și de stomac, cred, de fapt doi, că unul dintre ei era un coreean care nu pricepe engleză și stă toată ziua cu căștile pe urechi, dar se alătură oricărui grup și dă din cap aprobator la orice discuție.
Cu restul cărnii, am zis eu mai departe, facem cīrnați, grătare și sarmale, iar dacă răposatul a fost gras, putem să frigem și o oală de jumări, așa, de poftă, care să mai taie din tăria băuturii. Eu zic că au scăpat ieftin totuși, pentru că dacă m-aș fi apucat să le povestesc cum se fac hot dogii și parizerul pe care le īnfulecă ei la lunch, băgam toată firma-n spital."
Traiasca globalizarea!
