O trupa controversata in anii 90'', Machine Head revine in atentia fanilor metal in 2003 cu albumul "Through The Ashes Of Empires" si prin succesorul sau "The Blackening" in 2007, album ce stabileste statutul de "major player" pe scena moderna a metalului. Spun ca este o trupa controversata datorita perioadei de aproape un deceniu in care MH a experimentat cu nu-metal, tinute largi si colorate, voce in stil rap si freze ce-mi aduc aminte de Sum 41.. da, ati citit bine, Robb Flynn a experimentat cu un stil vocal apropiat rap-ului.
Ca tot am inceput sa prezint un scurt istoric al trupei trebuie mentionat faptul ca MH in anii 90'' era considerata o trupa cel mult mediocra ce incerca sa fie cat mai in trend cu cerintele publicului de atunci, insa fara prea mult succes pe plan profesional si cu o serie de albume ce nu au fost primite cu prea mult interes de catre fani sau critici.
Aceasta perioada a ramas in umbra dupa succesul celor mai recente albume, succes ce le-a adus un numar urias de fani noi si recunoastere globala.
Machine Head nu dezamageste cu cel de-al saptelea album de studio, "Unto The Locust", progresand prin maturitate muzicala si in acelasi timp amintind de precedentul album, "The Blackening", pastrand sunetul heavy si adaugand o doza de finete prin folosirea chitarilor clasice nu numai ca intro-uri ci si ca segmente emotionale in timpul pieselor. De la un capat la celalalt avem parte de riff-uri grele, rapide si bine executate alaturi de sunetul puternic al tobelor, bine mixat si combinat cu interludii instrumentale ce completeaza complexitatea compozitiei muzicale. Per total "Unto The Locust" este un album mai rapid decat precedentele, incorporand un feeling melodic cu o atingere de neoclasicism.
Prima piesa de pe album, "I Am Hell", are parte de un intro compus din mai multe instante ale vocii lui Robb Flynn suprapuse pentru un efect neoclasic pus in evidenta si de incantatia in limba latina fredonata de Robb. Dupa aproximativ un minut piesa explodeaza intr-un segment heavy ce merge mana in mana cu parti vocale specifice pentru ca mai apoi sa se faca trecerea la un thrash metal agresiv acompaniat de versuri ce vorbesc despre o femeie piroman "alimentata" de pasiune. Dupa cateva solo-uri dementiale piesa coboara intr-un interludiu de chitara clasica revenind apoi la un segment "cu greutate" pana la final.
Albumul continua cu "Be Still And Know", o piesa care incepe printr-un solo ce-mi aduce putin aminte de Iron Maiden, aratand inca o data conceptul melodic al acestui material discografic. Piesa contine o varietate de stiluri vocale si ramane pana la final "o melodie de chitara" sfarsindu-se cu un solo complicat la doua astfel de instrumente.
Urmeaza "Locust", o piesa ce nu poate dezamagi nici un fan heavy metal in cele 7 minute si jumatate, timp in care avem parte de toate elementele specifice genului ce se invart in jurul unui "guitar solo battle" pe la mijlocul melodiei, facand clare influetele lui Kirk Hammet si Dave Mustain din perioadele lor de glorie. Versurile ne povestesc despre o invazie a lacustelor ce distrug totul in cale plecand mai departe in cautarea de resurse.. destul de interpretabil as putea spune.
"This Is The End", a patra si cea mai rapida piesa de pe album incepe cu un acord de chitara clasica lasand apoi un feeling de metalcore prin ferocitatea tobosarului Dave McClain aratand tot odata cat de bine pot imbina intrumentatia cei de la Machine Head.
Urmeaza "Darkness Within", melodie devenita un "instant classic" fiind si cea mai emotionala de pe intregul album. "Darkness Within" este o piesa bazata pe voce si versuri menite sa-ti transmita un mesaj clar:
"Because God is in these clef and tone,
salvation is found alone,
Haunted by its melody,
Music, it will set you free."
Piesa are parte de unele dintre cele mai bune versuri ce pot fi gasite pe albumele Machine Head, este o piesa greu de descris cu un feeling oarecum fantomatic.
"Pearls Before The Swine" urmeaza imediat, este o piesa putin mai monotona decat restul albumului si cu o tenta ceva mai "dark". Per total este o compozitie solida ce isi merita locul pe "Unto The Locust".
Cea dea saptea si ultima piesa de pe album, "Who We Are", pare a fi un "imn" dedicat fanilor ce au ramas alaturi de trupa la bine si la greu. La inceputul piesei avem parte de un cor format din copii membrilor MH, un intro destul de bun ce te duce cu gandul la vremurile inocentei de mult apuse. O piesa destul de buna cu un sfarsit epic din care nu lipseste vioara.
Pot spune fara retineri ca "Unto The Locust" este unul dintre cele mai bune albume ale anului 2011 ce nu a dezamagit in nici un fel asteptarile fanilor, este un album ce arata maturitatea muzicala a trupei si un nou nivel de calitate al versurilor. Prin excelenta ultimelor trei albume, Machine Head se spala pe maini de petele ramase de la dezastroasele albume nu-metal din anii 90'' si isi asigura, de ce nu, statutul de legenda metal.
Nota album: 10/10
Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter
Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!
Ne gasesti si pe Instagram
