Lake of Tears La Bucuresti: Nebunia Doom & Gothic Metal nu apune

Prima trupa din deschidere, TIARRA si-au inceput recitalul in atmosfera racoroasa a unei seri ploioase, cu Alex ‘Indianu’’ (voce), Adi (bas), Dorin ‘Delfinu’ (tobe), John (keyboards), si Tudor (chitara) printr-un un “Burn” cu riff-uri puternice, in mijlocul carora se dezlantuie vocea dura a lui Alex, fiind o piesa incheiata cu un instrumental dinamic. La finalul acesteia, restul trupei – Anda (voce), Corina (vioara), Iulia (violoncel) se alatura celor de pe scena si ne este anuntata o piesa inca fara titlu, dar – dupa cate imi dau seama – cu o compozitie deosebita, unde discrepanta dintre melodicitatea vocalului feminin si growl-ul lui Alex se oglindesc si in instrumental, vioara, clapele si violoncelul construind tonuri melodice, iar chitara, bas si tobe amenintand puternic, construind acea dualitate ce caracterizeaza muzica Tiarra; piesa se incheie cu un outro stapanit de vioara Corinei. Cea de a treia piesa - “House of Tears”, ce va aparea pe urmatorul EP al formatiei, “Le Monde des Tenebres”, mi s-a parut structurata complex, atat din punct de vedere al instrumentalului, cat si al vocalului – cu un intro dominat de keyboards, vioara si violoncel, construindu-se treptat si divers, unde vocea Andei a rasunat melodic, in timp ce registrul vocalic lui Alex se schimba parca la fiecare vers.

“Time flies when you’re having fun”, ne spune Alex si anunta ultima piesa din recital (cam scurt, ce-i drept) si anume “No more sun”, cu un intro in forta, agresiv, dat de tobe si chitara, apoi cu o schimbare de ritm, preluat initial de violoncel, apoi de vioara. O piesa destul de lunga, cu multe schimbari de ritm, ce accelereaza, pana la un punct din care, pentru o clipa, totul incetineste, cu violoncelul Iuliei si clear vocal-ul lui Alex, pentru a reveni in forta cu instrumentalul complet si vocea Andei. Hotarat lucru, Tiarra este o formatie cu un stil deosebit si elaborat, din sfera gothic-ului simfonic, cu diverse accente doom, black si death.

Membrii ABIGAIL urca apoi pe scena : Razvan (chitara), Alex (bas), Alex (clape), Vlad (chitara) si Mirel (tobe) (cu participarea extraordinara a lui Maimu), iar - dupa intro-ul instrumental - vocalul Mihu se alatura trupei urmand piesele “Mirror/ Room without Windows” si “Astral Sleep”, la sfarsitul carora solistul anunta lansarea viitorului EP al trupei. Ceea ce mi se pare deloc surprinzator in recitalul celor de la Abigail este complexitatea pieselor, precum “Sweet Cruelty”, un oximoron atat al titlului, cat si al instrumentalului, cu un intro elaborat si un sound de o diversitate stilistica deosebita, in care vocea lui Mihu e invaluita in amestecul de ritmuri date de chitare, bas si tobe, iar izolat, keyboardul imprima armonie piesei.

Urmeaza piesa ce da titlul EP-ului ce va fi lansat, se pare, luna viitoare – “It Is the Night I Fear” cu schimbari de registru, ce se construiesc treptat, de la un intro atmosferic, calm, la riff-uri cadentate, secondate de Alex la clape - clar, melodic, melancolic - ajungand la un sound dur, si revenind catre final la ritmurile initiale; keyboard-ul si chitara s-au auzit foarte interesant in aceasta piesa. Recitalul s-a incheiat cu binecunoscutele “Bitterness … Tears” si “Sonet”, piese ce sunt nelipsite in concertele Abigail, exemplificandu-le stilul doom/death, piese pe care fanii – pe buna dreptate – le indragesc si le aplauda energic.

Spectacolul celor de la Lake of Tears a inceput, destul de punctual, cu putin dupa orele 21.00 cand Daniel Brennare (voce si chitara), Mikael Larsson (bas), Johan Oudhuis (tobe) si Fredrik Jordanius (chitara) au urcat pe scena, dand startul cu piesa “Taste of Hell”, cu riff-uri ‘infernale’, iar Daniel Brennare impresioneaza cu variate stiluri vocalice, de la clear-ul expresiv la growl-ul dur.

