Jesu: Heart Ache & Dethroned (cronica de album)

de Buvnitz

Jesu: Heart Ache & Dethroned (cronica de album)


Justin K. Broadrick nu este un nume strain pentru cei care au luat in calcul si directia experimentala a genului metal, in toate formele sale. Paralel cu Final si Fall Of Because, Broadrick a devenit chitaristul Napalm Death in perioada 1985-1986 pentru ca apoi sa dea nastere unui grup ce a scris istorie, Godflesh.

Am avut norocul de a vedea cu ochii mei un concert Godflesh in vara acestui an insa tin sa ma abtin de la orice fel de comentariu referitor la seriozitatea cu care acel recital a fost tratat. Este o cu totul alta poveste.

Jesu a aparut undeva prin 2003, la scurt timp dupa destramarea Godflesh si s-a dorit de fapt o continuare a acestui nume, acum cu idei din post-metal, drone, shoegaze sau ambient. Catalogul Jesu nu este deloc sarac iar in 2010 Broadrick decide re-lansarea lui Heart Ache (primul EP lansat in 2004) alaturi de demo-ul Dethroned, cele doua materiale fiind compresate intr-un disc intitulat Hear Arche & Destroyed.

Dethroned este de fapt compus din patru piese nelansate si compuse in aceeasi maniera clasica marca Broadrick. Sigur ca ideea de a lansa piese ce depasesc durata a 20 de minute suna oarecum anormal pentru standardele lumii moderne, este de stiut si apreciat ca ascultatorii acestui gen se regasesc exact in standardele opuse iar o astfel de compozitie vine drept o recompensa calitativa in acest sens.

Si luati aminte, Heat Ache si Ruined sunt adevarate stari emotionale ce se completeaza aproape perfect, la fel cum Broadrick a incercat cu Sun Down si Sun Rise. Nu putem vorbi de compromisuri sau o noua abordare compozitionala, discul este compus intr-o maniera clasica Jesu si ramane la fel de greu de 'inghitit'.

Ce se regaseste pe Dethroned vine ca un accent pus pe partea atmosferica dar in mod curios, tocmai aceste piese sunt si cele mai greu de abordat. Ce-i drept, pe Dethroned lipseste o anumita continuitate insa este clar ca intreg materialul este unul compus special pentru fanii Jesu. Il recomand cu mare caldura, chiar si pentru a audia ce se poate scoate in 2010 contrar unor standarde impuse si contrar unei piete de consum.

Nota: 8,5

Tracklist:

Heart Ache
Ruined
Dethroned
Annul
Aureated Skin
I Can Only Disappoint You



Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter

Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!


Ne gasesti si pe Instagram


Concerte recomandate: