“Ascult black metal, sunt ateu, lumea mă crede satanist, sunt bisexual, mizantrop, uneori doar misogin, scriu o carte, beau în fiecare zi şi mă droghez în fiecare săptămână” (Cristina Nemerovschi - Sânge satanic, Herg Benet Publishers, 2010)
Editura Herg Benet a lansat, pe data de 19 noiembrie 2010, in clubul Fire din Bucuresti, romanul Sange satanic, debutul autoarei Cristina Nemerovschi. O lansare-eveniment, cu proiectii video, impresii despre roman la cald, o lectura publica si discutii cu autoarea; nu intamplator, romanul Sange satanic a fost descris drept “primul roman metal din Romania”, “un basm cu metalisti”, “cel mai imoral si misogin roman din ultimii ani”, “o carte extraordinar scrisa”.
Cateva impresii despre roman:
“O carte care, cel puțin pe unele fragmente, o să rămână în memoria multor cititori; o carte foarte actuală care, dincolo de limbaj, încearcă să spună ceva cu adevărat despre ce se întâmplă în actualitate. Cartea are puls și vibrație.” (
Gelu Vlașin)
“Sânge satanic e o carte excepţional scrisă, care nu seamănă cu nimic! Cristina Nemerovschi iese din clişeele scrisului şi creează o viziune epică atât de convingătoare, încât, citind-o, te simţi imediat contaminat de aventura adolescenţei răzvrătite.” (
Doina Ruști)
„Un roman absolut savuros, care îți merge în venă” (
Leonard Ancuța)
“Există trei modalităţi de a recomanda romanul autoarei Cristina Nemerovschi: este o re-trăire a adolescenţei, o descriere a infernului şi primul roman cu metalişti din literatura română.
…Dacă vreţi un roman antisocial, cu faze hardcore filosofice dar şi cu umor negru dadaist, cu scene de sex şi de măcel, dacă vreţi primul roman metal din România, confesiunile unui „satanist” bisexual şi misogin, aţi ajuns în locul potrivit! ” (
Ștefan Bolea)
Un fragment din capitolul “Cum am ciopârțit-o pe andreea bănică” poate fi citit mai jos:
They being the gods of the wolves whom upon they bark at night
requesting their next victim in thirst of blood I enjoy those moments I may haunt with these beasts of the night (emperor, cosmic keys to my creations & times)
Avea ghearele lungi şi roşii, asortate la rujul scârbos, roşu aprins, care lăsa urme pe ţigara din care trăgea cu sete. Primul lucru la care m-am gândit a fost că trage aşa puternic din ţigară pentru că e învăţată să sugă pu*a toată ziua şi nu-şi poate controla reflexele. Era urâtă, foarte urâtă. Semăna cu andreea bănică şi mie dintotdeauna andreea bănică mi s-a părut cam cea mai urâtă femeie din lume. Avea faţa asemănătoare cu a unei iepe, cu dinţi mari şi pătraţi, părul blond platinat, cracii puţin în paranteze, şi ţâţe medii. Cur nu prea avea. Dacă S. şi-a verificat buzunarele în cautarea unui prezervativ, atunci când a văzut-o, eu am băgat instinctiv mâna în buzunar să văd dacă mai am cutterul. Îl aveam.
Ştiu că băusem mult, dar nu îmi mai aminteam ce. Plecasem din bucureşti de dimineaţă, oprisem pe drum, mâncasem ceva, pe urmă totul pare că se estompează cumva. Nu mai ştiu. Nu îmi amintesc nici măcar unde am băut, şi, aşa cum spuneam, nici ce. Ţin minte doar că am coborât amândoi undeva pe lângă cornu să ne pişăm lângă nişte copaci, aproape de autostradă. Atunci, din tufişuri, a apărut ea.
Nu ne-am gândit nicio secundă la posibilitatea să nu fie curvă. Pur şi simplu, nu avea cum să nu fie. Semăna cu andreea bănică. Era curvă.
