Megadeth au venit cu masina timpului la Arenele Romane
17 Iulie 2016 de Andreea Gherfi
Miercurea trecuta m-am intors cu spiritul in anii '90 si mi-am adus aminte ce insemna atunci sa-ti placa muzica unei trupe atat de tare incat sa-ti vina sa plangi si sa razi de bucurie in acelasi timp.
Cum Arenele Romane au gazduit minunatul eveniment din data de 13 iulie, fiind o a doua casa a noastra, atentia si curiozitatea ne-au fost concentrate strict pe ce s-a intamplat pe scena si putem sa marturisim ca a fost o seara de neuitat.
Delegatii oficiali pentru incalzirea publicului au fost talentatii membri ai formatiei Dirty Shirtcare au facut exact ceea ce stiu ei sa faca mai bine, si anume sa cante pana cand oamenii simt ca li se misca picioarele de unele singure, hipnotizate de ritmul antrenant al povestilor cu cant folkloric ce rasunau de pe scena.
Tot in zona de folclor am ramas si cu cea de-a doua formatiei a serii, Myrath, care a pus in scena un spectacol condimentat cu delicii muzicale aduse de pe plaiuri tunisiene, intelese usor gresit de catre jumatate din publicul prezent la Arene. Cu toate acestea, Myrath au sunat "ca pe caseta", adica profesionisti, asa cum sta bine oricarei trupe care vrea sa depaseasca granitele tarii in care s-a format, indiferent de genul muzical pe care il abordeaza. Infexiunile orientale si solo-urile de chitara par a se potrivi de minune atunci cand artistii sunt determinati sa faca din asta un gen aparte si putem intelege de ce este usor a cadea in patima acestui "Tunisian Metal", asa cum il numesc membrii formatiei. Varful de lance al concertului Myratha fost piesa "The Unburnt", un tribut adus serialului Game Of Thrones.
Momentul cel mai asteptat al serii a fost, desigur, concertul formatiei Megadeth, o ora si vreo 45 de minute in care mi-am retrait adolescenta si mi-am dat seama ca nu ai cum sa uiti versurile pieselor Megadeth, chiar daca au trecut o "caciula" de ani de cand aveai muzica lor pe repeat in playlist. Am cantat, am respirat si ne-au iesit prin pori toate versurile compuse de Mustaine de la '85 si pana la Dystopia pentru ca Megadeth ne-au mega macelarit sufleteste, in sensul ala bun, cu piese precum: Hangar 18, The Threat Is Real, Tornado of Souls (dedicata lui Nick Menza), Poisonous Shadows, She-Wolf, Wake Up Dead, In My Darkest Hour, Conquer or Die, Fatal Illusion, Trust, Post American World, A Tout Le Monde, Dawn Patrol, Poison Was the Cure, Sweating Bullets, Dystopia, Symphony of Destruction si Peace Sells si Holy Wars... The Punishment Due. Regrete muzicale au fost cateva pentru ca fiecare membru al publicului si-a dorit sa asculte live o anumita piesa. In cazul de fata "problemele" au constat in cateva nestemate de pe Countdown to Extinction dupa care am tanjit toata seara, desi eram constienti ca setlistul turneului era cu totul altul. Hei, speranta moare ultima!
Despre prestatie nu sunt prea multe de spus, formatia exceleaza in ceea ce face chiar daca uneori, in timpul concertelor, Mustaine pare a fi prezent pe scena doar muzical, legand in graba piesele una dupa alta si uitand pentru un moment ca este in fata unui public. Teatralitatea nu a fost niciodata punctul forte al artistului, dar minusurile acestea infime ii sunt iertate atunci cand publicul este recompensat cu muzica de calitate. Pana la urma, vorbim despre un concert de thrash, iar butaforiile, proiectiile si luminile de pe scena au fost suficiente pentru a crea un aer cyberpunk, "dystopic", spre delirul iubitorilor de metal si Science Fiction. De asemenea, noii instrumentisti ai lui Mustaine sunt exact ce trebuie in Megadeth, iar concertul de la Arene a fost unul grandios, in opinia mea, cel mai frumos din cele pe care formatia le-a sustinut pe plaiurile noastre.
Arenele au fost pline, iar oamenii si-au baut berile linistiti incercand sa uite ca a doua zi urma sa fie joi, aceasta fiind singura parte trista a zilei de miercuri. Ah, si Kiko n-a mai cantat in parc.
