Cronica Artmania Festival - A doua zi

de Morrison

Cronica Artmania Festival - A doua zi
A doua zi Artmania a culminat cu inca o serie de dezamagiri in materie de prestatie live.

Din pricina unor dificultati in trafic, formatia Nexus nu a mai ajuns la timp astfel ca cei insarcinati cu ceremonia de deschidere au fost baietii de la Avatar. De mentionat faptul ca programul a fost respectat pana la ultimul minut probabil pentru a evita surprizele neplacute din prima seara. Legat de formatie, cu un nou chitarist muzica a devenit ceva mai balansata. Acelasi stil "occidental" insa ceva mai echilibrat cu foarte multe punctari pe partea de percutie.

Sunetul nu le-a fost chiar favorabil, astfel ca la primele doua piese vocea si chitara din stanga au acoperit mai toata sectia ritmica. Problemele s-au remediat pe parcurs, iar Avatar au oferit un show notabil cu o primire calduroasa din partea unui public mai putin numeros decat in prima seara.

Nici Negura Bunget nu au avut parte de un public extraordinar de numeros. Legat de trupa, am avut parte de acelasi show pe care il tot vedem de ceva vreme incoace, poate putin mai spectaculos din punct de vedere al "rechizitei" pe scena (drept dovada ca oboiul nu a fost prezent). Executie din nou impecabila, cu multe pasaje atmosferice plus o prezenta de scena lucrata pana la cel mai mic detaliu.




Ce a urmat a fost o dezamagire in doua acte: Leaves' Eyes si Atrocity care de fapt sunt aceeasi trupa, componenta fiind absolut identica. Hai sa incepem cu Leaves Eyes, formatie cu un show absolut static fara prea mari surprize. Amuzant a fost faptul ca au cantat cu bannerul Negura Bunget in spate. Sunet slab, probleme pe chitara din stanga, prestatie nu chiar extraordinara. O Liv Kristine frumoasa ca intotdeauna, completata de prezenta impunatoarea a lui Krull care saracul proba toate microfoanele posibile, astfel ca la Temptation growl-ul a fost prezent doar la ultima strofa.

Toate acestea datorita problemelor tehnice. Playlist-ul a fost bine pus la punct, nelipsind Into Your Light, For Amelie sau Elegy. Liv evident ca a avut dublaj pe voce, dar ce mai conteaza cand ai in fata o asemenea figura marcanta a metalului european.

S-a cantat pe banda, cu o comunicare absolut lamentabila din partea lui Liv. Zau ca la un moment dat tonul vocii mi-a amintit de minunatele discursuri ale Andreei Marin acum ceva ani pe postul national.





Atrocity sau de fapt Leaves' Eyes au avut un show deplorabil pentru cei familiari cu albume precum Hallucinations sau Todessehnsucht. Ok, a fost amuzant si distractiv dar totusi de ce sa canti doar coveruri in conditiile in care ai un nume si canti de peste 15 ani? Disco/metal party, ce-i prea mult strica. Probabil momentul culminant a fost acela in care Krull a invitat pe scena doua fete din public, proaspat posesoare de buletin pe care le-a "acaparat" cu tot felul de priviri si atingeri prin cele mai intime parti ale corpului, in conditiile in care Liv se afla la 5 metri de el. Eh asta numesc eu o casnicie fericita. Playlist compus DOAR din piese de pe Werk 1 si 2, iar in conditiile de fata tin sa fiu la fel de revoltat ca si baietii din Tulcea.

Singura surpriza a serii a fost Gamma Ray care au avut un show absolut demential, cu un I Want Out interpretat mai bine decat cei de la Helloween (parere strict personala). Profesionalism tipic german, show ca la carte, executie impecabila, astfel se poate descrie Gamma Ray. Cei 2500 de oameni au savurat din plin recitalul, la Heavy Metal Universe ecoul acestora fiind simtit pana in Piata Mare (si nu glumesc). Gamma Ray nu au cantat 5 ore precum Manowar, 90 de minute fiind suficiente pentru a-si demonstra valoarea si in acelasi timp seriozitatea cu care isi trateaza atat munca cat si fanii. Kai Hansen a lasat impresia unui om simpu, onorat de faptul ca poate presta in fata unui public format chiar si din cativa oameni (la Sibiu nu a fost cazul totusi). Asadar, Gamma Ray au salvat ce mai era de salvat, avand un show de nota 10.




Afisul Artmania 2008 nu a fost chiar cel mai stralucit. Totusi, efortul depus nu ramane neobservat. Organizarea a fost buna ca in fiecare an, prestatiile deplorabile ale trupelor fiind un aspect ce tine de alte circumstante. Pe materie de efort si logistica, Artmania a fost un festival reusit. Cat despre trupe, se poate mult mai bine.

Buvnitz

Galerie foto Artmania - A doua zi

Nota:

Am scos din cronica pasajele in care Buvnitz explica problemele pe care le avea cu paza. Acestia nu isi faceau decat datoria. Oricum, voi, cititorii sunteti interesati de cum a decurs evenimentul, si nu de problemele pe care le-am avut noi in sala. Ne cerem scuze inca o data.

Morrison


Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter

Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!


Ne gasesti si pe Instagram


Concerte recomandate: