Tim "Ripper" Owens: Daca "Jugulator" ar fi avut numele lui Halford pe el, ar fi fost considerat o capodopera

de Alin Pildner

Tim



Intr-un interviu oferit pentru "Uber Rock", solistul Tim "Ripper" Owens a vorbit despre perioada in care a activat in Judas Priest.


Tim a declarat ca a stiut, din momentul in care a ocupat locul lui Rob Halford, ca, mai devreme sau mai tarziu, acesta se va intoarce in trupa. "Nu m-am suparat. Am fost pregatit sa fiu dat afara... Daca stau sa ma gandesc, daca "Jugulator" ar fi avut numele lui Halford pe el, ar fi fost considerat o capodopera. Iau lucrurile asa cum sunt si inteleg ca asa trebuie sa fie: Rob este Rob, insa, si eu, in ceea ce ma priveste, am oferit tot ce am putut, in fiecare seara, pe scena".


"The Ripper" a povestit si modul in care a aflat ca a fost concediat: "A fost chiar distractiv... Ma intorceam acasa, dupa ce inregistrasem discul "Glorious Burden", cu Iced Earth si i-am spus sotiei mele: aproape ca-mi doresc sa ma concedieze Judas Priest, pentru ca eu nu voi demisiona... Si, cum am ajuns acasa, am primit un email prin care eram anuntat ca nu mai fac parte din trupa. Toata lumea m-a compatimit, crezand ca a fost un moment foarte dificil pentru mine, insa nu a fost asa. Putini stiau ca Judas Priest era la pamant, si ca nu eram platit deloc in acel moment... Cum tocmai terminasem de inregistrat discul Iced Earth, a fost normal sa ma alatur acestora. Intotdeauna am mers inainte si, nu stiu cum se face, de fiecare data cand sunt dat afara dintr-o trupa, este ca un fel de binecuvantare. Insa cea mai mare binecuvantare a fost sa cant cu Judas Priest".





Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter

Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!


Ne gasesti si pe Instagram


Concerte recomandate: