HolyHell: Album nou in 2011 si aparitii live in primavara

Pentru HolyHell, 2010 a fost un an plin de concerte. In vara, au ajuns pe scena Masters of Rock (Cehia), tara in care au sustinut cu cinci ani in urma primul concert european. Iar in toamna, in Olanda, au avut primul show in postura de cap de afis. Iar primavara lui 2011 le aduce o noua provocare: in martie vor aparea in fata publicului american, ca invitati speciali ai trupei Manowar, in Cleveland (Ohio) si Worcester (Massachusetts).

Despre munca la urmatorul album si planurile lor pentru viitor aflati din discutia purtata cu Maria Breon (voce) & Francisco Palomo (clape).

Buna Maria si Francisco! Multumesc pentru acceptarea propunerii de interviu.
Maria: Buna! Ne face placere sa vorbim cu tine.
Francisco: Hello, multumim si noi.

Pe langa discutiile legate de activitatea voastra, in termeni generali, mai am un motiv pentru care am dorit sa vorbesc cu voi, respectiv concertele din Belgia si Olanda, pe care le-ati sustinut in cursul lunii octombrie. Cum a fost?
Maria: A fost grozav, de fapt a fost o experienta extraordinara pentru noi, fiindca, asa cum poate stii, in Olanda, la The Rock Temple am avut primul nostru show in calitate de headliner. Concertul a fost promovat doar trei saptamani, iar faptul ca am avut fani care au venit acolo pentru noi, a insemnat mult si a fost cu totul special

Ati cantat apoi la „Metal Female Voices” in Belgia. Cum v-a primit publicul de acolo, in comparatie cu publicul de la alte festivaluri, la care ati evoluat in calitate de trupa de deschidere sau invitat special ai celor de la Manowar?
Maria: A fost prima noastra prezenta in Belgia, nimeni nu ne cunostea si a fost cu siguranta interesant sa observam cum cei prezenti sunt “prinsi” de muzica si ii castigam de partea noastra. Faptul ca, dupa a treia piesa, isi ridicasera mainile in aer si traiau showul intr-un mod participativ, dovedeste ca cei din “tabara” Manowar care ne-au sustinut au facut o treaba minunata. Am fost primiti foarte bine si a fost un show grozav.

Prin ce se diferentiaza atmosfera de la un astfel de festival, dedicat in special vocilor feminine, in comparatie cu un festival la care evolueaza, in principal, trupe cu prezente masculine la microfon?
Francisco: cele doua lucruri se diferentiaza un pic. Pe de o parte, cei care se bucura de un concert mai melodic sunt poate un public mai temperat, cu manifestari mai putin intense. Dar, in acelasi timp, ei apreciaza la justa valoare acele elemente care, poate ca se pierd, intr-un mediu de „metal greu”. Ma refer aici la elementele gotice, elementele de orchestratie sau la aranjamentele vocale subtile. Pe scurt, intr-una din zone se pierde din intensitate, dar exista mai multa deschidere spre toata partea goth. Pentru noi, a fost extraordinar sa avem sansa sa cantam in ambele contexte, iar reactia publicului a fost excelenta, de ambele parti. Nu ne-am modificat prestatia, pentru ca mediul era un pic diferit. Ne-am dus acolo ca sa fim HolyHell, ca sa cantam cu aceeasi energie si putere ca intotdeauna si cred ca publicul a apreciat acest lucru, alaturi de faptul ca am fost un pic diferiti de celelalte trupe.


De ce credeti ca trupele cu o femeie la voce sunt atat de putin numeroase, in comparatie cu cele in care partea vocala e asigurata de barbati?
Maria: Ei bine, cred ca metalul cantat de femei e, in mare parte, caracterizat de o abordare vocala derivata din tehnicile specifice muzicii de opera. Aparitia trupei HolyHell cred ca este bine-venita, pentru ca noi avem, in mod clar, un alt sound si intr-un fel am adus un pic de varietate la festivalul MFV. Gratie acestui fapt, am fost primiti cu bratele deschise. Am avut un public foarte bun, iar cel care s-a ocupat de acest festival a facut o treaba excelenta. Ne-am bucurat de multa expunere, gratie acestui eveniment, iar dupa show am avut o sesiune de autografe foarte reusita. Am avut astfel ocazia sa vorbim, fata in fata, cu cei care ne-au vazut si am auzit comentarii precum “trupa aceasta e altceva”, “cea mai buna prezenta pe care am vazut-o aici”, sau chiar “ar fi trebuit sa fiti cap de afis”. Desigur, a fost uimitor sa auzim aceste lucruri si nu este decat inca o dovada ca ceea ce am invatat, ca trupa, de la Manowar si de la fanii lor, ne-a pregatit cu adevarat pentru a face o impresie buna si semnificativa. Vrem sa le multumim tuturor.

Francisco, stiu ca tu ai evoluat, in Mexic alaturi de o trupa (Crystal y Acero) importanta pe scena metal de acolo. Cum este publicul si zona metal in Mexic fata de coordonatele similare din Europa?
Francisco: Mediul este complet diferit. Scena metal este importanta in Mexic, ca de altfel in toata America latina. Apoi, in Europa, toata lumea are posibilitatea sa calatoreasca, ceea ce intareste scena metal. Nu conteaza, daca esti din Spania, Bulgaria sau Romania, voi toti puteti calatori la festivalurile de metal. Dar, cand traiesti intr-o tara cu o populatie de sute de milioane de oameni – Mexicul are 120 milioane de locuitori – problema calatoriilor la festivaluri se pune la un nivel mult mai complex. Intr-o vreme, in Mexic au avut loc cateva festivaluri metal. A fost grozav, dar, asa cum stii, situatia in Mexic nu e asa buna acum. Totusi, acest fapt face ca fanii si dedicarea lor sa fie foarte puternice si, de fiecare data cand o trupa ajunge in Mexic, este un element de noutate. Este greu sa aduci trupe, dar fanii fac eforturi cu draga inima, pentru a fi acolo, fiindca concertele sunt evenimente rare. Exista o mare posibilitate ca si noi sa cantam in Mexic.

E interesant, pentru ca oricum intentionam sa va intreb daca aveti planuri sa reveniti curand pe scena, mai ales ca v-ati castigat deja un public al vostru.
Francisco: Sigur, de fapt chiar an anuntat cateva concerte, de partea aceasta a Oceanului. Mexicul ar putea sa fie incluse in acest turneu. Mai ales pentru mine este important sa revin in fata publicului de acasa, pentru ca, asa cum ai spus, am fost si cu o alta trupa si a fost o perioada minunata, dar fiecare trebuie sa stie sa mearga mai departe, iar acum HolyHelll e lumea mea si vreau sa impartasesc acest lucru tuturor celor din Mexic.

La inceputurile voastre ca trupa, ati luat cutezatoarea decizie de a aparea live, in fata publicului, fara a fi lansat vreun produs discografic. S-a dovedit a fi o manevra castigatoare, dar ati proceda la fel, daca ati lua-o de la capat?
Maria: nu as schimba acest lucru pentru nimic in lume! Cu cat iesim mai mult in lume si vedem ce se intampla, intelegem mai bine ce dar nepretuit am primit de la cei de la Manowar, acela de a fi “imbratisati” de fanii lor. Nu cred ca exista, de fapt stiu ca nu exista o alta trupa cu fani mai loiali decat cei ai trupei Manowar. Vom fi mereu recunoscatori pentru acest lucru, care ne-a dat atat de multa putere ca sa facem lucrul pe care ni-l dorim.

Acum cativa ani ati sustinut, in Cehia, primul vostru show…
Maria: da, primul nostru concert in Europa.

Vara aceasta ati revenit in Cehia, in postura de ultim act al unei dintre serile de la Masters of Rock. Poate lumea nu prea stie ca, ati cantat dupa trupa – cap de afis a serii si ati avut un show de senzatie, in fata a mii de oameni. Cum ai descrie atmosfera si trairile din 2005, in comparatie cu cele de acum?
Maria: Cu siguranta feelingul a fost mult diferit. Cand am cantat in 2005 nimeni nu ne cunostea si a fost intimidant sa ne aflam in fata a peste 25.000 de oameni. Am fost insa primiti foarte bine si ne-am simtit excelent din acest punct de vedere. Dar, sa putem canta noaptea si dupa Manowar a fost mult mai special. Cei mai multi credeau ca imediat dupa Manowar lumea va pleca acasa, mai ales dupa showul uimitor pe care l-au facut ei si dupa artificiile de final. Din nou, faptul ca foarte multi fani au ramas pentru noi, ne-au primit cu entuziasm si ne-au dat sansa sa avem o reprezentatie de zile mari, cred ca dovedeste unitatea casei de discuri de care apartinem si munca asidua a lui Joey. Desigur, a fost un feeling extraordinar, si un prilej ca noi – ca trupa – sa privim in urma si sa spunem: “wow, chiar am realizat multe in acesti cinci ani”. Ne-am bucurat de sprijinul multor oameni, ceea ce ne face sa va multumim tuturor, in fiecare zi si in fiecare secunda, pentru sprijin. Este cu adevarat apreciat.

Pentru mine concertul vostru din Cehia a fost cel mai bun la care am asistat. Si pentru ca v-am tot vazut in acest an, am observat ca soundul vostru e tot mai solid, iar gasca tot mai sudata. Care este cheia unitatii si coeziunii unei trupe?
Francisco: Cred ca sunt doua aspecte care se imbina. Sub aspect muzical e vorba de a lucra ca un intreg, gandindu-te si la ceilalti membri ai trupei si nefiind egoist in aceasta privinta. Noi creem muzica si cantam bucurandu-ne de ceea ce face fiecare membru al trupei in timp ce suntem pe scena. Deci, despre asta e vorba pe partea, asa-zis, muzicala. Dar, poate mai important, este faptul ca noi toti suntem prieteni, prieteni apropiati si ne place cu adevarat sa fim impreuna, sa petrecem timp impreuna. Ne distram copios in toate turneele, stam impreuna si in autobuze si prin hoteluri si ne amuzam impreuna. Iar acest fapt creeaza o legatura, o conexiune care face ca trupa sa fie mai sudata si pe scena

Cum se lucreaza la voi in trupa? Cine scrie versurile, cine compune, cine face aranjamentele muzicale? Spuneti-ne cate ceva despre cum se petrec lucrurile, in sfera creativa a activitatii voastre.
Maria: Francisco este directorul nostru muzical, el da “comanda”. Face o treaba grozava si nici unul dintre noi nu e deranjat ca il urmeaza, pentru ca este un geniu in aceasta privinta, stie ce face si, tinand cont de acest lucru, l-am urma muzical oriunde, oricand si in orice privinta. Francisco tine multe lucruri in mainile lui, dar noi functioam cam asa: cu toti contribuim la creatiile noastre, dar in principal Francisco si Joe se ocupa de compozitie. In decursul timpului, eu am invatat ca imi place mai intai sa ascult muzica, sa inteleg ce “imi spune” si sa imi dau seama ce iese la suprafata sub aspect liric, pentru acea piesa. Deci, eu sunt responsabila pentru scrierea versurilor, iar la inceput ma ajuta Joey. Rhino si Jay sunt implicati pe partea ritmica, iar Jay e cu adevarat pasionat si de aranjamente. Fiecare contribuie cu viziunea lui, si in final, toate aceste elemente constituie adaugiri valoaroase pentru rezultatul final. Fiecare dintre noi isi cunoaste locul in trupa si suntem deschisi spre creativitate si a lasa rezultatul sa prinda forma. Acum, lucram la urmatorul nostru album, pe care se pare ca il vom lansa in 2011. Si acum compunem toti si venim cu idei in studio.

Care va fi tema noului vostru album? Va fi un album legat tematic de cel dintai, ca o continuare?
Maria: Lucrurile sunt interesante, pentru ca muzica pe care o pregatim pentru noul album este foarte puternica, si in ea se vede faptul ca trupa e acum unitara, ca exista o anumita deprindere si experienta, si se pare ca acest produs va fi chiar mai in forta decat primul album, ceea ce e un lucru extraordinar. Si primul nostru disc a iesit foarte bine, l-am pregatit indelung si cu multa dedicare, am petrecut pentru el multe ore in studio, alaturi de Joey, ceea ce desigur nu a fost usor. Dar suntem bucurosi ca am trecut cu bine de acea incercare, pentru ca daca am supravietuit atunci, putem trece peste orice.

Cand a inceput fiecare dintre voi sa studieze muzica?
Maria: Tocmai am aflat ceva despre Francisco. El o sa ma ucida pentru ca spun acest lucru, dar tocmai mi s-a povestit ca, pe la 4 ani, Frnacisco canta, la o clapa de jucarie, melodiile din reclame. Parintii lui l-au auzit si, fireste l-au ghidat catre muzica. Nu mi-a venit sa cred, mi s-a parut pur si simplu „wow”! Si eu am inceput sa cochetez cu muzica devreme, am fost tipul acela de fetita care canta oriunde se afla. Oricine ma cunoaste din copilarie stie ca eram mereu cu cantecul pe buze. Il las si pe Francisco sa va mai spuna cate ceva din povestea lui.

Francisco: In cazul meu, trebuie sa spun ca provin dintr-o familie cu traditie in muzica. Tatal meu este violonist, asa ca au apreciat intotdeauna inclinatiile mele muzicale, desi nu a fost deloc de acord cu parul lung. Pentru un muzician care a cantat muzica clasica toata viata, a fost ceva neasteptat. Si eu am studiat la conservator, pregatindu-ma in sfera muzicii clasice. Dar deja aveam parul lung si deja cantam cu alta trupa, asa ca a trebuit sa inteleaga si sa accepte ca, amandoi impartasim aceiasi pasiune pentru muzica, dar ca aceasta va fi muzica pe care o sa o fac eu. Acum, ca tatal meu are o varsta inaintata si a fost expus la metal de multe ori, recunoaste si trupele, poate sa spuna pe cine asculta. Implineste 70 de ani si poate sa recunoasca o trupa metal. Nu pot sa spun ca ii place genul, dar s-a acomodat.

