Sunt trupe care raman cu tine inca de la primele ascultari. Sunt exact ca o iubita, cu care stii ca vei ramane mult timp, inca de la primele intalniri.
Pur si simplu ceva te atrage, o forta atat de magnifica si de incarcata de magie, incat nu vrei sa te opui si nici daca ai vrea, nu ai putea. Pana sa iti dai seama, esti under the spell si povestea incepe. Si cu cat trece timpul, gasesti lucruri la trupa, gasesti albume, piese care ti se tatueaza pe cortex pentru totdeauna.
Te oglindesti in versuri, te imbratiseaza ritmurile, vocea iti spune povesti pe care instrumentalul le imbraca intr-un zid moale de sunet si fiecare ascultare iti provoaca bucurii si dintr-o data realizezi ca nu esti singur pe lume, cineva iti intelege angoasele, tristetile, bucuriile, obsesiile , ideile si prin muzica te salveaza si te incanta.
Lake Of Tears este o asemenea trupa. I-am descoperit pe cand eram un pusti, prin albumul „Forever Autumn” pe care l-am ascultat pana la uitare de sine, stiam toate versurile, fiecare riff, fiecare ritm si vocea calda a lui Brennare reusea sa ma indemne la visare. Am ascultat si reascultat de atunci toata discografia si album pe care l-au scos l-am ascultat, l-am disecat, l-am savurat cu pofta celui aflat intr-o oaza dintr-un desert ( pentru totdeauna, cum ar zice regretatul Octavian Paler) uitat de timp. Insa albumul care mi-a placut cel mai mult de la ei si care inca este numbeber one pentru mine, a fost „Headstones”, al doilea album din cariera trupei, originara din Suedia, si care a aparut in 1995. Este un album mai melodic decat precedentul, „Greater Art”, lansat cu un an inainte, dar inca mai poarta amprenta doom, gothic, este mai dur, mai rece decat albumele ce aveau sa urmeze.
Cu albumul din 2011, „Illvill”, s-au intors cumva la soundul primelor albume, lucru bun din punctul meu de vedere, insa nici abordarea mai melodica, mai putin heavy de pe albume ca „Forever Autumn” sau „The Neonai”, nu m-a deranjat, din contra, am considerat ca este foarte bun faptul ca au experimentat, au sondat si alte zone.
„Headstones” ne arata potentialul extraordinar al trupei, neexploatat in toata complexitatea sa pe albumul de debut, care insa a fost un album puternic, dur, foarte doomish, cu cateva piese lungi si cu un Brennare mai „suparat” la voce. De fapt, unul dintre elementele care dau splendoare trupei si acestui album in principiu, este chiar vocea, care se muleaza perfect pe instrumentalul extrem de catchy, dar nu intr-un sens comercial, nu, catchy in sensul ca melodia este bine lucrata, ritmul te prinde. Riffurile nu sunt mereu foarte heavy, din contra pe piese precum „Headstones” (preferata mea de pe album, aceasta piesa reuseste sa imi induca o stare de extrema melancolie, dar in acelasi timp, imaginatia mea o ia razna si cand inchid ochii ma simt transportat intr-un peisaj noire, intr-o toamna indepartata, cu natura uda, dupa o ploaie calma. Siluate umbroase se perinda printre morminte vechi, cu pietre funerare roase de vreme... In spate se afla o statuie a unui inger cu aripile stranse in jurul corpului.. si langa este trupa, care canta aceasta piesa magnifica), chitara acustica este scoasa in fata si doar prin cateva note simple, se creaza magie, dar toate elementele luate ca o summa dau savoare albumului. Piese precum „Sweetwater”, una dintre piesele cele mai heavy de pe album, „Raven Land”, piesa la care s-a filmat si un videoclip foarte interesant sau „Burn fire, burn”, sunt foarte energice si creaza pofta de headbang ascultatorului.
Piesa instrumentala „Life''s But A Dream”, cu titlu inspirat de un poem a lui Lewis Carroll, este introul perfect pentru „Headstones” si un interludiu cat se poate de important in crearea atmosferei. Acelasi lucru l-au facut si Tiamat pe albumul lor extraordinar „Wildhoney”, unde interludiile si instrumentalele aveau rolul de limpezire a mintii ascultatorului si pregatirea acestuia pentru piesa ce avea sa urmeze, dar si un rol major in crearea celebrei atmosfere.
„Headstones” are toate elemente unui album foarte bun: o voce cu un timbru cat se poate de atractiv, instrumental ce alterneaza cu succes intre heavy, melodic, acustic, atmosfera melancolica cu iz de alte vremuri, versuri puternice si usor de retinut si o coperta ce aminteste de Barocul tarziu,minimalisata si care atrage privirea. In final, ii las pe ei sa prezinte o parte din ideile si atmosfera albumului, prin versurile de la inceputul piesei „Raven Land”-
„Do you know what you fear of the ravens dark/Do you know what they hide, hide within their hearts/Can you see the sorrow within their eyes/Can you hear their cries, when the fiddle dies ...”
Do you know? Daca nu, atunci este cazul sa asculti albumul!
Tracklist:
1. "A Foreign Road" - 4:07
2. "Raven Land" - 5:42
3. "Dreamdemons" - 5:14
4. "Sweetwater" - 4:33
5. "Life''s But a Dream" - 1:25
6. "Headstones" - 5:16
7. "Twilight" - 4:58
8. "Burn Fire Burn" - 3:39
9. "The Path of the Gods (Upon the Highest Mountain, Pt. 2)" - 13:29
Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter
Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!
