Cronica Misanthrope la Bucuresti

de Morrison

Cronica Misanthrope la Bucuresti
Editia a cincea a festivalului Bucharest Metal Nights s-a desfasurat in premiera in aer liber si a adunat, alaturi de genialii reprezentanti ai Holy Records-ului, Misanthrope, un afis suficient de eterogen si soft incat sa atraga o participare numeroasa din partea publicului. In general concertul a fost considerat un succes de catre toate "partile implicate"- organizator, trupe si public si as zice ca era si timpul sa se mai intample si asta dupa un val nesfarsit de carcoteli privind evenimentele anterioare.

Intr-adevar, sunetul a fost mult peste ceea ce ne-a oferit sala de la etajul II al Casei de Cultura a Studentilor G. Preoteasa, ca sa nu punem la socoteala si absenta unor elemente deranjante intr-o incinta inchisa: caldura, fum etc. Odata fixat cadrul placut de desfasurare, sa trecem la concertul propriu-zis, care a inceput- uluitor- la ora fixata cu doar 2-3 zile inainte. 19:30. O ora care i-a nemultumit pe multi si care i-a facut pe destui sa rateze unele recitaluri. Este cazul meu in ceea ce priveste doomsterii de la Din Umbra, pe care mi-as fi dorit sa-i vad cu noul frontman, Fane (MG42). Din pacate am ajuns la finalul show-ului lor, astfel incat nu pot spune decat ca se pare ca noul vocalist a confirmat, asta dupa numeroasele opinii favorabile culese de ici-colo.

MY SHADOW au oferit publicului un recital de 25 de minute destul de contradictoriu: o pseudo-revenire si o pseudo-lansare, deoarece albumul Nonexistence nu a fost gata la data recitalului. De ce pseudo-revenire? Pentru ca trupa My Shadow nu mai exista practic decat prin frontman-ul Klepsy si prin noua achizitie Cezara, toti ceilalti muzicieni pe scena avand statutul de invitati: Katala (Nexus)-bass, Adrian Rugina (Nexus, Bucium)- tobe si Andrei Popa (chit). Nici macar aceasta componenta de conjunctura nu a fost completa, lipsind un clapar.

Cum Klepsy are ca locatie Timisoara, iar membrii "de ocazie" au fost bucuresteni, repetitiile trupei My Shadow s-au limitat la numai o saptamana si asta s-a simtit pe scena. In ciuda deselor nesincronizari si a sunetului care a dezavantajat-o pe solista, publicul a apreciat cele 5 melodii pregatite, cerand chiar bis, care nu a putut fi onorat din motivele descrise mai sus. Sincer, ma mira "apetenta" deosebita a publicului pentu aceasta trupa, impresia pe care mi-o lasa mie fiind mai degraba negativa, de la aparitie si pana la compozitii, singura bila alba pe care o pot acorda merge la vocalist.

GOTHIC Au avut cel mai bun sunet al serii dintre trupele romanesti si inclin sa cred ca si show-ul cel mai apreciat de public. In ceea ce ma priveste, intre recitalul petrosanenilor si precedentul a fost o diferenta ca de la cer la pamant. Directia imprimata trupei de Alin Petrut dupa preumblarile prin Tarile de Jos este mai pe gustul meu decat aceea de acum 10 ani, cu toate astea mi-a facut placere sa ascult Anguish. Ca sa apese coarda sensibila a publicului, Gothic au facut loc in recitalul lor si pentru doua coveruri, ambele Sepultura...de nu mai stiam exact la ce concert am aterizat. Glumesc. A fost "Arise", care a fost facuta varza, abia pe la refren m-am prins ce se canta- si e una din piesele mele favorite din toate timpurile. Si a fost Territory, care a sunat destul de bine.

MAGICA au prezentat un setlist ceva mai scurt decat cel cu care eram obisnuita din precedentele aparitii. Axat in general pe piesele mai heavy, playlistul indica fara gres directia pe care pare sa o adopte trupa in 2006, trecand - zic eu- peste statutul de Nightwish coverband pe care i-l atribuie unii si altii. Witch's Broom, Bind You Forever sau Black Lace au fost highlights-urile de pe Lightseeker, alaturi de hit-ul Bittersweet Nightshade. Ca fan vechi am suferit dupa piesele de pe Scroll.., dar m-am consolat cu excelentele piese noi Shallow Grave si This Is Who I Am.

Concertul s-a incheiat cu un medley chiar dragut, "Moonlight Medley", care a cuprins printre altele Moonlight Shadow (M.Oldfield) si frumoasa Inluminata. Per ansamblu, ma declar foarte multumita de playlist, placut surprinsa de jocul de scena al Anei, secondata de Bat si Valentin Zechiu, care s-au agitat necontenit, placut surprinsa (ma repet) de felul in care suna piesele cu 2 chitari (pentru mine a fost o premiera prezenta lui Alex pe scena, desi este cred cam al cincilea concert al lui), dar total dezamagita de sunet. Nu stiu pe cine sa invinuiesc, poate absenta probelor sau absenta sunetistului propriu si-au pus amprenta, cert este ca eu, personal, i-am auzit pe Magica de multe ori sunand mult mai bine de atat.

MISANTHROPE e una din trupele pe care sincer nu am crezut ca voi avea sansa sa le vad live, una dintre trupele defavorizate de istoria metalului european, de care destul de putini au auzit, in ciuda unei discografii impresionante si a unui stil care ii detaseaza clar de "pluton". Ei bine, Misanthrope, cu carismaticul S.A.S. de l'Argiliere in prim-plan, ne-au aratat timp de o ora si jumatate incredibila diferenta intre "aici" si "acolo", "afara" sau cum vreti sa spuneti.

Un show excelent, bazat pe highlights-urile albumelor Visinaire (Futile Future, Batisseur De Cathdrales), Libertine Humiliations (Misanthrope Necromancer, Humiliations Libertines), Immortal Misanthrope (Eden Massacre, Les Empereurs Du Nant), Sadistic Sex Daemon (Armageddon a l'Elisee, Grand Demonologue), insistand, fireste, pe ultimul produs de studio, Metal Hurlant (Theologie du Misanthrope, Sentiment Nocturne, Le Supplicie, Le Haras d'Amazones). Sunetul a crescut simtitor in calitate, atat din cauza sunetistului propriu (pentru a cata oara aduc in discutie....), cat si a click-track-ului si a clapelor pe computer, iar metalul avangardist al francezilor a incantat fara exceptie toti participantii. Frumos.
Bonne ecoute tous de "Metal hurlant"!

Oana pentru metalact.com


Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter

Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!


Ne gasesti si pe Instagram


Concerte recomandate: