Lansarea noului album al chitaristului Kumm

de Morrison

Lansarea noului album al chitaristului Kumm
Oigan (Eugen Nutescu), chitaristul trupei Kumm, isi va lansa primul album solo, Sex with Onions, pe data de 6 martie 2009, in clubul The Silver Church. Traditia face ca orice lansare de album sa fie insotita de un concert. Concert care, de data asta, va fi cu adevarat special: un album de autor este re-creat live.

Pe albumul Sex with Onions, Oigan a facut aproape totul (voci, chitari - electrica, acustica, bass, keyboards, acordeon, percutie, programming). La inregistrari au participat Forrest (ZOB) - tobe, Tavi Scurtu (BAU, iordache) - tobe, Marius Moise (The MOOod) - voce si doi colegi din Kumm, Mihai Iordache - saxofon si Csergo Dominic - vibrafon.

La concertul de lansare, Oigan va cinta alaturi de trei muzicieni si prieteni: Alexei Turcan aka Aliosa (ex-Travka, Discoballs, Axellrey, Lemon) - chitara, keyboards, Andrei Filip (Timpuri Noi, L'Orchestre de Roche, The Mono Jacks, RedRum) - bass si Forrest la tobe. Si evident, citiva invitati de pe album, Marius de la The MOOod si Iordache si Domi de la Kumm.

Oigan este un artist exuberant si prolific.

In anii '90 studia jazz la Conservatorul din Cluj. A infiintat formatia Talitha Qumi, cunoscuta fanilor de rock progresiv, care pretuiesc si in prezent albumul "Despre cuvinte". In 1997, impreuna cu Kovacs Andras, pune bazele Kumm, una dintre cele mai interesante, mai respectate si mai stabile trupe din muzica alternativa autohtona. In peste zece ani de Kumm, apar patru albume, un box-set aniversar, videoclipuri, turnee nationale si europene, participari notabile la festivaluri, un segment de fani vesnic improspatat.

Oigan cinta si in grupul de funk-jazz iordache al saxofonistului Mihai Iordache, ia parte cu pofta la jam session-uri alaturi de bluesman-ul Vali Racila sau de mai tinerii prieteni din trupele indie.

In prezent, alaturi de colegii din Kumm, lucreaza la noul album care va aparea in toamna lui 2009.




Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter

Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!


Ne gasesti si pe Instagram


Concerte recomandate: