Am impresia ca Mastodon nu ar fi ajuns la un asemenea nivel de celebritate fara Crack The Skye. Acela a fost practic albumul care a spart piata internationala (propulsat si de un moment foarte bun pentru lansare) dupa ce albume precum Leviathan si Blood Mountain mergeau totusi catre o alta directie muzicala.
Totusi calitatea muzicii a ramas, abordarea ce-i drept parca s-a schimbat insa artistii care reusesc sa evolueze - sau cel putin sa ofere ceva diferit cu fiecare album - raman cei mai de apreciat.
Crack The Skye a lasat in urma un univers dens, plin de mister si in acelasi timp plin de asteptari. Cred ca cei care au facut cunostinta cu Mastodon in 2009 se asteptau la o continuare in acelasi univers. 'Problema' cu Mastodon e ca la fiecare album s-a intamplat opusul. Altceva!
Acesta e si cazul cu The Hunter. Inca de cand a fost lansat artwork-ul puteai trage concluzia ca acest album nu va fi un pretendent pentru Crack The Skye, nu la nivel calitativ ci in materie de concept.
Asocierea cu Mike Elizondo, cel care a produs nume cu Dr. Dre si Maroon 5, lasa urme de interpretari insa in conditiile in care The Hunter apeleaza la un sunet curat si foarte slefuit atunci Elizondo poate reprezenta o alegere corecta in contextul unui sunet nealterat de era digitala.
Reactiile vor fi cu siguranta impartite. The Hunter este un album limitat ca tehnica, in orice caz sub ce a fost pe Crack The Skye. Muzical vorbim de un cu totul alt album unde predomina foarte mult atmosfera dar si o oarecare simplitate mai mult caracteristica muzicii rock a anilor 70.
In acelasi timp este un album subru unde s-a renuntat la ideea de a avea compozitii epice de peste zece minute in favoarea unor compozitii cu o medie de 4 minute.
The Hunter ne aduce insa aminte de primele albume Mastodon unde termenul de heavy era pus la rang inalt si in acelasi timp abordat intr-o maniera prog evitata de standrdele scenei de atunci. De fapt cred ca in acei ani s-a inceput acest hibrid intre prog si heavy, ceea ce acum se numeste modern prog.
De la Curl Of The Burl - poate cea mai catchy piesa compusa vreodata de Mastodon - si pana la Octopus Has No Friends - piesa ce incorporeaza toate elemente clasice ale grupui - The Hunter este exact acel gen de album care lasa loc de opinii si interpretari. N-are nicio treaba cu continuitatea unui album sau a unui stil ci tine pur si simplu de modul in care ascultatorul va interpreta aceasta muzica. Printre putinele momente care fac trimitere la Crack The Skye se numara piesa Stargasm unde avem cateva pasaje de prog psihedelic.
Unii clar nu o vor gusta. E un album dark, nu are un asemenea impact ca precedentul (cel putin nu in primele auditii), tehnic e mai limitat iar productia pare la fel de diferita. In schimb avem un prog de calitate (fara a excela fara sens), piese cu schimbari radicale de stil, abordari indraznete si in final un album care poate sta cu mandrie in catalogul Mastodon.
La final am inteles de ce grupul a numit The Hunter drept un 'super-heavy Led Zeppelin'. Exista piese foarte interesante - de la partile heavy din Blasteroid, Spectrelight si Black Tongue - pana la hit-ul Curl Of The Burl si psihedelicul The Hunter, una din cele mai inspirate piese Mastodon.
Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter
Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!
