IV: Ihsahn - Eremita (cronica de album)

de Pruna Andrei

IV: Ihsahn - Eremita (cronica de album)


IHSAHN este un chitarist, bassist, clapar, compozitor si vocalist, cunoscut in special pentru activitatea sa in Emperor. El a fost creierul formatiei, care a fost plasata in topul celor mai influente trupe de black metal norvegian, introducand elemente de muzica simfonica in stilul lor. Intr-un final, Emperor s-a destramat din cauza lipsei de transparenta muzicala intre membrii.


Ihsahn insa a continuat o cariera solo formidabila iar pana la inceputul lui 2012, el a lansat trei albume: The Adversay in 2006, angL in 2008, si After in 2010 (acestea sunt o trilogie avand in comun chiar prima litera a numelui). Traditia de a scoate un album o data la doi ani a fost respectata, iar Ihsahn a compus un nou material intitulat “Eremita”.


“Eremita” este un cuvant latinesc si se traduce in limba romana ca “pustnic”. Ultimul material nu este realizat doar de Ihsahn ci contine mai multe colaborari cu artisti deja consacrati precum: Jeff Loomis (ex- Nevermore) Devin Townsend, Tobias Ornes Andersen si Einar Solberg din Leprous, Tveitan din Starofash sau chiar sotia vocalistului, Heidi S. De mixaj s-a ocupat Jens Bogren (Opeth, Katatonia) deoarece Ihsahn a intampinat probleme in mixajul propiu, nereusind sa scoata sunetul pe care si l-ar fi dorit pe album.


“Eremita” este un album incredibil, acesta fiind singurul cuvant cu care l-as putea caracteriza. Munca sustinuta pentru a-si exprima ideile muzicale de-a lungul timpului, atat in Emperor cat si in Peccatum sau carierea solo, a dat roade inca o data in acest an. Pentru mine, ascultator obisnuit cu vechile albume Emperor, “Eremita” a fost o enorma surpriza. Albumul a demonstrat din nou faptul ca inca din momentul despartirii Emperor in 2001, Ihsahn a urmarit sa se desparta treptat de radacinile black metal si sa se aprofundeze mult mai mult in progressive metal si avant-garde. Pe moment, am judecat aceasta intentie ca fiind absolut prosteasca, adica m-am intrebat, cum de unul dintre cei mai mari compozitori de black metal sa se reprofileze pe alt stil? “Eremita” insa a fost pentru mine o palma dura data peste fata, fiindca nu am crezut ca Ihsahn ar putea trece in alt stil cu atat de mult succes.


“Eremita” a devenit in acest an un instrument de masura pretios, usor vulnerabil si dereglabil, o capodopera a artei muzicale, ce trebuie ascultat treptat pentru a fi inteles cat mai bine si pretuit la adevarata sa valoare. Mare parte a acestui fapt e datorat poate si colaborarii cu artistii prezentati mai sus. Originalitatea aceastui album in materie de progressive metal se manifesta in special in piesa “The Eagle and the Snake” realizata in colaborare cu Jeff Loomis. Solo-urile sale suna si foarte melodic, insa sunt si tehnice, imposibile pentru muritorii de rand. Adevarata surpriza ce mi-a trezit interesul de mai multe ori de-a lungul albumului, o reprezinta prezenta saxofonului! Nu am mai intalnit pana acum in piese progressive metal sunetul unui saxofon care sa atinga in acest mod energic, granitele de avant-garde. Acesta nu se rezuma doar in aceasta melodie, el fiind folosit si piesele “Chatarsis”, “The Grave” sau “Recollection”. “Introspection” este o alta melodie pe care as vrea sa o discut, in special deoarece a fost realizata in colaborare cu Devin Townsend, poate ca plata pentru Juular, unde Ihsahn a colaborat cu Devin. Nu sunt un mare cunoscator al muzicii acestuia, dar stiu sigur ca piesele sale sunt unele dintre cele mai constranse si ciudate realizate vreodata. Ihsahn este insa compozitorul principal al “Introspection” iar melodia nu a avut de suferit. In schimb, combinatia privilegiata de voci Ihsahn-Devin este ceea ce ai dori cel mai mult sa auzi de la acesti doi muzicieni.


Tobele pe parcursul albumului sunt foarte bine calculate, poate mult mai bine decat cele din “After”, in raport cu riff-urile din chitari si bass-ul. “Arrival” este o piesa draguta, demna sa deschida albumul, dar ritmul este accelerat o data cu piesa “The Paranoid”. Blast-urile se tin bine in acord cu tempo-ul piesei, iar riff-urile suna mult mai groovy si complex in partile de interlude si refren. “The Grave” in schimb este cea mai dezolanta piesa de pe album. Combinatia intre saxofon si chitara clean inlocuieste fara indoiala standardul chitara-clapa. Tempo-ul foarte lent alterat de saxofon si tobe, te introduce intr-o atmosfera sumbra si crepusculara, iar vocea incontestabila a lui Ihsahn poarta accentii perfecti. “Departure” este penultima piesa de pe album si poarta radacini adanci de djent si groove in riff-uri. Ultima piesa a albumului, si preferata mea de pe acest album este “Recollection”. Vocea lui Ihsahn nu este existenta aici, dar forta instrumentalului, in special si din nou a saxofonului, creeaza o piesa progressive si avant-garde asa cum ar trebui sa sune.


“Eremita” este un album divers dar mai degraba un “tour de force” haotic: contine parti de black si solo-uri agressive, dar si parti de progressive catchy si melodice. Combinand toate noile sale influente, dar si onesta si delicata idee de a colabora si cu alti artisti, Ihsahn a reusit sa creeze fara indoiala unul dintre albumele anului.




Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter

Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!


Ne gasesti si pe Instagram


Concerte recomandate: