Aceasta e prima mea recenzie, i probabil n-am sa mai scriu vreuna pana cand Tool nu va scoate un nou album. Deci, scriu din perspectiva unui fan Meshuggah, i din cauza faptului ca am constatat cu oarece mirare faptul ca ultimul album al trupei, Koloss, nu s-a bucurat de atenia nimanui pe METALHEAD, personal fiind interesat de opinii asupra acestui ultim material discografic al suedezilor.
Aa stand lucrurile, am sa scriu eu cateva randuri. Cum spuneam, aceasta este perspectiva unui fan Meshuggah care practic nu se mai regasete in nicio trupa a curentului metal contemporan. Un fan insa dezamagit din pacate, pentru ca trebuie sa spun de la bun inceput ca nu-mi place Koloss.
Urmare a monumentalului Obzen, in opinia mea, de acum un clasic al scenei metal din totdeauna, Koloss venea pe fondul unor ateptari foarte ridicate, avand in vedere calitatea precedentului album. De la bun inceput insa poate fi spus ca Meshuggah nu a mai reui sa se ridice nivelul lansarii din 2008. Paradoxal, Koloss e o continuare i nu tocmai a trendului iniiat de Obzen. Cand l-am ascultat prima data, i ma refer aici la Obzen, prima impresie a fost aceea de ”hm, asta suna diferit”. Mai mult ”conventional metal” putea fi auzit pe albumul din 2008. Meshuggah nu mai suna la fel de straniu, la fel de inconfortabil, de disonant. Sunetul era insa proaspat, puternic, rapid, plin de energie, capabil sa atraga public i mai puin familiarizat cu stilul Meshuggah, ceea ce s-a i intamplat, Obzen devenind cel mai mare succes al trupei de pana atunci.
Astfel, probabil motivai de succesul inregistrat de Obzen, Meshuggah au dus modelul aplicat acolo mai departe cu Koloss. Rezultatul e insa... meschin. Koloss ar putea fi caracterizat, luand ca referina ceea ce a facut Meshuggah pana acum, drept ”straight forward metal”. Duse sunt riff-urile de chitara spiralate, complexitatea structurala, straneitatea tempo-ului folosit. Piesele suna foarte simplu, ca i cum o coarda ar fi aleasa la intamplare i frecata la nesfarit, incercand sa se obina un sunet foarte metal. Probail vei spune ca pattern-urile chitarei la Meshuggah nu au fost niciodata foarte complicate. Complexitatea trupei insa nu se caracteriza prin lick-uri complicate din care nu inelegi nimic, ci era una structurala, in care un model relativ simplu era repetat iar i iar, suferind schimbari neateptate la momente de timp neobinuite, facand muzica sa sune organic, asimetric, indescifrabil.
Ei bine, nimic din toate acestea nu mai exista pe Koloss, dei pe album se gasete cate o savoare din toate celelalte producii Meshuggah din trecut, insa parca despuiate de orice farmec.
”I am Colossus” suna... ei bine, simplist, amintind puin poate de Destroy Erase Improve, cascadele de note care incearca zadarnic sa rupa monotonia monocroma a piesei nereuind decat sa adauge parca la caracterul ei simplist.
Cu ”The Demon’s Name...” intram practic in era metal de care pomeneam mai sus. O piesa rapida, destul de comestibila, dar fara nimic surprinzator in afara de acelai ”straight forward metal”, neobinuit pentru Meshuggah. Totui, una dintre reuitele minore ale albumului.
”Do Not Look Down” e din nou o apariie stranie, sunand oarecum nu metal, ritmat pana la disco aproape.
”Behind the Sun” cu un intro relativ atmosferic, dincolo de jumatate amintete de ceva Dilinger Escape Plan.
”The Hurt that Finds you...” e de departe cea mai dezamagitoare piesa de pe album. E practic un trash metal care pare sa nu se mai termine, aparenele incercand sa fie salvate printr-un final lent i atmosferic ce se vrea in crontast cu restul piesei, care amintete ce-i drept de Meshuggah, dar care in cele din urma nu salveaza practic nimic.
”Marrow”... Nu tiu ce sa spun de piesa asta. Se pierde oarecum in peisaj.
”Break Those Bones...” e piesa aleasa pentru promovarea albumului, i nu intamplator, aducand cel mai mult cu Meshuggah, parand insa un rest ramas deoparte dupa lansarea lui Catch 33.
”Swarm” suna exact cum arata i numele. Neremarcabil.
i in sfarit am ajuns la ”Demiurg”, singura piesa care mi-a atras atenia la prima audiie a albumului, i care stralucete mai ales prin interludiul din mijlocul compoziiei, prezent i pe materialul de promovare a albumului i care e intr-adevar remarcabil, ridicandu-mi i mai mult ateptarile atunci cand l-am auzit, doar pentru a le zdrobi i mai amarnic prin mediocritatea restului compoziiilor.
6, in ideea ca Obzen e un 9,8, Catch 33 un 9, Chaosphere 8,7, iar Nothing 8.
Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter
Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!
Ne gasesti si pe Instagram