Preferati un concert de club, sau o prestatie pe scena unui mare festival?
Maria: E o intrebare interesanta, pentru ca sunt trairi complet diferite. Sa cantam in intimitatea unui club a fost foarte placut, e ca si cum ai gazdui o petrecere la tine in sufragerie si a fost foarte tare. Apoi, cand am ajuns la Metal Female Voices, nu cunosteam pe nimeni si am urcat pe o scena masiva. Parca Francisco se afla intr-o tara, Rhino e pe un alt continet, Shred-lord era si el pierdut undeva. Scena era enorma si nu e vorba strict de dimensiune. Am mai fost pe scene mari, alaturi de Manowar, dar atunci set-up-ul era diferit. Dar, lasand acest aspect la o parte, a fost extraordinar.

Francisco: Iar in final, cand vezi publicul fericit, e tot ce conteaza. Reactia a fost foarte puternica, am privit spre multime si aveau mainile ridicate in aer. Iar la finalul serii, cand am ajuns la bis, era nebunie totala. A fost putin dificil sa cantam in acea configuratie, dar in acelasi timp a fost gratificant. Apoi, revenind in club, asa cum spunea si Maria, am avut parte de un context mult mai intim, mai apropiat si a fost, de asemenea, minunat. A fost grozav si daca , acest tip de situatie, paralela, se va intampla din nou o vom imbratisa. Ne place sa cantam foarte aproape de public, ne place si pe scene mari, fiecare are savoarea ei.

Maria: Cred ca un lucru demn de mentionat este faptul ca am trecut de la o extrema la alta. Ne-au placut ambele variante, dar nimic nu se compara cu faptul de a fi aproape de fani, de a interactiona cu ei. Exista o comuniune, un feeling ce nu poate fi exprimat. Totul se leaga la fel si pe o scena mare, dar nu e la fel de intim. A fost foarte interesant sa experimentam ambele variante, intr-un timp atat de scurt.

In tarile europene metalul s-a inscris pe un trend ascendent. Voi, din postura de artisti, simtiti ca cerea publicului pentru acest gen muzical s-a intensificat, in anumite zone?

Francisco: Da, desigur. Acesta este probabil si motivul pentru care ne simtim foarte bine in Europa. Sentimentul acesta vine din toate partile, indiferent ca e vorba de o tara cu o scena metal puternica sau mai putin puternica. Cererea e intensa pe intreg continentul: in Spania se simte faptul ca oamenii au apetit pentru metal, in Germania, Romania sau Norvegia de asemenea. Modul de exprimare difera de la un loc la altul, si am simit asta in 2009, cand am mers la festivalurile din perioada verii, strabatand Europa dintr-o parte in alta. Am mers in Finlanda, Romania, Spania, Norvegia si peste tot am simtit pasiune pentru metal. Cred ca este un lucru foarte important, o comuniune si o unitate pe scena metal. Nu conteaza daca e metal „main stream” sau simfonic, exista o unitate a iubitorilor genului, pe intregul continent.


Cum crezi ca se explica popularitatea de care se bucura metalul in unele zone?
Francisco: Cred ca, in anumite zone, oamenii sunt mai intens legati de acest gen muzical. Tine probabil de ceea ce simt, de modul in care au fost crescuti si de valorile pe care le au.

Care este realizarea voastra cea mai importanta?
Maria: pentru HolyHell lucrurile au avut un parcurs mai putin obisnuit, in sensul ca intai am iesit in fata publicului si am cantat live, apoi am lansat un disc. Asa ca, cea mai mare realizare a noastra as spune ca este primul nostru album. Si privesc cu incredere, spre cel de al doilea, ca urmatoarea noastra realizare, pentru ca acum avem clar un nivel de unitate, ca trupa, atat live cat si in studio. Asa ca, atat eu cat si ceilalti membri ai trupei abia asteptam sa lansam noul album, pentru a demonstra ca putem chiar mai mult decat pe primul.

Si un vis inca neimplinit?
Francisco: sa cantam pe un stadion. Nu imi pasa cand, nu stiu cum, dar candva vom canta pe stadioane. De fapt, ca trupa visul este acela de a ramane impreuna, de a continua sa crestem si sa fim uniti, sa ramanem o familie. Cand am spus ca, intr-o zi, vom fi pe stadioane, am vrut sa spun ca vom fi impreuna mult timp de acum incolo, si ne vom dezvolta lucrand mereu impreuna, pana cand atingem limita superioara a posibilitatilor noastre.

Va doresc tot succesul in aceasta directie, pas cu pas si scena cu scena, pana cand veti ajunge pe stadion!

Francisco: Trebuie sa ai vise mari ;)