Concert LINKIN PARK la Bucuresti : Amintiri In Ritmuri Hibride

de Ana-Maria Gavrila

Concert LINKIN PARK la Bucuresti : Amintiri In Ritmuri Hibride


Concert Linkin Park in premiera in Romania, in fata a mii de fani veniti la Romexpo sa ii vada – evenimentul, organizat de EVENTS, a facut parte din mini-turneul european ce preceda si promoveaza lansarea celui de al cincilea material discografic din cariera californienilor, „LIVING THINGS”, programata undeva la sfarsitul lunii Iunie a acestui an.

O trupa indragita de un public larg, datorita stilului ce imbina – in linii mari – Alternative Rock, Rap si Electro-Pop, cu ceva variatii / inovatii de la un album la altul.

„LIVING THINGS” s-a vrut a fi o intoarcere catre „originile” LINKIN PARK, insa nu neaparat catre Nu Metal-ul care a facut senzatie prin anii 2000, ci mai degraba catre feeling-ul, atmosfera acelor vremuri, o abordare mai diferita fata de cele doua albume care l-au precedat, oarecum mai personala, mai putin atintita spre social-politic, dupa cum declara la un moment dat Mike SHINODA. Experimentul este inca un cuvant cheie, deoarece din single-urile lansate pana acum, „Burn It Down” si „Lies Greed Misery”, dau la iveala, pe langa Drum&Bass-ul cu care ne-am obisnuit, ceva accente Industrial, Funk si chiar Dub.

Nu am inteles deloc care a fost treaba cu prima trupa din deschidere, PhenomenOn. Dupa cate citisem si dupa cat ii laudasera comunicatele de presa, ar fi trebuit sa fi fost impresionata de prestatia lor. Nu a fost insa cazul : am avut senzatia ca particip la o ora cu lectiile nefacute, un stil pe care nu as sti de unde sa il iau, numai piese originale nu. Cele cateva acorduri din „Rock You Like A Hurricane” mi s-au parut total nelalocul lor. In fine. Alegerea lor pentru deschiderea concertului vine probabil din dorinta de a promova tinere talente autohtone, insa personal nu m-au convins de acest lucru.

Diferenta au facut-o COMA, pe care i-am mai vazut in concert si cu alte ocazii. „Coboara-ma in rai”, „In mine in soapta” si „Semn” s-au numarat printre piesele interpretate. Show-ul lor a avut mult mai multa forta si profesionalism decat al celor de la PhenomenOn, doar ca piesele din setlist le-as fi plasat intr-o alta locatie, ceva mai aproape de public, sa le simta energia.

Pentru cei care voiau sa faca incalzirea (la propriu) inainte de concertul celor de la LINKIN PARK, show-ul ZDOB SI ZDUB a venit la fix. Personal, imi este foarte greu sa ii iau in serios pe moldoveni si ai zice ca nici macar ei insisi nu s-ar lua foarte in serios. Amalgamul de „nunti”, „hore”, „tuici” si alte asemenea, coordonate de „DJ Vasile” si o „Miorita” in trend, au insufletit atmosfera de la Romexpo – ce-i drept - nu vezi tot timpul astfel de manifestari voioase.

In timpul pregatirilor scenei pentru LINKIN PARK, cineva din staff-ul responsabil de aranjamente a luat din public steagul Romaniei insemnat cu un mesaj pentru americani si l-a pus pe scena, gest care a avut efectul scontat : multimea a strigat si aplaudat cu mult entuziasm.

M-am pierdut de LINKIN PARK undeva dupa „MINUTES TO MIDNIGHT”, pentru mine si probabil pentru multi altii, „HYBRID THEORY” si „METEORA” ramanand albume de referinta. Am venit la concert simtindu-ma de parca as fi din nou la liceu, tocmai mi-am cumparat albumul (la vremea aia o simpla caseta) si incerc sa ma decid care piesa imi place cel mai mult, ascultandu-le, desigur, obsesiv. Inceputul mi s-a parut demential, „Faint” si „Papercut” au fost intotdeauna printre preferatele mele, doar ca acum le auzeam live si nu in casti sau la TV. Piese precum „With You”, „Given Up” sau „Somewhere I Belong” au avut aranjamente usor variate, cu toate ca cea din urma s-a auzit slab, un pic ciudat si distorsionat pe alocuri, de te intrebai ce se intampla cu sonorizarea, care oricum nu fusese extrem de „in forta”, nici pana in acel moment.

„Ciudateniile” au continuat, deoarece, din cauza unor defectiuni, imediat dupa intro, „New Divide” a fost momentan „pusa de o parte”, producandu-se o mica schimbare : „We need you to play guitar, Brad”, spune Mike, astfel ca „A Place for my Head” a fost cea care si-a facut loc in setlist.

„New Divide” a inceput apoi, de data asta „pe bune”, urmata de o piesa de pe noul album „Lies Greed Misery”. Un fel de ballad medley cu Chester Bennington la keyboard, cu „Leave Out All the Rest” si „Shadow Of The Day”, iar la final alaturandu-i-se si restul formatiei pentru „Iridescent”. Odata ce s-a ajuns la „One Step Closer”, mi-am dat seama ca este foarte posibil sa lipseasca din concertul de la Bucuresti piesa „Crawling”, bis-ul turneului incluzand in majoritatea show-urilor de pana acum „Burn It Down”, „In The End”, „Numb” si „Bleed it Out” cu ceva „Sabotage” de la Beastie Boys catre final.

Nu neaparat concertul perfect, daca este sa luam in calcul sonorizarea slaba, insa chiar si pentru cei „nostalgici”, de mult trecuti de „etapa” LINKIN PARK, a fost un fel de gand devenit realitate, un raspuns la intrebarea „Cum ar fi sa vina si la noi?”. Si iata ca au fost. Sincera sa fiu nu ma asteptam sa ii vad prea curand in Romania, iar prin liceu nici nu indrazneam sa visez asa ceva. Cine stie ce alte nume mari ne mai rezerva viitorul, sper insa ca nu vom avea aceeasi atitudine de nemultumit. Principiul „ieftin si mult” nu e valabil in toate cazurile.

SETLIST :
TINFOIL (Intro)
Faint
Papercut
With You
Runaway
Given Up
Blackout
Somewhere I Belong
New Divide
Lies Greed Misery
Points Of Authority
Waiting For The End
Breaking The Habit
Leave Out All the Rest / Shadow Of The Day /Iridescent (Ballad Medley)
The Catalyst
What I''ve Done
One Step Closer
ENCORE :
Burn It Down
In The End
Numb
Bleed It Out (Ext. Bridge w/ Beastie Boys ''Sabotage'')




Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter

Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!


Ne gasesti si pe Instagram


Concerte recomandate: