Cronica Moonsorrow in Romania (2)

de Morrison

Cronica Moonsorrow in Romania (2)
Sambata 24 noiembrie, jurul orei 4 dupa-amiaza, in fata Casei de Cultura a Studentilor din Iasi era o atmosfera si priveliste familiara oricarui bucurestean metalist obisnuit cu concertele, pentru un moment puteai crede chiar ca te afli in fata la Preoteasa. Multe fete cunoscute, se pare ca pentru impatimitii concertelor de metal faptul ca trebuie sa sacrifice cateva ore si ceva bani in plus pentru a se deplasa dintr-un oras intr-altul reprezinta doar un amanunt, atunci cand vine vorba despre o trupa pe care asteptau de ceva vreme sa o vada in Romania.

Cronica  <a href=Moonsorrow in Romania (2)" title="Cronica Moonsorrow in Romania (2)">

Accesul in sala s-a facut cu oarecare intarziere fata de cum fusese anuntat, dar nu asta a nelinistit metalistii, ci mai degraba zvonul cu mult mai ingrijorator ca MOONSORROW sunt inca pe drum si ca nu vor putea incepe concertul mai devreme de ora 1. In final, s-a dovedit o exagerare, finlandezii ajungand totusi cu intarziere in Iasi, dar fara a decala cu mult ora inceperii concertului.

Dupa o scurta prezentare si cateva reguli de 'instructie' pentru public, printre care rugamintea de a nu fuma in sala (aceasta fiind de curand renovata, pentru cei care nu au fost prezenti si nu cunosc locatia, sala este un amfiteatru cu scaune, dintre care primele randuri fusesera scoase pentru a lasa loc de desfasurare headbangerilor/mosherilor), concertul a fost deschis de trupa Minus, din Iasi. Amatorii jocurilor ieftine de cuvinte ar spune probabil ca formatia chiar a fost un minus, o trupa ce putea lipsi de pe afis, eu n-o sa spun asta, totusi Minus au lasat o senzatie ca s-ar afla mai degraba la repetitii decat intr-un concert. Este drept, sunetul i-a dezavantajat mult, fiind prima formatie.

Cronica Moonsorrow in Romania (2)

Au cantat doar cateva piese, intrerupte des de probleme de sunet, vreo doua piese au fost cantate pana la urma cap-coada fara intreruperi, insuficient insa pentru a-mi face o parere intemeiata despre stilul muzical pe care il presteaza Minus. Metalcore-ul a fost mai apropiat de hardcore, cativa din jurul meu spuneau chiar ca ar fi un fel de ska :)) Am inteles totusi ca au avut un cover HATEBREED, interpretat foarte bine. Important este ca desi au fost prima trupa au dezghetat serios publicul, umpland primele randuri, si capatand aplauze la sfarsit, asa ca felicitari si cu siguranta vom mai auzi de ei in deschiderea unor concerte, de preferat unele pe felia lor, pentru ca publicul sa reactioneze pe masura, eventual cu un moshpit mai inchegat.

AbnormynDeffect, din Chisinau, care au urmat, s-au incadrat aproximativ in acelasi gen muzical, dar de aceasta data mai coerent decat predecesorii lor. AbnormynDeffect au facut cu adevarat atmosfera, avand o prestatie scenica remarcabila, foarte multe energie si miscare pe scena in timpul concertului lor. Publicul a reactionat pe masura, oferindu-le in schimb headbanging pe toata durata recitalului. Nu mai tin minte exact daca AbnormynDeffect au fost trupa care a dedicat o piesa lui Vitek, bateristul DECAPITATED decedat de curand.

Cronica Moonsorrow in Romania (2)

Publicul de altfel merita felicitari pentru faptul ca a onorat cu prezenta toate trupele din festival. Statul pe hol la o bere, o tigara si o barfa cat timp pe scena sunt trupele de deschidere si nu headlinerii, aici, la Iasi, nu prea se poarta, cu mici exceptii, evident. Desi majoritatea venisera pentru Moonsorrow si eventual, ARKONA, s-a aplaudat, s-a scandat numele formatiilor din deschidere, si chiar s-a cerut bis.

Care bis chiar a avut loc cred in timpul recitalului trupei urmatoare, si anume AVATAR. Era sa zic bucurestenii de la Avatar, formatia avand in ultimul timp multe aparitii in concerte in capitala, astfel ca multi avem tendinta de a-i asimila scenei bucurestene.

Cronica Moonsorrow in Romania (2)


Odata cu recitalul lor, a inceput cu adevarat festivalul Rock' N' Iasi, Avatar au cantat profesionist, au comunicat mult cu publicul, au oferit spectacol si, cel mai important probabil, sunetul si-a revenit. Au fost piese cunoscute, dintre care cele de pe ultimul lor EP, Tentacles, au primit raspuns din partea publicului. Concertul s-a incheiat cu un Dying Bacchus, la care fanii formatiei si ai genului death(core) au explodat pur si simplu, umpland randurile din fata.

Cronica Moonsorrow in Romania (2)

Trupa i-a indemnat de altfel pe cei care iubesc 'death metalul adevarat' sa se manifeste, sa vina in primele randuri, mesaj care se pare ca i-a lezat insa pe unii, care considerau inca de la inceput prezenta Avatar intr-un concert Moonsorrow si Arkona destul de nepotrivita. Tinand cont de modul in care s-au desfasurat lucrurile pe scena pana la final, prezenta lor pe afis nu cred insa ca a fost nepotrivita, ci chiar foarte inspirata.

Avatar au fost urmati de BUCOVINA. Nu cred ca printre cei prezenti la Rock' N' Iasi exista cineva care sa nu fi ascultat macar o piesa a trupei, chiar indraznesc sa spun ca probabil erau destul de putini cei care nu ascultasera Ceasul aducerii-aminte, albumul Bucovina de anul trecut. Formatia s-a inconjurat de o atmosfera tipica viking.pagan metalului, piesele au sunat absolut extraordinar, concertul a avut ceva din maiestuozitatea unui recital NEGUR BUNGET, desi stilul celor de la Bucovina are particularitatile sale bine definite.

Cronica Moonsorrow in Romania (2)

Bucovina, inima mea a fost o piesa care s-a potrivit de minune in atmosfera creata, trupa este extrem de iubita in orasul natal si nu numai, cel putin asa a demonstrat publicul prezent. Au cantat si trei piese noi, care vor aparea pe noul album la care Bucovina lucreaza in prezent, si pe care il vor lansa imediat ce vor gasi o noua casa de discuri, dupa cum ne-au spus in interviul pentru METALHEAD. Din pacate, am ratat ultima parte a recitalului, deoarece Moonsorrow incepusera conferinta de presa. Cu siguranta, cred ca a existat insa un bis, si evident, multe aplauze.

Destul de repede dupa Bucovina au urcat pe scena rusii de la Arkona. Nu stiu ce piese au cantat, de vorbit cu publicul au vorbit putin si numai in rusa, am inteles ca multumeau, anuntau cate o piesa sau isi exprimau admiratia pentru dansurile care aveau loc in randurile publicului :))

Cronica Moonsorrow in Romania (2)

Intr-adevar publicul a topait, a dat din cap, s-au incins hore romanesti printre randurile de scune si dansuri rusesti, in ton cu energia Mashei, solista care nu a stat locului o clipa. Nota 20 pentru Masha, ea este sufletul trupei, si are o voce care chiar reuseste sa puna in valoare limba in care canta. Am inteles ca pentru scena din Rusia nu sunt totusi o formatie foarte originala, existand o sumedenie de trupe pagan/folk metal care canta in rusa in stilul in care o fac si Arkona. Pentru noi, cei care nu stiam insa acest lucru, si nici nu ascultasem foarte multe piese de-ale lor, Arkona au fost o revelatie.

Cronica Moonsorrow in Romania (2)

Piesele au sunat mai energic decat in variata de studio, prezenta scenica find un plus pe langa muzica propriu-zisa. Chitarile au de asemenea un rol importat in muzica Arkona, Serghei, chitaristul care mai activeaza in alte trei formatii rusesti in afara de Arkona, lasand impresia ca este un instrumentist foarte bun. Din nou, o parte a recitalului am ratat-o deoarece in timp ce cantau Arkona avea loc conferinta Bucovina.

Dupa concert, Masha si colegii ei au dat autografe, s-au pozat cu fanii. Din pacate nu am reusit sa vorbim cu ei deloc, a existat la un moment dat un translator care anuntase ca va traduce pentru Arkona, daca dorim sa le luam un interviu, dar acesta s-a facut nevazut inainte de concert.

Moonsorrow. Aveam ceva emotii, organizatorii anuntasera ca finlandezii au ajuns tarziu si obositi, si ma temeam ca poate vor canta mai putin si mai fara chef decat de obicei. Fara chef in niciun caz nu au cantat, ci dimpotriva. A fost un concert superb, nici nu stiu daca exista multe cuvinte de spus despre acea o ora si jumatate cat timp pe scena din Iasi s-au aflat Moonsorrow.

