VII: God Seed - I Begin (cronica de album)

de Pruna Andrei

VII: God Seed - I Begin (cronica de album)


Cand vine vorba de albume black metal, anul asta a fost cu adevarat bogat. Mai ales ca Godseed, trupa formata de King ov Hell si Gaahl in 2008, ca urmare a disputei de nume cu Gorgoroth, au lansat dupa mult timp albumul lor de debut, intitulat „I Begin”. Dupa ce a recrutat membrii din Motorpsycho, Dimmu Borgir, Trelldom si Grimfist, God Seed a reusit sa lanseze un album incredibil de persistent si schizofrenic in esenta.


Mentionez ca aceasta recenzie nu este scrisa de mine in intregime, 80% din ea fiind munca bunului meu prieten Bogdan Voiculescu (“Lemuru” pe METALHEAD) care este un foarte bun cunoscator, chiar mai bun decat mine, a evolutiei in timp a trupelor Gorgoroth-God Seed.


Albumul contine 9 piese in varianta oficiala, piesele Diversions I si II fiind disponibile doar in editia limitata. Fiecare piesa reprezinta in consistenta o combinatie intre stilul clasic, rece, brutal, lipsit de viata al Gorgoroth, stilul simfonic black metal modern, rezultand un album foarte bun si original si multe parti psihedelice si progressive din perioada anilor `70.


Prima piesa, Awake, este un intro excelent, introducand ascultatorul imediat in atmosfera generala a albumului. E o combinatie de brutalitate dar si frumusete, refrenul fiind cu adevarat special, datorita clapelor lui Geir Bratland, claparul de turneu al Dimmu Borgir. Urmatoarea piesa, This From The Past, este prima piesa lansata de pe album, cu aproximativ 3 saptamani inainte de aparitia CD-ului. Piesa aminteste mult de ultimul album Gorgoroth scos cu Gaahl, vocalele sale fiind asemanatoare cu cele din acel disc. Piesa urmatoare, Alt Liv este probabil capodopera acestui album. Scrisa in limba norvegiana, melodia suna mai mult a o invocatie a lui Gaahl, foarte bine acompaniata de clapa si bass. Alt Liv deocamdata este singura melodie insotita de un videoclip (foarte creepy de altfel). From the Running of Blood, Bloodline si The Wound sunt cele care urmeaza, fiecare piesa variaza cu ceva special dar totodata suna si foarte „old-school black metal”, ceea ce mi-a placut mereu sa ascult de la o trupa de black metal.


Singura dezamagire in legatura cu acest album este productia, fiindca pe alocuri, chitara nu are acel sunet rece, metalic, specific Gorgoroth. In alte pasaje, blasturile nu sunt suficient evidentiate, si se pierd in fundal.


In schimb, as fi dorit sa aud mai mult. Cu certitudine, Gaahl este un solist rar intalnit iar King ov hell este un foarte bun compozitor, dar tot as fi vrut sa aud ceva mai mult. „I Begin” este un semn ca acestia doi artisti nu se lasa inca batuti si vor sa se afirme cat mai mult in scena de black, dar daca minusurile intalnite in acest nou material vor persista si in viitor, atunci trupa va ajunge un esec inevitabil.


xx
Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: bit.ly/METALHEAD-Newsletter

Concerte recomandate:

Înscrie-te la newsletter


Join the ranks ! LIKE us on Facebook