Şi-a desfăcut geaca albă, ieftină, luată din piaţă, un pic murdară la măneci, ca să ne arate ţâţele. Cred că S. vroia să îi dea m**e şi poate chiar s-o fută, în funcţie de tarif. Mă gândeam să-i spun să stea liniştit, clar nu are cum să fie prea scumpă. Mi-am dat seama însă că nu pot vorbi, mi se încleştase limba. Poate că ne-am şi drogat prin vreo bodegă, în timp ce beam, nu ştiu. Oare de ce pu*a mea nu-mi pot aminti nimic din ultimele ore?
Simţeam că mi se dezintegrează limba, nu ştiu de ce taman limba, dar aveam senzaţia foarte acută că mi se sparge în câteva zeci de bucăţele, că papilele se grupează în funcţie de gust, că fac bisericuţe în cavitatea mea bucală, că se ceartă şi îşi dau papucii definitiv. Simţeam şi gust de sânge. Se lăsase cu bătaie.
Curva discuta deoparte cu S., probabil legat de tarif. Mi-am amintit că agăţa centuriste încă din facultate, mereu avea câte ceva interesant de povestit când ne vedeam la examene. Totuşi, de obicei nu conduce atât de beat. Fixez curva cu o privire de nebun, din colţurile gurii mi se preling, probabil, firicele de sânge. Tâmpita se sperie şi se apucă să urle. Chiar în momentul ăla, dintre picioare începe să-i gâlgâie sânge. Mă gândesc că e ca în filme horror şi că e genu’ de pizdă care moare chiar la început. Încep să râd, S. nu pare să observe că târfei îi curge sânge şi se desface la sliţ ca să-i dea m**e.
Nu reuşeşte să îşi oprească sângele şi o ia la fugă spre boscheţii dinspre calea ferată. “Nu trebuie cu niciun preţ să scape”, mă fulgeră un gând. Habar n-am de ce. De ce să nu scape. O iau la fugă după ea. S., cu sliţul încă desfăcut, vine după mine. Cred că se gândeşte şi el că nu trebuie s-o lăsăm să ne scape.
O vedem că fuge pe şinele de tren. Scot cutterul. Curva se împiedică. Reuşeşte să se ridice, şi-a sfâşiat ciorapii în genunchi, aşa arată parcă un pic mai bine, dar tot cea mai naşpa femeie din lume e. Fugim amândoi după ea. Îmi vin valuri de sânge în gură, limba mi s-a tocat pur şi simplu, nu mai am limbă, nu mai pot vorbi, scot doar sunete ininteligibile, dezarticulate, din timp în timp. Vorbirii îi iau loc în schimb instincte din ce în ce mai criminale, o poftă de sânge imensă, ca şi cum gustul pe care-l am în gură trebuie să-l impun lumii întregi, everybody must taste blood tonight.
Curva continuă să fugă şi îmi imaginez cât de fain ar fi să fie călcată de tren, ca aia din the devil’s rejects care fuge de criminali cu pielea unei victime trasă peste faţă şi e în final călcată de un camion. Simt însă că trebuie să o omorâm noi. Mă opresc, nu mai pot să respir, poate e de la alergat. Nu e de la alergat, sângele mi-a invadat şi nările. Încerc să mi le eliberez, să mi le desfund, nu reuşesc, scuip peste tot încercând să îmi descleştez măcar fălcile. Tufişurile pe lângă care trec devin roşii. Cheaguri de sânge se întind pe liniile de cale ferată.
Curva continuă să fugă. E speriată, se uită mereu înapoi cu faţa ei de cal, urâţită şi mai mult de panică. S., care nu are probleme din astea, el încă mai are limbă, reuşeşte să o ajungă din urmă, o prinde de o mână, o smuceşte şi o azvârle într-un boschet. Cade peste picioarele ei. Începe să o lovească cu bocancii în cap. Mă gândesc să îi spun că să nu-i dea în bot, pe urmă nu mai are cum să-i dea să i-o sugă. Îmi aduc aminte că nu pot vorbi. Mă aşez în genunchi şi încep să urlu. Nu ştiu de ce. Mă simt mai bine. Mă apropii de ei.
Curva vede cutterul şi începe să ţipe, zice că face ce vrem noi numai să n-o mai lovim, să n-o omorâm. Văd că are faţa intactă, deşi avusesem impresia că S. o lovise cu bocancii în cap. Observ însă că părul blond platinat i-a devenit roşu şi pe frunte i se scurg câteva dâre de sânge. Mi se pare că mă uit la cel mai tare film bdsm. Mă apropii cu cutterul de faţa ei. Are pielea naşpa, zgrunţuroasă, de târfă ieftină, cu o tonă de fond de ten închis la culoare, să pară bronzată. Sterg mânerul pe faţa ei. Îi rămân dungi. Ţipă.
Mă întreb dacă S. a ajuns-o primul pentru că el vrea s-o fută în timp ce eu vreau doar să o omor. Oare dorinţa de a face sex e mai puternică decât cea de a omorî pe cineva?
Sângele continuă să-i curgă dintre picioare, să-i gâlgâie chiar, în timp ce S. se apleacă şi îi sfâşie ciorapii, apoi bluza. Se apropie un tren. Scârţâitul sacadat, zgomotul locomotivei îmi blochează mintea, aerul devine din ce în ce mai dens, ca şi cum aş încerca să respir un fum gros ce îmi va bloca plămânii, dar trebuie s-o fac, trebuie să respir acum. Încep să-mi tremure picioarele, îmi trebuie aer, locomotiva se apropie, nişte câini latră pe undeva pe aproape. Îmi trece prin minte că voi muri şi îi urăsc pe toţi, vreau să-i distrug, vreau să dispară, vreau să rămân singur pe faţa pământului, am nevoie de tot aerul din jur, îi urăsc. Fără să-mi dau prea bine seama ce fac, înfig lama în stomacul curvei. Carnea e moale, carne de curvă, rana se crapă, pielea i se răsfrânge de-o parte şi de alta. Ţipă din ce în ce mai tare, trenul se apropie, zgomotul devine insuportabil, sper să mă pot abţine să nu cumva să fac o prostie, nu vreau să mor dar uneori dorinţa asta devine mai puternică decât autocontrolul. Nu vreau să mor călcat de tren sau cu gâtul tăiat. S. se apucă să-i dea m**e. Din stomac îi curge în continuare sânge. Se îneacă. S. îi trage două palme peste faţă. Trenul se apropie ca o lumină orbitoare, ca o flacără. Vreau să fug, să mă ascund, să scap de tentaţia asta îngrozitoare. Fără să stau pe gânduri, mai înfig o dată lama în stomacul curvei, îi fac o tăietură până la buric. Gaura i se cască şi din ea încep să sară broaşte. Broaşte mici şi verzi. S. se opreşte din dat m**e şi contemplă fascinat spectacolul. Sunt de un verde aproape fosforescent, ca nişte licurici măricei. Sunt foarte frumoase şi mă minunez că dintr-o oribilitate cum e curva pot ieşi nişte creaturi atât de fascinante. Andreea bănică are broaşte fosforescente în burtă, poate era pe punctul să fete.
Broaştele încep să sară spre şinele de cale ferată. Alerg după ele, vreau să le gonesc, să nu fie călcate de tren. Câteva se ascund sub şine. Bag mâna după ele să le scot, să le salvez. Trenul se apropie şi mă gândesc că, orice aş face, probabil astăzi e ziua în care voi muri. Salvez câteva broaşte, sar în tufişuri. S. s-a reapucat să-i dea m**e.
În sfârşit, trenul ajunge în dreptul nostru. S. îi dă m**e curvei, în timp ce eu privesc fascinat spre vagoanele cu lumini aprinse în cuşete. Încă mai ţin cutterul în mână. A trecut. Am scăpat. Nările parcă mi se desfundă dintr-o dată. Aerul mult râvnit îmi ajunge direct în creier. În loc să mă calmeze, mă apucă din nou ura împotriva tuturor, în special împotriva curvei. Din depărtare se aud lălăielile unor beţivi ieşiţi de la cârciumă. Mă apropii şi încep să-i dau cu bocancii în burtă. Broaştele nu s-au terminat, încă mai ies. Acum tocmai îşi face apariţia o familie de broaşte, mama, tata şi trei pui. Mi se năzare că poate nu au loc să iasă, aşa că îi despic şi mai mult burta. Mă stropesc cu sânge pe faţă. S. stă deoparte şi îşi aprinde o ţigară. Are faţa cuiva care cugetă adânc. Broaştele nu se mai termină, sunt din ce în ce mai frumoase, verde deschis, au capul rotund şi nişte solzişori pe spate. Apare un grup de beţivi. Se ţin de după gât şi cântă, tocmai au ieşit de la bodegă. Se opresc să admire broaştele. Unu’ zice că e precis de la ciocnitor. Ce ciocnitor, întrebăm noi. Ciocnitorul ăla, de la nemţi, ăla cu apocalipsa, zice. Nu se miră că vede o curvă tăiată. Îl fascinează, ca şi pe noi, culoarea broaştelor. Pleacă. S. termină ţigara, o aruncă pe şinele de tren şi, cu ochii bulbucaţi, cu nările fremătând, se repede la mine, îmi smulge lama şi taie gâtul târfei. Curva se îneacă. Sângele ţâşneşte pe noi, ne stropeşte şi în ochi, în gură, are un gust naşpa, îl prefer pe al meu. Mă enervez, începem să ne îmbrâncim. Tu ai futut-o, eu trebuia s-o omor, îi zic. Îmi zice că mi-a futut crima, pentru că şi eu i-am futut muia pe care trebuia s-o dea. Ne îmbrâncim, ajungem pe şine, din depărtare se aude un alt tren, din direcţia opusă, dinspre braşov. Mi se năzare să-l leg, împreună cu curva, de şinele de tren. Pe urmă mă gândesc că mai bine legăm curva. S-o legăm în aşa fel încât s-o taie trenul în două, propune S. Iniţial mi se pare o idee bună, mai ales că e moartă, dar mă gândesc că poate încă mai are broaşte înăuntru. Mă reped la ea, încă mai zvâcneşte dintr-un picior, o calc cu bocancii, şi îi tai burta şi transversal. Acum are o cruce pe abdomen. Din păcate nu e întoarsă, e normală, dar ar putea fi şi întoarsă dacă întorci curva cu cracii în sus. Nu mai are broaşte înăuntru, sau poate s-au speriat şi nu mai vor să iasă. O întorc pe burtă şi încep să o tai şi pe spate, mi se năzare acum că poate are şi acolo şi n-au pe unde să iasă. Cred că a murit, nu mai mişcă.
O dezbrăcăm complet, S. sapă cu mâinile o gropiţă în pământ şi bagă hainele acolo. Îi zic că mai bine le-am da foc, şi de îngropat am îngropa curva. El zice că mai bine invers. Aprinde bricheta şi dă foc părului curvei. Arde puţin şi se stinge. Zice că s-o întorc din nou cu faţa în sus. Mi-e lene, mi-e silă, îl intreb la ce-i foloseşte. Zice că vrea să facă o labă, dacă tot a oprit la curve. Zic, bine şi e musai să-i vezi piz*a? Nu vreau să-i văd piz*a, zice, vreau să-mi dau drumu’ pe ţâţe. Întoarce-ţi-o singur.
Îl las singur şi mă duc să aştept în maşină. Găsesc cu greu maşina, aveam impresia că suntem chiar lângă ea, când colo era la mama naibii. E încuiată, mă sprijin de ea şi aştept să termine S. laba, să dea foc curvei şi să mergem acasă. Îmi aprind o ţigară. Mă pun pe jos şi aţipesc.
Alte fragmente din Sange satanic pot fi citite in revista EgoPHobia.
O filmare de la lansarea cartii poate fi urmarita aici:
http://www.hergbenet.ro/mediaCristina Nemerovschi s-a născut în București. A absolvit Facultatea de Filosofie din cadrul Universității București și un master al aceleiași facultăți. Este redactor la revista EgoPHobia și colaborator permanent Europe’s Times and Unknown Waters. A publicat proză, articole de filosofie, critică literară, interviuri în revistele EgoPHobia, Tiuk!, Europe’s Times and Unknown Waters. Semnează și cu pseudonimul Morgothya.
Site autor:
www.morgothya.roRomanul Sange satanic poate fi comandat online aici:
http://www.libraria.hergbenet.ro/?category=3&product_id=5
Poll