Cronica Moonsorrow in Romania (2)

Au avut un setlist variat, au cantat chiar si o piesa de pe primul album, si surpriza- chiar si Tuleen Ajettu Maa, superba compozitie de pe V: Havitetty, ultimul lor album, se poate sa gresesc dar totusi cred ca a existat cate o piesa de pe fiecare album. Au vorbit cu publicul, au alergat mult pe scena, au schimbat locurile intre ei, sunetul a fost aproape perfect. A fost un concert cu nimic mai prejos decat cele pe care le-am vazut in inregistrarile de la marile festivaluri europene, acelasi pasiune pe care o pun in aparitiile pe scena.

Evident, au revenit la bis, incheind concertul cu Sankaritarina, o piesa de pe Voimasta Ja Kunniasta, cel de-al doilea album al lor. Am crezut chiar ca vor reveni si la un al doilea bis, dar era numai claparul Markus, care a revenit pentru a lua ceva de pe scena.

Pentru multi, seara s-a incheiat imediat dupa Moonsorrow, in sala mai rarindu-se randurile. Acest lucru putea fi observat cel mai bine insa in spatiul special destinat fumatorilor, un mic balcon al Casei de Cultura a Studentilor care in pauza dintre Arkona si Moonsorrow fusese arhiplin...

Cronica Moonsorrow in Romania (2)

Prezentatorul evenimentului (si probabil si unul dintre organizatori, alaturi de Florin aka Crivat de la Bucovina), Minel, unul dintre metalistii care merita felicitari pentru prezenta sa la mai toate concertele, indiferent ca sunt in Bucuresti, in Iasi, sau in alte localitati, i-a anuntat cu mult entuziasm pe Dakon. O paranteza, el merita felicitari si pentru modul inspirat in care a prezentat fiecare trupa si a glumit in pauzele dintre formatii.

Dakon, din Republica Moldova, au fost o prezenta foarte energica, reusind sa-i dezmorteasca pe cei care cazusera in letargie pe scaune dupa ce se terminase concertul Moonsorrow. Auzisem ca au un cover dupa o piesa Nile, nu stiu daca l-au cantat, in schimb au cantat si se pare ca nu pentru prima oara Roots Bloody Roots de la SEPULTURA. In fata scenei s-a incins din nou un mic moshpit si mult headbang. Treptat insa, randurile continuau sa se rareasca, trecuse deja de ora 2 dimineata.

Cronica Moonsorrow in Romania (2)

Dupa Dakon ar fi trebuit sa urmeze Staccato, dar acestia au avut ceva probleme cu microbuzul in care calatoreau si nu au mai ajuns, ne-a informat acelasi neobosit prezentator. In locul lor au cantat Open Fire, o trupa tanara din Iasi.

Nici ei nu au cantat in fata unei sali goale, publicul ramas suplinind prin energie un public mai numeros. Randurile din fata scenei s-au umplut din nou dupa primele piese Open Fire, un death metal cu oarecare elemente black metal, in special vocea in anumite momente, sau cel putin asa mi s-a parut mie la ora aceea. Vreo doua piese au sunat asemanator CHILDREN OF BODOM si NORTHER, dar iarasi, poate ca ora prea tarzie este de vine pentru aceasta impresie.

Festivalul s-a incheiat cu putin inainte de ora 4, celor ramasi nevenindu-se parca sa mai parasim sala. Intr-un final am facut-o si pe asta, unii indreptandu-ne spre gara, altii mai norocosi spre casele lor.

Cronica Moonsorrow in Romania (2)

Multa voie buna, cel putin trei formatii extraordinare, vreo patru destul de interesante, un festival cu o durata impresionanta, de aproape 12 ore, bine organizat, cu atat mai mult cu cat se afla la prima editie indoor. Imi cer iertare celor pe care i-am plictisit cu o trecere in revista atat de lunga, dar pe scena de la Rock' N' Iasi s-au intamplat multe lucruri interesante care merita amintite. De altfel, si pe holurile si in backstage-ul Casei de Cultura s-au intamplat lucruri interesante, dar despre acestea poate intr-o cronica viitoare.

Cititi va rugam si: Interviul cu Moonsorrow

Cristina

Cititi si:
Moonsorrow in Romania (1)

Galerie Foto: Moonsorrow in Romania


Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter

Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!


Ne gasesti si pe Instagram


Concerte recomandate: