Sa va zic o patanie cat se poate de true si de penala in acelasi timp: Acu vreo 8 ani, cand eram pe la liceu si imi facusem si io prima trupa de bleah (a se citi black, dar nu prea aveam legatura), aveam sala de repetitii in ghena de gunoi dezafectata a Arhivei Bibliotecii bla bla....pe langa Biserica Amzei. La asta sala am primit pachet una bucata usha de lemn tencuita cu caramida si invelita in tabla zincata, aceasta aflandu-se in stare avansata de descompunere.
Si ce m-am gandit eu: hai sa fac rost de o usha mai de dracu-ajuta. Tocmai imi schimbasem usa de la sufragerie, cea veche ajungand la niste vecini. M-am dus la vecini si le-am cerut usa inapoi, contra a 3 sticle de vin la 3 sferturi. Vecinul dusese usa la el la tzara, la 30 de km de Bucuresti. Eu musai ca vroiam usha. Am plecat cu un personal de navetisti pana in comuna X, am tras juma de ora sa scot usa din pivnitza casei, si ma gandeam cum s-o aduc la gara. Din pacate aveam tren peste 6 ore si nimic de facut acolo, asa ca vecinul a urcat usa in caruta si hai spre Bucuresti. Asa am ajuns io cu usa in Pantelimon, unde am lasat-o in subsolul blocului unui var de-al lui.
A doua zi aveam repetitii. Am ajuns la sala, nauc de fericire ca am usha, m-am intalnit cu Cretzu, celalalt chitarist, si i-am zis:
"Frate, am usa!
si el a zis: "
Frate, am gasit alta sala!"
Si uite asa m-am plimbat eu cu usa in carca ca Pacala....usa se afla si acum in subsolul blocului varului vecinului, ca sa zic asa.
To be continued.....
[din ciclul "Cum mi-am petrecut nervii pe ultimul drum", editura Cooperativei Munca In Zadar, 199x)