Helloween - Keeper Of The Seven Keys / The Legacy (cronica album)

de calin gavozdea

Helloween - Keeper Of The Seven Keys / The Legacy (cronica album)


Am ascultat de multe ori "The Legacy" incercind sa imi dau seama ce are in comun cu "Keeper Of The Seven Keys" I si II. Din pacate, nu am reusit. Inca ma intreb cum se pot identifica cu "Keeper..." niste muzicieni (de altfel foarte buni) cu perioada de la sfirsitul anilor ''80 in care existau cu totul alte premise, iar Helloween era format din cu totul alti muzicieni (exceptiile fiind Markus Grosskopf - bass si Michael Weikath- chitara).

Multi vor fi de acord cu afirmatia ca Markus si Michael sint nucleul in jurul caruia se invirte intreaga activitate Helloween, dar pe acest album cei doi figureaza cu doar patru compozitii. Tocmai de aceea imi este greu sa identific continuarea povestii inceputa in 1987 si sa descopar liantul dintre cele doua perioade.

Altfel "The Legacy" este un album bun, matur, iar cei cinci muzicieni fac inca o data dovada maiestriei lor. Productia este la un nivel foarte inalt, lucru de inteles avind in vedere cota si succesul trupei. Compozitiile sint echilibrate, partile melodioase si riffurile de chitara sint bine dozate, iar alternanta ritmurilor este facuta foarte profesionist. Pe acest album sint de auzit doua compozitii epice "The King for A 1000 Years" si "Occasion Avenue", tipuri de compozitii care sint de auzit si pe "Keeper..." ("Halloween" si "Keeper Of The Seven Keys"). Daca acest tip de compozitie este punctul comun al celor trei albume atunci este prea putin.

Andi Deris demonstreaza inca o data ca a fost alegerea perfecta pentru Helloween atunci cind grupul s-a despartit de Michael Kiske. Calitatile vocale si interpretarea excelenta a pieselor tin prim-planul albumului. Atit la partile heavy ("Silent Rain", "Get It Up") cit si la pasajele lente ("Light The Universe") vocea lui da un plus de valoare melodiilor. La multe refrene vocea lui este dublata de un cor care imbogateste atmosfera generala a albumului.

In concluzie, "The Legacy" este un album reusit caruia ii lipsesc totusi piesele care prind din prima si care ridica mult cota unui album. Cine se asteapta sa asculte un album asemanator lui "Keeper..." ar face bine sa isi revizuiasca opinia pentru ca "The Legacy" este mai degraba albumul care vrea sa arate noua etapa in care se afla Helloween si nu intoarcerea in timp cu aproape 20 de ani. Iar aceasta etapa este caracterizata de o lejeritate a compozitiilor si de o atmosfera foarte optimista care te binedispune, chiar daca nu reusesti sa patrunzi esenta albumului de la prima ascultare a lui.

31.10.2005 Steamhammer / SPV

CD 1

1. The King for A 1000 Years
2. The Invisible Man
3. Born on Judgment Day
4. Pleasure Drone
5. Mrs. God
6. Silent Rain

CD 2

1. Occasion Avenue
2. Light The Universe (feat. Candice Night)
3. Do You Know What You''re Fighting For
4. Come Alive
5. The Shade In The Shadows
6. Get It Up
7. My Life For One More Day



Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter

Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!


Ne gasesti si pe Instagram


Concerte recomandate: