Jurnalul Răului - o carte dură şi autentică de care avem cu toţii nevoie
“Ceea ce o generaţie acceptă cu moderaţie, următoarea va practica în exces. Din păcate, asta se aplică cu precădere în cazul prostiei. Odată ce prostia e acceptată şi înţeleasă ca atribut, în scurt timp ea se va transforma în virtute.”… “Îmi pare că oamenii au nevoia perversă de a vorbi cel mai mult despre lucrurile care îi depăşesc cel mai tare. Orbul vrea să aibă viziuni, surdul vrea să audă vorbe înţelepte, mutul ar vrea să spună ceva, iar mortul ar scrie un tratat despre viaţă”. Nu sunt fragmente dintr-un tratat de etică a la Voltaire, în versiune postmodernă, ci fragmente din romanul Jurnalul Răului (Herg Benet, 2011) al prozatorului Lucian Mareș. Un tablou tranșant, nemilos al lumii actuale, poate prea dur și prea viu pentru cei timizi, obișnuiți cu realitatea înfrumusețată și cât de cât suportabilă.
“O carte dură, care se adresează spiritului tânăr”, așa este caracterizat Jurnalul Răului chiar de către autorul său.
Personajul creat cu măiestrie de Lucian Mareș în Jurnalul Răului detestă tocmai înfrumusețarea lașă a lucrurilor cu care ne întâlnim zi de zi, dar în fața cărora adesea închidem ochii și trecem, orbi și ignoranți, mai departe, în lumea ficțională pe care fiecare ființă și-o construiește în jur, pentru a se minți, pentru a nu se confrunta cu sinele său: “Unii oameni nu știu ce e realitatea. Unii oameni nu interacționează cu realitatea, ci sunt doar victime ale ei.”
O societate bolnavă are nevoie de un salvator, aceasta este ideea din subsolul cărții lui Lucian Mareș. Salvatorul însă nu va fi angelic; el va îmbrăca un chip atroce, care pe mulți îi va pune fără-ndoială pe fugă, pentru că, așa cum spune personajul, mai întâi trebuie să vină suferința și distrugerea totală, pentru ca ceva să poată renaște purificat. Altfel, ceea ce se va naște va fi doar o eliberare parțială, va duce cu sine tarele lumii pe care nu a lăsat-o suficient în urmă. “Pentru a reprograma un om, el trebuie înainte distrus. Distrus sistematic părticică cu părticică, şters, adus la stadiul acela de care vorbeau marii mistici, punctul în care eşti pregătit să accepţi iniţierea, momentul în care imaginile nu mai au culoare, gândurile sentimente şi faptele morală.”
Ce este Răul și de ce există el în lume? Cum se manifestă Răul în univers și care este rostul acestuia? La aceste întrebări răspunde, detaliat, Jurnalul Răului în cele 300 de pagini ale sale. “O carte parcă scrisă de criminalul norvegian Breivik”, conchide scriitorul Alexandru Petria, care este de părere că romanul poate fi citit în mai multe chei și pe mai multe niveluri.
La rândul său, poetul Ștefan Bolea afirmă: “Eroul lui Mareş este o combinaţie între Tyler Durden, Maldoror şi Arthas. Cele trei faţete ale personajului caută, uneori în ciuda lor, iniţierea prin violenţă. Probabil trebuie să distrugi lumea ca să te găseşti pe tine însuţi, probabil vi se vor deschide ochii numai atunci când veţi purta cagulă.”
Cagula, în Jurnalul Răului, este atât un simbol al depersonalizării, cât și al câștigării adevăratei identități, al eliberării mult-râvnite.
Personajul creat de autorul acestui roman este mizantrop dar în același timp și umanist, este dur, este sincer, este înțelept și are ceva din grația și carisma anarhiștilor de talia lui Bakunin și Kropotkin. Nu se sfiește deloc să ni se înfățișeze în adevărata sa natură, chiar dacă aceasta îi oripilează pe mulți, căci le arată propriile slăbiciuni. Cu siguranță, este un erou care nu va trece neobservat, atât în literatură cât și dincolo de ea.
Romanul lui Lucian Mareș a stârnit deja controverse. Mulți susțin că imaginile prezentate în Jurnalul Răului sunt mult prea brutale, prea neîmblânzite, iar ideile susținute – cu totul și cu totul imorale. Tocmai de aceea, este exact cartea de care avem cu toții nevoie. O carte ca o oglindă pentru defectele lumii de azi, o carte care, de fapt, este plină de speranță. Speranță că lucrurile ar putea fi altfel, dacă reușim să eradicăm, pentru totdeauna, prostia care încețoșează mințile ființelor umane.
“Majoritatea oamenilor tind să ignore absurdul vieţii. Ei pot fi împărţiţi în trei categorii: inocenţii, pragmaticii şi imbecilii. Toţi au în comun o viaţă binecuvântată, lipsită de chin, pentru că nu se implică. Indiferenţa îi protejează. Doar spiritul genial se îmbată cu durere, îi este foame de absurd. Trăieşte prin chin şi asimilează absurdul. Dacă acest spirit ar reuşi să reinventeze lumea, să o recreeze în absurd, să o schimbe în totalitate din temelii, el şi-ar găsi fericirea în recentul deşert mundan. Fericirea care zace dincolo de nebunie! Oamenii care evită absurdul ca să-şi satisfacă nevoia de iluzie vor fi de-acum înainte pedepsiţi şi ruinaţi interior pentru nepăsarea lor, iar eu sunt geniul ce va aduce această nouă ordine!”
Jurnalul Răului a apărut la Editura Herg Benet, în august 2011. Cartea poate fi răsfoită și comandată online, aici:
http://www.libraria.hergbenet.ro/?category=3&product_id=24
