Hatebreed - Hatebreed

de Buvnitz

Hatebreed - Hatebreed

Am zis sa continui saptamana in acelasi ton impus ieri de Slayer asa ca am pus ochii pe Hatebreed, cu un ultim album ce poarta acelasi nume. Nu stiu exact ce priza are Hatebreed in randul ascultatorilor de metal din tara, cert e ca in America de exemplu Jamey Jasta si echipa sunt laudati de nume grele ale scenei cum ar fi si Slayer.

Pe scurt Hatebreed este daca nu cea mai populara atunci cea mai 'bogata' trupa din sfera hardcore si culmea, nascuta in New Haven, Conneticut, unde scena nu este chiar atat de bine conturata ca New York sau Boston. Insa asta nu i-a oprit pe Hatebreed sa castige un Grammy. Aceeasi Hatebreed care pana in 2003 aveau in portofoliu turnee alaturi de Slayer, Deftones, Entombed sau Napalm Death.

Poze Poze_MH -

2009 ii gaseste pe Hatebreed cu doua produse discografice, anume For The Lions (disc compus exclusiv din coveruri lansat undeva in vara acestui an) si mult anticipatul Hatebreed, lansat undeva la finele lunii septembrie. Bag de seama ca Hatebreed incearca constant sa ajunga la acea reteta perfecta intre metal si hardcore, si macar din acest aspect acest album reprezinta reusita.

Daca piese ca Escape sau Every Lasting Scar au radacini puternic infipte in acele imnuri hardcore marca Sick Of It All, odata cu Everyone Bleeds Now lucrurile revin la un hardcore modern in care gasim fara prea mare efort si elemente de metal dupa cum aminteam mai sus. Practic aceasta reteta se pastreaza pe parcursul discului, cu piese ca In Ashes They Shall Reap sau Pollution Of The Soul care probabil vor deveni piese constante in setlistul Hatebreed.

Hatebreed cu siguranta este mai divers decat ce am auzit in 2006 imbratisand o noua reteta in materie de compozitie data si de intoarcerea lui Wayne Lozinak, primul chitarist din istoria formatiei. Asadar instrumentalul a devenit mai complex, Jasta chiar mai melodic si in genere un Hatebreed bine construit.

Mai mult, o piesa ca Undiminished prezinta chiar armonii si parti solo, aspect total neglijat in trecut. Nu pot spune ca se potriveste neaparat in context insa merita remarcata pentru abordare. Si ca o scurta concluzie, Hatebreed se indreapta foarte mult spre aria metal, poate chiar la limita. Totusi au inclus cu succes elemente simbolice pentru hardcore si desi compozitia in sine nu poate fi catalogata drept inovativa, modul in care aceasta este pusa in practica distanteaza Hatebreed de alte albume lansate in 2009.

P.S.: Daca va spun ca Hatebreed sunt in turneu cu CANNIBAL CORPSE si HATE ETERNAL atunci veti asculta albumul?

Gizas

Nota: 8,8/10

Tracklist:

Become the Fuse
Not My Master
Between Hell and a Heartbeat
In Ashes They Shall Reap
Hands of a Dying Man
Everyone Bleeds Now
No Halos for the Heartless
Through the Thorns
Every Lasting Scar
As Damaged as Me
Words Became Untruth
Undiminished
Merciless Tide
Pollution of the Soul
Escape (New Diehard Edit)



Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter

Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!


Ne gasesti si pe Instagram


Concerte recomandate: