Megadeth - Th1rt3en (cronica de album)

de Buvnitz

Megadeth - Th1rt3en (cronica de album)


Dave Mustaine imi este un personaj tare antipatic. De la declaratiile facute in 2009 si pana la schimbarea de macaz din 2010 (in ce priveste aceleasi declaratii acide), cireasa de pe tort pentru mine a fost momentul cand a trebuit sa-l intalnesc fata in fata pe acest personaj cheie al scenei metal.

Era vorba de un interviu video pentru care am asteptat circa 50 de minute. Alimentat si de asteptarea in zadar m-am gandit in inconstienta mea ca ar fi interesant sa-l enervez pe acest om fapt pentru care l-am intrebat direct care e treaba cu amenintarile aduse jurnalistei din Norvegia dupa o serie de declaratii acide referitoare la Metallica, declaratii pe care in final tot el le-a dat. Interviul a durat circa 60 de secunde timp in care Mustaine se uita cu ochii sai de maestru in karate dupa care in final mi-a trantit microfonul si a plecat inapoi spre cabina personala.

In ce priveste calitatile sale de muzician nu am ce reprosa. In primul rand stie ce inseamna o productie de album (spre deosebire de compatriotii sai mai celebri) iar in al doilea rand a dezvoltat un stil muzical care se poate adapta la standardele contemporane fara a se departa de ce a compus Megadeth acum 10-20 de ani.

O adaptare care va ridica semne de intrebare in randul fanilor. O adaptare sugerata si de coperta discului unde deja cunoscutul personaj parca se indeparteaza de ceva...acel ceva poate fi catalogat cu usurinta drept vremea cand Mustaine bombarda cu solouri si riffuri de thrash pur, fara compromisuri.

Daca Endgame a insemnat intoarcerea Megadeth la radacinile speed in ce priveste abordarea muzicala dar si a vitezei, 13 surprinde o formatie care parca scoate un album 'de weekend', cat mai confortabil posibil.

Pe scurt, 13 este un album de thrash simplist, balansat si presarat cu faze 'old school' anume insertii de speed metal plus cireasa de pe tort, momentele solo marca Dave Mustaine.

Simplist nu e din punct de vedere al riffurilor abordate ci pur si simplu al conceptului. Acest album pare a fi compus dupa ideea in care se poate canta echilibrat si fara a depunde foarte mult efort insa pastrand o multitudine de riffuri si parti solo, suficient pentru a trezi interesul fanului Megadeth iar in acelasi timp interesant pentru o cu totul alta categorie de public amatoare de piese mai hard rock.

Incercarea de a deveni accesibili este redata si din productia discului, un sound curat si deloc aglomerat unde chitarile parca nu mai acel sunet murdar de thrash.

Totusi e interesanta abordarea discului in contextul in care poate fi alaturat lui Endgame. Nu e deloc un album slab ci chiar agreabil mai ales pentru cei ce nu sunt familiari cu stilul thrash/speed. Pana una alta Megadeth e una din putinele trupe care a ramas fidela stilului si culmea, au ajuns sa castige bani buni din asta.



Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter

Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!


Ne gasesti si pe Instagram


Concerte recomandate: