Printre ruinele vechiului oras, printre mormintele reci care se inalta la cer, vantul bate ametitor incercand sa goleasca cimitirul de beton. Strazile pavate, inca mai tin in brate urmele pierdute ale trecatorilor. Pomii uscati cauta cu ale lor ramuri, frunze uscate pentru a-si inveli coroana golita. Linistea asurzitoare cuprinde pamantul rece si sterp. Luminile au diparut, viata a disparut, linistea guverneaza asupra unui imperiu format din vise. Luna, isi asterne lacrimile albe pe ruinele parasite, sperand sa trezeasca la viata o umbra. Dar nici ele nu mai apar. S-au retras in amintirile noptii. Trecutul a disparut, prezentul este uitat iar viitorul este guvernat de amintirile trecutului. Panze albe danseaza pe melodia vantului la ferestrele mormintelor, singurele pline de viata in acest peisaj inlacrimat. Un demon apare din umbre. Panzele se opresc, copacii il privesc cu gelozie, linistea pentru un moment tace, iar luna ii ofera lacrimile pentru a-i arata calea. Un demon plin de ura si tristete. Singur intr-o lume creata de el. Ochii negri patrund prin noaptea intunecata, mersul mandru face ca umbrele sa se trezeasca si sa ii urmareasca pasii. Mormintele reci isi deschid portile, parca invitandu-l sa se opreasca pentru o clipa. Dar el continua sa paseasca mandru printre ruinele create din ura si indiferenta lui. In departare, un copac de ridica mandru, cu ramurile pline de frunze verzi. Demonul se apropie si ii zice copacului: \\''Cum de ai reusit sa supravietuiesti?\\'' Copacul, se apleaca spre demon, si cu glasul ragusit ii rosteste: \\'' In intuneric trebuie sa existe o lumina. In ura trebuie sa existe dragoste. In tristete trebuie sa existe bucurie. In rau trebuie sa existe bine.\\''
Demonul se uita cu dispret la copac. Se uita in jurul sau si vede numai cenusa, umbre si ruine. Doar acel copac care vegheaza mandru in intunericul asternut. Se uita la luna alba si ii zice: \\''Luna! Din cauza lacrimilor tale acest copac este in viata. Iti interzic sa mai plangi.\\''
Luna se conforma, si intreg pamantul intra in intuneric total. Demonul zambi usor si se uita la copac. Acesta la fel de mandru, continua sa vegheze ruinele. Demonul se indeparta de copac, sperand ca acesta sa moara fara lacrimile lunii.
Copacul striga spre demon: \\''Crezi ca asta ma va ucide?\\''
Demonul manios, isi intoarse ochii intunecati spre el si zise: \\''Da! Fara lacrimile lunii vei muri. Ma voi intoarce sa rad cand vei muri\\''
Zicand acestea demonul disparu in intuneric. Mormintele isi inchid rand pe rand portile, panzele albe incep din nou a dansa iar umbrele se ascund. Copacul ramane in intuneric, singur intr-o lume uitata, intr-o lume plina de ruine fara de viitor.
Dupa un timp, demonul se intoarse ca sa vada daca copacul a murit. Acelasi mers mandru si sfidator, aceeasi ochi intunecati si plini de cicatricile formate de ura. Dar copacul era tot acolo. Mai mandru, mai mare, mai frumos.
Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter
Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!
Ne gasesti si pe Instagram
