Am citit zilele astea o carte scrisă de Doris Lessing, The Cleft (tradusă la noi Mitra), o povestire fantastică despre apariţia oamenilor, care erau cu toţii femei. Şi care se înmulţeau în mod misterios, fără să aibă nevoie de intervenţia altei persoane, iar copiii născuţi erau numai fetiţe. Până într-o zi, când s-a născut primul băiat, care li s-a părut monstruos. Drept care l-au chinuit şi ucis. Ca şi pe următorii. Dar viaţa găseşte întotdeauna o modalitate să supravieţuiască, aşa că exact asta au făcut şi băieţii.
Şi pe principiul că ce nu te ucide te face mai puternic, băieţii şi-au dezvoltat curiozitatea nativă, ingeniozitatea, gândirea analitică şi simţul narativ.
Spre deosebire de femei, fiicele mării, naturi visătoare, incapabile de trăsăturile de mai sus, poate cu excepţia curiozităţii, în schimb având în exces potenţialul de a fi cicălitoare. Probabil pentru că erau tot timpul îngrijorate pentru soarta copiilor şi a bărbaţilor.
Toată povestea este reconstituită de un senator roman bătrân cu veleităţi de istoric din timpul domniei împăratului Nero.
Desigur, poţi sau nu să fii de acord cu viziunea autoarei, dar nu poţi trece peste harul ei dumnezeiesc de a spune povestiri, drept care am citit cartea pe nerăsuflate, cu sufletul la gură. Nu degeaba doamnei Lessing i s-a decernat premiul Nobel.
De asemenea, cartea mi-a arătat, încă o dată, cât de uşor poţi sădi ura în sufletele oamenilor prin cuvinte. Când am citit prima parte a cărţii, în care conflictul dintre femei şi bărbaţi era în plină desfăşurare, simţeam că urăsc toată suflarea masculină cu patimă şi aş fi fost de acord să piară cu toţii. Înspăimântător! Aşa s-a putut ajunge la Holocaust.
le: si evident ca m-a calcat pe nervi major filmul in care femeile erau niste neajutorate, incapabile de...orice interesant. sexul si copiii nu se pun ca cine stie ce realizari, avand in vedere ca nu mi se pare ca ar tine de vointa respectivei (during those times)
