Iced Earth la Bucuresti: Distopia Heavy Metal

Lansat cu aproximativ doua saptamani inainte de inceperea turneului mondial, Dystopia este un album tematic - daca vreti -, conceptual, si, desi piesele nu au o „poveste” care le leaga, toate sunt reunite sub aceleasi motive „distopice” : anarhie, razboi, demonism, etc. – un material solid, dinamic, agresiv, ce redefineste stilul Iced Earth si il revitalizeaza, poate parte datorita viziunii oarecum noi a lui Jon Schaffer, parte datorita noului vocal Stu Block, care pare sa isi ia rolul in serios.

Poze concert Iced Earth la Bucuresti

Recunosc ca pana la anuntarea concertului de catre organizatori nu auzisem de nici una din cele doua formatii ce au cantat deschiderea evenimentului. Trupe relativ tinere : Fury UK - formata prin 2002 - si White Wizzard - prin 2008. Daca britanicii a dezmortit publicul, americanii pare ca i-au „nedumerit” la loc, sau cel putin pe mine.

Desi Fury UK au deja trei albume, muzica lor mi s-a parut ca este un amestec incoerent de stiluri si influente. Nu pot spune ca mi-au displacut, din contra : au incercat inca de la bun inceput sa incalzeasca atmosfera din Silver Church, vocalul Chris Appleton adresandu-se publicului aproape dupa fiecare piesa, uneori chiar cu umor „Bucharest, you’re kind of …. What’s this crazy f**ing band doing here?” Printre cele interpretate s-au numarat „I See Red”, „Fall From Grace”, „Saviour” si „Death by Lightening”. Fiind destul de aproape, am putut observa ca in dreapta lui Chris Appleton, jos pe scena, era o foaie pe care scria „Boona serra, Bucharest. Multzumesc!”, destul de simpatic.

Am adus vorba de nedumerire in ceea ce-i priveste pe White Wizzard pentru ca, desi sunt si ei o trupa tanara, mi s-a parut ca ascult piese ce ar fi putut aparea - de ce nu - pe albume Iron Maiden, Judas Priest sau Dio, si ma refer la perioada acestora de la inceputuri. Pe scena au sunat destul de bine, insa m-a amuzat teribil discrepanta dintre sound-ul formatiei si versurile unor piese, mult prea sentimentale, chiar si pentru gustul meu. N-am sa dau exemple, desi am notat cateva, cei curiosi ii pot asculta sa se lamureasca. White Wizzard au avut o atitudine care a placut publicului, ceea ce conteaza la fel de mult ca muzica. Au cantat, printre altele : „Over the Top”, „40 Deuces”, „Iron Goddess of Vengeance”, „Starchild” si „High Speed”.

Concertul ICED EARTH a inceput punctual, cu title track-ul noului album „Dystopia”. Screaming-ul agonic al lui Block si prezenta scenica a lui Jon Schaffer atrag imediat atentia, plus „agitatia” si entuziasmul vocalului : „Thank you so much for coming here tonight…” si pentru ca raspunsul publicului a fost unul energic, adauga imediat „…from the front o the back – I can see you all!”. Nu stiu daca e de bine sau de rau, cert e ca urmeaza „Angels Holocaust” si mimica vocalului departe de a fi comica, cauta sa sugereze forte asupritoare ale raului.

Luand apoi binecunoscuta masca a lui Guy Fawkes, ne-a spus cateva cuvinte despre ideea care a stat la baza celei mai atipice, dupa parerea mea, piese de pe Dystopia – „V”, spun asta referindu-ma atat la versuri, cat si la instrumental. Cu toate acestea, judecand dupa reactii, ai spune ca se numara printre preferatele publicului.

„Stand Alone” a sunat incredibil si desi nu cred ca mai avea nevoie sa intrebe, Bock „sondeaza” totusi publicul „Bucharest, are you ready for some more f***ing heaviness?” facand un pas catre inceputurile Iced Earth, cu piesa „When the Night Falls”. Nu am dat nicio clipa atentiei atmosferei din club, dar probabil aceasta devenea din ce in ce mai electrizanta, caci Block comenteaza : „Bucharest, it’s f*****g hot and sweaty here. But that’s what Heavy Metal is about, right?” Corect!

Si pentru ca spectacolului nu-i puteau lipsi elementul Horror, urmeaza piesa „Damien” cu niste riff-uri monstruoase si interpretarea lui Block, care incearca sa dea viata unui personaj diabolic, acolo, pe scena din Silver Church, ramanand apoi in acelasi registru cu „ Dark City”, care evoca un fel de univers „pe dos”.

A multumit din nou celor prezenti pentru aplauzele si strigatele parca interminabile, continuand prin a sublinia faptul ca noul album are o latura foarte intunecata, dar ca – in contextul acestora – urmatoarea piesa celebreaza spiritualitatea si umanitatea si ghicesti imediat ca este vorba de „Anthem”.

„Declaration Day” a fost singura piesa care ma asteptam sa sune un pic altfel. Nu ma intelegeti gresit – nu a sunat rau deloc : registrul vocal al lui Stu Block este impresionant, imbinand numeroase stiluri diferite, uneori chiar in cadrul aceleiasi piese. Am apreciat si nota personala pe care a dat-o unor piese mai vechi, un semn de profesionalism prin incercarea de a fi el insusi, facand totodata parte din noua formula Iced Earth. Ceva mai melodica, „Watching over Me” incheie – deocamdata – show-ul americanilor.

Au creat din cele doua piese ale bis-ului un alt moment spectaculos pe scena din Silver Church : dupa ce a multumit atat lui Jon Schaffer, cat si celorlalti membri in parte pentru oportunitatea de a fi parte din trupa, si pentru ca urma „Dante’s Inferno”, Block a comentat cu umor ca se bucura ca se afla in randul nostru in (Silver) Church, dar ca de fapt vom fi cu totii intr-un iad. Piesa din incheiere nu a avut nevoie de nicio introducere / explicatie : „Iced (f***ing) Earth”, in varianta lui Stu Block care, in mijlocul piesei, a disparut undeva in spate si a reaparut apoi tinand un steag tricolor – reactiile au fost desigur nemaipomenite. Au incheiat spectacolul cum nu se putea mai bine, cu Block adresand publicului ultimele cuvinte „Each and everyone of you tonight is Metal!”

Mi-a placut atmosfera, mai ales ca, indreptandu-ma spre iesire, auzeam pareri care mai de care mai entuziaste legate de concertul Iced Earth si laude pentru interpretarea noului vocal. Aproape de iesire era Luke Appleton, basistul Fury UK, care impartea fluturasi vorbind cu cine se oprea sa il salute. Un eveniment reusit, o seara de pomina, un concert exploziv – cam asa s-ar rezuma cele petrecute in Silver Church Club.