XII: Katatonia - Dead End Kings (cronica de album)

de Pruna Andrei

XII: Katatonia - Dead End Kings (cronica de album)


Toti am devenit prea obsedatati de sfarsitul lumii. Acest vacarm enorm si amplificat de o cantitate uriasa de ironie a ajuns indiscutabil la urechile noastre indiferent de varianta. Am trait, de cand m-am nascut la vreo cinci-sase vesti ca eterna apocalispa apare. Dar wow, le-am subjugat pe toate si ma simt ca un copil ce are un suras deosebit de veninos cand afla ca a trecut un test.


Am ramas totusi fixat pe un echilibru: 12.12.2012 si mi-a venit afrontul, asa deodata, sa scriu. Si sa scriu ceva ce imi place ce si am mai facut in ultimul an si am gasit o coplesitoare dorinta in a impartasi: recenzia de album. Dar care este treaba cu numerele? Mintea mea se pare ca ramas fixata pe acesta idee, si m-am gadit sa incep o scurta rubrica intitulata : “12 recenzii a 12 celor mai bune albume ale anului 2012.” Asadar, ca sa pastrez si un tipar, voi posta cate o recenzie pe zi in ultimele douasprezece zile ale anului acestuia. Va fi o treaba uriasa si grea dar sper ca rezultatele vor aparea in timp


Incep acest top personal cu o trupa nordica: Katatonia. Katanonia este un nume reprezentativ pentru scena de doom metal de foarte multi ani, desi de-a lungul timpului au existat schimbari in stilul abordat de trupa. “Dead End Kings” apartine mai mult perioadei melodice a formatiei, acesta necontinand piese cu growl-uri, asa cum erau obisnuiti fanii trupei in perioada veche. Noul album dupa parerea mea, se aseamana cu capodopera “The Great Cold Distance” din 2006, este insa putin mai melodic, dar totusi,nu poate sa ii atinga standardele.


“Dead End Kings” este primul album inregistrat in cu basistul Niklas Sandin si chitaristul Per Eriksson, desi acestia sunt de cativa ani in trupa. Vocea lui Jonas Renkse este magnifica ca deobicei, si nu am nimic de obiectat in aceasta privinta. Intregului album ii sunt introduse multe structuri pe pian si multe parti psihedelice si progressive, ce imi amintesc foarte mult de sunetul Pink Floyd din anii `70. Totusi, daca as fi sa aseman trupa de care Katatonia s-a apropiat mai mult ca sunet, atunci as alege insa Porcupine Tree.


Katatonia evita sa inceapa ultimul material cu un intro lung, piesa “The Parting” incepe direct cu vocea lui Jonas. Masurile bass/toba tin in linie continua intraga melodie, iar sfarsitul pe double bass incheiat brusc termina perfect o piesa ce nu dezamgeste. “The One You Are Looking For Is Not Here” contine o colaborare cu solista Silje Wergeland de la The Gathering, si dupa parerea mea, este una din piesele ce se remarca in acest album. Vocile sobre si fragile si sincere ale celor doi solisti se combina foarte bine intre ele si dau un rezultat de asteptat, imbinandu-se corect cu restul instrumentalului.


“The Racing Heart” este o piesa foarte lenta, fiind si preferata mea de pe acest material. O melodie ce nu pot sa o uit foarte usor. Este imposibil sa nu prinzi din prima sentimentul transmis de vocea calda si prietenoasa, pulsata si de un instrumental greu marca Katatonia. “Leach” te poate dezorienta, incepand foarte clasic, sunand mult a piesa blues din cauza pianului. Intrarea tobelor si a bassului schimba stilul, reveninundu-se iar la doom. Soloul e lent, simplu asa cum e si restul piesei. “Ambitions” este o melodie foarte ciudata deoarece vocea este intr-un fel principalul “instrument”. Aceasta acopera cam totul, intra in diferite tonalitati si creaza o atmosfera sinistra in raport cu partile de chitara. Ultimele trei piese de pe album schimba in sfarsit monotonia albumului. Forta riff-urilor isi face aparitia mult mai clara intr-un final demn de o trupa mare, prin piesa “Dead Letters”.


Monotonia acestui album este demna de un album doom metal, dar prea mult strica. Desi atmosfera conturata in acesta este exact ceea ce am vrut sa ascult de la acesti suedezi, as fi dorit de asemenea sa aud mai multe riff-uri care sa imi distruga creierii si sa nu ma faca sa adorm. Vocea inconfundabila a lui Jonas se pastreaza, si sper sa ramana asa mult timp de acum in colo. “Dead End Kings” este un album valoros, ce nu pot sa zic direct ca nu imi place, insa atmosfera sa m-a convins sa clasez acest album pe locul 12 in preferintele mele din acest an.



Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: bit.ly/METALHEAD-Newsletter

Concerte recomandate:






Like us on Facebook