“Buna seara, Bucuresti! Thank you so much! So nice to be back here again! Are you ready?” striga Daniel Brennare publicului si, continuand cu “Illwill”, imi pare ca intregul recital va sta sub semnul albumului cu acelasi titlu, un lucru binevenit, dand fanilor posibilitatea de a asculta cantate live o buna parte din noile piese, dar si dintre cele deja cunoscute. “Illwill” surprinde prin aceeasi expresie a anxietatii, insa venita cu o forta noua, cu o tonalitate dark, agresiva si melodica totodata.

Piesele sunt cantate cu mult suflu, energia transmisa publicului si oglindita in reactii si aplauze este de nedescris : “Thank you so much! Can you feel that? Can you feel it? Yeah, that’s good!” Un prim pas catre trecut, mai exact catre ’95 cu piesa “A Foreign Road” de pe “Headstones”, in acelasi ton cu celelalte piese, cu ceva dinspre classic metal. Cu “Raven Land”, probabil printre preferate, judecand dupa reactia publicului care o recunoaste de la primele acorduri, Fredrik Jordan da startul solo-urilor ce aduc, contrar asteptarilor, un plus de emotie prin agresivitatea pasionala a riff-urilor.

Dupa “The Greymen”, “…a new one’s coming up” – “The Hating” cu elemente trash dezlantuite intr-un instrumental agresiv, nu schimba cu nimic atmosfera indendiara din Arenele Romane, ba dimpotriva. Un moment “A Crimson Cosmos” cu piesele “Boogie Bubble” si “Cosmic Weed”, aplaudate de un public venit “cu lectiile invatate”.

Urmeaza o surpriza a serii, Daniel Brennare o invita pe scena pe domnisoara Cristiana Chivulescu, castigatoarea unui enigmatic cadou. Suedezii canta piesa “The Organ” la finalul careia aflam si care este acel “cadou”, un gest dragut din partea organizatorilor Project Events, dar mai ales din partea Lake of Tears, solistul oferind Cristianei si un buchet de flori.

“Behind the Green Door”, un alt moment “Illwill”, pentru mine, una dintre cele mai interesante piese de pe album, cu elemente gothic/trash, dar mai ales vocea lui Daniel care transforma versurile refrenului in ceva obsedant.

Dupa binecunsocuta “As Daylight Yields” si title track-ul “Headstones”, piesa “U.N.S.A.N.E.” capteaza energia publicului, tobele dand melodiei un ritm alert, chitara lui Fredrik Jordanius rasunand pe alocuri incredibil. Este de remarcat – din nou – vocea lui Daniel, care aici are un timbru dur. Pentru piesa “The Shadowshires” chitaristul continua sa faca show.

“House of the Setting Sun” - dark, sumbra, dar foarte puternica, ceva mai lenta fata de restul albumului “Illwill”, iar pentru mine una dintre cele mai bune piese pe care le-am ascultat in ultima vreme. Subliniez ca live suna demential, vocea lui fiind de o intensitate coplesitoare. “Out of Control” reia acele riff-uri nebune ale “Illwill”-ului, care surprind la fiecare pas, parand ca scapa oricarui control. Catre final, piese cunoscute si nelipsite sunt cantate de suedezi si aplaudate de public : “Demon You/ Lilly Anne”, “Making Evenings” si “Crazyman”.

Bis-ul serii a inclus, desigur, “So Fell Autumn Rain”, “Sweetwater” si “Forever Autumn”, la final, dupa indelungi aplauze si strigate, o parte din public se indrepta catre iesire, cand membrii Lake of Tears revin pe scena, spre surpriza si bucuria tuturor celor prezenti si incing atmosfera cu un ultim “Burn Fire Burn”.

O seara incendiara, in care trupe romanesti au incantat publicul prin profesionalismul lor si prin promisiunea unor viitoare materiale discografice, in care fanii au avut ocazia sa vada recitalul exceptional al unei trupe al carei eclectism continua sa fascineze si sa atraga, printr-o permanenta schimbare de stiluri ce poarta - in tonalitatea, atmosfera si calitatea muzicii lor - amprenta Lake of Tears.