Sweet child o 'mine...

de moisescu radu

Sweet child o 'mine...


E o poveste despre o fata. Care-mi placea rau. Se intampla prin 1994, eram la prietenul asta care statea la parter si mai avea si video...si casete cu Emanuelle ...d-aia eram acolo cand o vad ca trece fix prin fata geamului.

Adica eu n-avusesem curaj sa trec pe langa ea pana atunci si acu ma trezesc ca pun mana pe pervaz (prietenul asta al meu crezand ca l-am auzit pe tac-su la usa se chinuia sa smulga cablurile din video) si-i sar fetii in fata sa faca aia infarct...salut, zic (nu era cu " buna" atunci) pe mine ma cheama Radu...(cred), vrei sa mergem sambata la un chef? si ma pregateam sa intru putin in pamant cand aud un "pe la cat, ca pana la 7 am meditatie ".

Pai pe la 8 e bine? Da, zice, vii la mine in fata blocului, bine? Pa! Aham,asa ramane zic si ma uitam lung dupa ea gandindu-ma de unde dracu fac rost de-n chef sambata ca evident ca bagasem in ele..vine sambata aia, ma duc s-o iau si-i zic ca treaba cu cheful a picat ca numaistiuce...aia e zice, atunci mergi cu mine. Sigur, da' unde mergem? Pai in cimitir sa ascultam Ain't it fun si Estranged, da' sa se faca putin intuneric..fac socoteli in cap, merita frate zic, ca altfel nu pun gheara pe ea.

In afara faptului ca nu mi-a fost frica nici o secunda cat am stat acolo cu ea (adica pana pe la 3 dimineata) imi aduc aminte ca parca niciodata n-a sunat GN'R mai bine ca atunci..era vara, miroseau teii si ea se intepase intr-un trandafir rosu pe care mi l-a dat, atunci, in noaptea aia...a doua zi am aflat ca, terminandu-se vacanta a plecat la Budapesta, de unde era..trandafirul n-a plecat nicaieri, e la mine...



Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter

Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!


Ne gasesti si pe Instagram


Concerte recomandate: