Herg Benet Publishers, Club A, librăria Elefant.ro şi revista Şapte Seri au plăcerea să vă invite la un eveniment īn care dragostea face prăpăd īn rīndul populaţiei: lansarea volumului de versuri Iubirea e amintirea unui viol, de Leonard Ancuţa.
Pentru o cīt mai bună acuitate a percepţiei sentimentelor care nasc din iubire şi cu iubire trăiesc, cu acest prilej vor veni să īşi amintească despre iubire Traian T. Coşovei şi Claudiu Komartin, două nume care nu mai au nevoie de prezentare pentru īmpătimiţii de literatură şi īn special de poezie. De asemenea, vor mai lua cuvīntul Alexandru Voicescu, directorul Herg Benet şi Virginia Costeschi, din partea Elefant.ro. Club A va fi gazda tuturor pentru două ore de dragoste şi literatură, pentru sete şi cultură, īncepīnd cu ora 19.30, joi 5 mai a.c.
Versul lui Leonard Ancuța este expresia unui sentiment exprimat cu mijloace cānd vehemente, cānd īnstrăinate: dar, ca la orice poet autentic, vocea lui se propagă cu viteza intensităţii. Leonard Ancuţa e un diavol cu sentimente. Dar ce diavol, dar ce sentimente
, spune despre acest volum poetul Traian T. Coşovei.
Sub atanorul īn care-şi prepară deliciile şi otrăvurile poetice, Leonard Ancuţa pompează combustibili cu asiduitate, riscānd uneori să supraīncălzească agregatul, dar pānă la urmă poezia cam asta face dintotdeauna: se joacă cu focul. Sunt plin de bucuria unei lumi care moare mi se pare una dintre expresiile inspirate prin cheia căreia poate fi descuiată această carte de poezii de dragoste, dezgust, iluminare, descompunere şi moarte, remarcă la acest volum poetul Ioan Es. Pop.
Programul artistic al serii va include un moment poetico-teatral cu actorul Iulian Gliţă iar la final va fi un concert live susţinut de Comandorul Hoisan.
***
Leonard Ancuța, poet și prozator, autor al romanelor Control și !NFERNUL, lansează cititorilor o nouă provocare: Iubirea e amintirea unui viol, la editura Herg Benet Publishers. Sub masca dură, violentă, a titlului de pe copertă descoperi īnsă o lume aparte īn care se īmbină stări puternice, contagioase, penetrante-, cu sfiala și firavul unor sentimente a căror lumină tremură ca pieptul unei fecioare la vederea iubitului.
Leonard Ancuța privește iubirea de dinăuntrul ei, s-ar putea spune că vede lumea prin ochii iubirii pe care o locuiește un ghost in the machine care vorbește despre lumea exterioară, despre viață, tocmai știind și filtrīnd prin tesătura fină ca puful de pe aripile unui fluture a sufletului său o realitate care de foarte multe ori a fost construită din sentimente antagonice dragostei.
Și așa este: iubirea este pură și vinovată īn același timp, iubirea nu are morală, iubirea este și sfīntă și păcătoasă īn același timp și ne urmărește cu atīta tărie, cu atīta forță, la fel ca amintirea unui viol:
inima mea e o cutiuţă din lemn de trandafir
se desface īn două revarsă melodia aceea pe care am dansat-o neīndemīnatec
te-am călcat de multe ori pe picior
acum viaţa ne calcă pe cap moartea ne calcă pe urme
toţi vom ucide cīndva un om cīnd īl vom iubi cu adevărat
ne vom īnfige īn el pīnă la plăsele vom locui īn trupul lui
asemenea unei muzici īntr-un violoncel
o simfonie neterminată īn durere major
..
momentul acela īn care ne-am cunoscut ne urmăreşte ca amintirea unui viol
Leonard Ancuța ne propune o călătorie īn care vom īntīlni tot ceea ce iubirea poate face, indiferent că e dragoste pentru părinți, copii sau prieteni, indiferent că este vorba de iubirea pierdută sau cea visată. Vom parcurge o lume populată cu multe personaje, cu muze diferite, de la Monica Bellucci la Jena Jameson, vom traversa stări care ne vor lovi cu aripi de fluture sau cu gheare de animal īnjunghiat, vom rīde sau vom suferi īn tăcerea unei pietre sau īn urletul unei cascade. Poezia se va vărsa īn noi tocmai pentru că Leonard Ancuța știe să transforme īn emoție tot ceea ce pare firesc sau neobișnuit, cu ușurința unui violonist care pune pe coardele instrumentului său atīt respirația pădurii cīt și durerea unei bătăi de inimă atunci cīnd ești plin de iubire.
Bonus:
1. invitat surpriza! - o prozatoare care in ultimul timp se plimba insotita de patru barbati plus Aurelius
2. o prezentare semnata de prozatoarea Cristina Nemerovschi a volumului "Iubirea e amintirea unui viol":
http://www.hergbenet.ro/iubirea-e-%C8%99i-atat.html