Late-comers in genul nu-metalului, distinctivi pentru alternative-ul anilor ’00, Linkin Park si-au gasit o baza solida de fani, cu precadere printre cei aflati in generala si liceu in perioada Hybrid Theory/Meteora. Dar asta e povestea veche. Care-i cea noua?
O sa incep discutia, poate putin paradoxal, cu alta trupa: cei considerati de foarte multi parintii nu-metalului, Korn. Am auzit spunandu-se despre ei „imi place ca nu au devenit mainstream pentru ca nu si-au schimbat sunetul”. Despre LP am auzit opusul: „au devenit comerciali, nu stiu in ce categorie sa-i bag”. Inteleg logica existentei genurilor si delimitarilor, dar sa nu poti asculta o trupa din cauza taxonomiei e ridicol. Esti in anii ’83, n-ai auzit in viata ta termenul „thrash metal” si un prieten iti da sa asculti Hit the Lights. Ce naiba e asta? Heavy metal? Punk? N-ascult, nu stiu unde sa-i incadrez!
Dar mai important este mitul fabricat de genul de fani loializati excesiv, pana in punctul in care se simt proprietari pe ceea ce ofera o anumita trupa: schimbarea sunetului = selling out, pastrarea sunetului = evitarea comercializarii, respect pentru fani. Sigur ca o trupa poate sa-si schimbe sunetul pentru audiente mai largi, dar ORICE schimbare de sunet vine din intentia asta? Sigur ca un nou album e o promisiune si o asteptare a ceva familiar, dar nu devine plictisitor si redundant sa vezi un caine facand de o suta de ori acelasi truc? Artisti sau fani, oamenii se schimba, emotiile se schimba, gandirea evolueaza, nu poti compune dintr-un loc in care nu te mai afli; schimbarea nu e doar buna, e naturala si inevitabila. Si, nu cumva, dupa gasirea unei formule de succes ca sunet, garantata sa vanda fara riscuri, urmarea ei timp de inca zece albume, adica pastrarea aceluiasi sunet, este o forma de „selling out”?
In afara de renuntarea la elementele hip-hop odata cu trecerea de la Follow the leader la Issues, pana pe See you on the other side, Korn n-au incercat devieri semnificative ale sunetului. Pe acesta insa, au atins un element central in muzica lor, negociind imprastierea emotionala si exploziva pentru o senzatie de lustru si precizie. Reactiile au fost mai mult sau mai putin bune, dar majoritatea a aplaudat tentativa de experimentare. Esecul Untitled, continuarea acestei experimentari, a activat frica de a merge pana la capat. Urmatorul album s-a dovedit a fi o „intoarcere la radacini”, la sunetul clasic, intentie subliniata cu zeflemea chiar de titlul albumului: Korn III: Remember Who You Are. Dupa aceasta reciclare botezata „redescoperire”, Path of Totality trece iar pe macazul experimentarii, dar frica de riscuri aduce Korn in barca unor producatori ce plutesc statornic pe valul dubstepului. Cel mai cunoscut dintre ei este Sonny John Moore, care paraseste trendul screamo/metalcore/infuzie de pop-punk in post-hardcore al trupei From First to Last in timp util sa devina o figura majora in dubstepul deja de succes, sub numele Skrillex. Faptul ca toate piesele pe care a colaborat acesta devin single-uri este, desigur, o coincidenta.
In 2007 am asteptat cu un entuziasm controlat Minutes to Midnight. „Slab sunet, si-au pierdut forta” am zis, si LP au disparut in urmatorii ani de pe harta mea mentala. O curiozitate inerta m-a facut sa ascult A Thousand Suns si mi-a declansat un declic: asta nu e Meteora. LP, cu retetele de succes Somewhere I Belong si Faint, decisesera sa nu le urmeze. Placut surprins, am inteles si „logica” albumului anterior. Mi-am amintit de The Joshua Tree, al U2. Sigur, probabil ca niciunul din cele doua albume nu va marca istoria muzicii atat de puternic, dar, ca The Joshua Tree, este un moment definitoriu prin curajul tranzitiei si efortul de maturizare. Mai putin nu-metal, mai multa experimentare electronica si atmosferica, mai putin rap, dar mai robust, mai putina angoasa personala, mai multe teme politice si globale, similar ambitiei schimbarilor U2.
Am inteles atunci ca un Meteora II ar fi fost, pentru ei, selling out, si ca schimbarea considerabila a sunetului a venit natural, insotita de riscuri reale ca nemultumirea celor ce doreau aceeasi veche formula, nu din scopuri de marketing. Daca Minutes... si Suns... sunt ce au fost See you... si Untitled pentru Korn, sper ca Living Things, urmatorul album, sa fie o cimentare ferma a noii identitati, suma lectiilor invatate pe albumele anterioare, pasul pe care Korn ar fi trebuit sa il faca in loc de Korn III si Path... Pentru prima data, dupa multi ani, astept un album Linkin Park cu un entuziasm mai putin controlat si va las cu perpectiva lui Shinoda despre toata treaba asta:
I am not the fortune and the fame or the same person telling you to forfeit the game
I came in the ring like a dog on a chain and then found out the underbelly''s sicker than it seems
And it seems ugly but it can get worse
''cause even the Blueprint is a gift and a curse
''cause once you got a Theory of how the thing works
Everybody wants the next thing to be just like the first
And I''m not a robot, I''m not a monkey
I will not dance even if the beat''s funky
Opposite of lazy, far from a punk
Ya''ll oughta stop talking, start trying to catch up.
Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter
Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!
Ne gasesti si pe Instagram
