Black Tape For A Blue Girl la Bucuresti : Ingeniosul univers Dark Wave

de Ana-Maria Gavrila

Black Tape For A Blue Girl la Bucuresti : Ingeniosul univers Dark Wave


Una dintre cele mai apreciate formatii de Dark Wave de pe continentul nordamerican – BLACK TAPE FOR A BLUE GIRL – a concertat marti, 14 iunie 2011, in cocheta sala Kulturhaus din Bucuresti, in cadrul unui eveniment marca DonisArt si in prezenta unui public surprinzator de restrans.

Cu toate ca stilul abordat in prezent este foarte diferit fata de inceputurile atmosferice, aproape intime, ale primelor piese, evoluand de-a lungul timpului de la Gothic, Ethereal, Ambiental, NeoClassical la Dark & Rock Cabaret, fanii Black Tape For A Blue Girl nu par dezamagiti, lasandu-se in permanenta surprinsi, anticipand si chiar asteptand schimbarea, fascinati de universul creat de Sam Rosenthal si constienti de faptul ca, pentru mentorul formatiei, arta inseamna sa experimentezi in permanenta.

Cel mai recent album Black Tape For A Blue Girl se intituleaza “10 Neurotics” (2009), iar din punct de vedere tematic piesele sunt confesiuni ale unor “euri” apartinand universului fetisizat, dinamic, cu povestile lor despre iubiri si singuratati, despre obsesii si iluzii. Un album matur, conceptualizat, provocator, mult mai coerent decat celelalte doua materiale care l-au precedat : “The Scavenger Bride” (2002) si “Halo Star” (2004), pastrand totusi reminiscente ale epocii de debut, concentrate in special in pasajele subtile, carora li se adauga elementul de noutate, acel sound de rock traditional al pasajelor dure, puternic evocatoare.

Seara speciala a fost pregatita cu atentie de catre organizatori : in asteptarea aparitiei formatiei pe scena, publicul a putut urmari proiectii video ale recitalurilor ROME si SPIRITUAL FRONT, din concertul din data de 13 decembrie, 2008, din cadrul Serii Speciale Martial PostFolk de la Brasov.

Undeva dupa orele 21.00, membrii Black Tape For A Blue Girl vin rand pe rand pe scena si recitalul incepe cu un intro instrumental al piesei “Militarhymne”, imnul unui unuivers caruia i-ar putea apartine personajele de pe albumul “10 Neurotics”. Odata cu piesa “Tell Me You’ve Taken Another” Sam Rosenthal, Athan Maroulis si Valerie Gentile ne poarta catre lumea lor, intr-o atmosfera de cabaret dark/rock, misterioasa, inaccesibila, sfasietoare.

Inch Worm” unde Valerie canta si danseaza, miscarea ei avand ceva intre teatral si burlesc, tragic si comic, cu Athan Maroulis alaturandu-se refrenului cantat de Valerie, si pentru prima data imi vine in minte titlul “10 Neurotics” – aici si acum, in interpretarea ei, se resimte oscilatia dintre erotic si nevrotic, abandonarea in obsesii si dorinte, ce se regasesc si in alte piese ale albumului.

Remnants of a Deeper Purity” prezentata de Athan Maroulis ca : “some old material brought to the set” este piesa care da tilul albumului din 1996. Valerie il acompaniaza de aceasta data pe Athan la chitara acustica, iar claritatea vocii lui este impresionanta.

Piesa “The Pleasure in the Pain”, al carui video regizat de Sam Rosenthal ne este recomandat de Athan, reprezinta un moment cu totul aparte: cu backing vocal-urile lui Sam si Valerie cantand la chitara, unde se vede clar ca alegerea lui Athan pentru interpretarea pieselor “10 Neurotics” a fost una foarte buna. Desi versurile nu sunt invaluite in metafore inutile, interpretarea lui Athan da viata personajelor, facandu-le sa para reale, credibile, unice.

Cel de al doilea title track al serii al albumului “Halo Star” are in acordurile sale ceva ce anunta inca din 2004 directia Dark Cabaret pe care Sam a urmarit-o in urmatorul material discografic. Cantata live, cu un intro acoustic, se integreaza perfect atmosferei din KULTURHAUS.

Love Song” si “All My Lovers” continua sa aduca pe scena alte personaje, mai noi si mai vechi, “All My Lovers” fiind o piesa de pe albumul “The Scavenger Bride” (2002). “Floats in the Updrafts” cu un lung pasaj instrumental, este interpretata doar de Sam si Athan.

Una dintre preferate mele, “Rotten Zurich Cafe” reprezinta un alt moment special : cu Sam la chitara si clape, creand un sound obscur, dark, este piesa care, pentru mine, surprinde cel mai bine esenta “10 Neurotics”. “Thank you, my beautiful friends!”, ne spune Athan Maroulis.

O alta piesa care are ceva tulburator in versurile compuse de Sam Rosenthal, “Love of the Father”, cu o uimitoare interpretare din partea lui Athan : atat baiatul de 8 ani, sa zicem, cat si adultul care-si contempla copilaria, “apar” pe scena, cu un discurs amar, plin de regrete, in care prezentul, privind catre trecut, refuza salvarea din partea oricarui dumnezeu, fiind cu totul resemnat in sexualitate.

Sailor Boy” se alatura galeriei de personaje teatrale si imi aduce aminte, dintr-un motiv sau altul, de Tom Waits. Cantand versurile si dansand, Athan traieste fiecare cuvant, in timp ce Sam loveste niste lanturi, iar Valerie transpune prin chitara ei un sound ce trimite cu gandul la un infern mintal, fara scapare.

Bis-ul celor de la Black Tape For A Blue Girl a inceput cu un cover ale carui versuri inconfundabile – “Time takes a cigarette, puts it in your mouth/ You pull on your finger, then another finger, then your cigarette/ The wall-to-wall is calling, it lingers, then you forget/ Ohhh, you''''re a rock ''''n'''' roll suicide” – au rasunat incredibil. Athan incheie prin “Thank you, David Dowie!” si publicul aplauda artistul “in absentia”. “Caught by a Stranger” cu Athan la chitara si Valerie interpreteaza un ultim personaj.

La final, Sam Rosenthal se adreseaza publicului “Some of you might know that this is the 25th year of Black Tape For A Blue Girl”, alegand sa ne cante prima piesa cu care formatia s-a lansat “Memory, Uncaring Friend”, iar seara se incheie cu riff-uri agresive, cu un sound dur, rock chiar, secondate de sintetizatorul lui Sam.

Concertul Black Tape For A Blue Girl a fost un moment asteptat de unii de foarte multa vreme, fani care, de-a lungul timpului, i-au urmarit si ascultat cu fiecare album, salutand cu entuziasm noile directii urmate de Sam Rosenthal. Multumim DonisArt pentru initiativa si pentru faptul ca ne-a oferit posibilitatea de a participa, chiar daca intr-un numar restrans, la acest eveniment unic!



Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter

Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!


Ne gasesti si pe Instagram


Concerte recomandate: