Cronica Screamfest 2008: Sub semnul intrebarii

Am asteptat cu interes Screamfestul, in primul si in primul rand datorita participarii Nightingale dar si din cauza ca a fost primul festival 'dur' din Norvegia la care am sansa sa ma duc de cand sunt aici (si deja se promoveaza Inferno 2009.Amatori?).

Afisul din acest an a inclus urmatoarele nume:

Immortal (anulat), Bal-Sagoth, Keep of Kalessin, Sodom, Nightingale, Hate, Betong, Moonsorrow, Borknagar, Candlemass, The Zeronaut, Grave Digger.

Odata ajunsa la Chateau Neuf, o cladire folosita de o organizatie (sau mai multe poate, n-am inteles prea bine) studenteasca mi-a amintit de facultatile din Bucuresti unde atmosfera de studentie se simte de cum intri. Nu tu decoratiuni extravagante, peretii si tevile nu chiar impecabil intretinute, mai niste mizerie pe jos, dar te simteai bine acolo.

Sala era surprinzator de mica iar scena minuscula cu niste gardulete mici in fata. M-am sprijinit si eu de unul din ele, fix langa un difuzor. Eram extrem de incantata sa il vad pe Swan live la 2 metri de mine si si mai incantata de faptul ca era alaturi de cei de la Nightingale, deoarece se numara printre formatiile mele preferate. Scena era atat de mica incat cei doi frati Swan aproape ca o umpleau (da, sunt foarte bine crescuti).

Acum nu stiu daca s-a datorat plasarii mele in sala, insa s-a auzit destul de ciudat si infundat. Dar cred ca indiferent de asta, formatia ar fi interpretat cu aceeasi placere si publicul a simtit incantarea lor de a fi pe scena, intrucat a inceput sa cante si sa aplaude pe ritmurile cantecelor.



Playlist: Nightfall overture, Raincheck on my demise, Hideaway, Shadowman, Revival, Black Tears (Edge of sanity cover). Doar 30 de minute din pacate. Dupa show, ma pierd printre mastodontii imbracati in negru si consoartele lor in aceleasi culori (plus minus un albastru sau rosu la corset, par sau ciorapi) si ajung la bar sa-mi iau ceva de baut. Una bucata bere, 56 de coroane, aproximativ 28 RON. Apoi ma decid sa-mi iau tricoul cu Nightingale, il duc la garderoba si continui sa studiez multimea cand incepe sa se auda un sunet strident si enervant. Toti speram ca e o gluma proasta, dar au inceput sa se inchida usile interioare si au aparut oamenii de securitate spunandu-ne sa iesim in parcare.

Culmea, motiv de voie buna mai ales ca s-a putut iesi cu bautura (in mod normal nu o puteai lua cu tine), asa ca lumea statea calma, glumea, mai trimitea un SMS,mai fuma o tigara. AM fost surprinsa de numarul mare de vorbitori de engleza sau alte limbi straine (straine de Norvegiana) am auzit, tinand cont ca nu stiu daca numarai mai mult de 400 de oameni, dintre care cel putin 50 pareau sa aiba fie VIP fie press pass. Au venit pompierii in vreo 2-3 minute si dupa alte 20 de stat pe afara suntem lasati sa intram.

Urma Immortal pe afisele festivalului, asa ca tot poporul a urcat scarile spre sala Chateau neuf. Spresurprinderea mea, posterele la intrare te rugau frumos sa stai JOS, iar randurile din sala erau in genul amfiteatrelor, fiecare mai intalt decat cel din fata.

Mi-am spus ca va fi foarte interesant sa asist la un concert Immortal cu un public care sta jos pe scaune asa ca mi-am gasit si eu unul si asteptam...Dar pe scena a aparut un nene mai in varsta si din primele cuvinte iti dadeai seama ca e un pachet de nervi. Din prima parte in Norvegiana am dedus ca Immortal nu va mai canta in acea seara, in schimb va avea loc o proiectie a unei inregistrari de la Wacken. Cand s-a hotarat sa vorbeasca si pentru muritorii nevorbitori de norvegiana, am aflat ca pompierii le interzisesera showul. Parerea mea e ca le-au interzis doar efectele pirotehnice, dar tot raul spre bine.



S-au auzit niste proteste de prin public, dar n-am vazut picior de sticla sa zboare spre scena sau fani gata sa sara la gatul celui care facuse anuntul.

ZIUA 2

Primul concert la care ne-am dus a fost al finlandezilor de la Moonsorrow. Eu sincer nu ii stiam decat dupa nume, pentru ca ii mai vazusem pe alte afise sau cine stie pe ce site. Nu aveam idee la ce fel de muzica sa ma astept dar totul a inceput atat de energic ca m-au captivat in cateva secunde printr-un ritm foarte placut si antrenant. Memberii formatiei aveau initial fetele vopsite in rosu banuiesc in vreun spirit pagan, dar rosii sau nu au antrenat publicul in a canta cu ei si si-au primit aplauze binemeritate.

Am plecat sa vedem 55 Escape. Dupa jumatate de cantec aveam impresia ca ascult Linkin Park si cum de unde stateam noi se auzeau zgomotele de soundcheck de la Borknagar, ne-am decis ca e mai interesant asa ca am stat si am dezbatut problema celor 9 cinele pe care le puteam numara pe scena.



Sau cea a gatului de chitara, declarat cel mai lat vazut de amandoua pana atunci. Si dupa ce laudasem cu ardoare melodicitatea vocii lui Vintersorg, am avut surpriza ca primele 3 melodii sa o puna mai putin in evidenta, in detrimentul unor pasaje black. Dar poate e normal sa ai astfel de surprize de la o formatie al carei ultim album ascultat de tine a fost lansat acum aproximativ 7 ani. Desi alerti ca ritm, au devenit repede plictisitori pentru ca pareau pusi pe repeat.

Urmeaza concertul GRAVE DIGGER, pe aceeasi scena micuta ca Nightingale. Faza nostima a concertului a fost ca in stanga scenei unde stateam noi si pe unde s-a 'suit' (mai bine zis a pasit) formtia pe scena,un om de paza era instruit sa nu lase lumea sa se aproprie prea mult de ei. Nu ca ar fi avut cineva astfel de intentii din ce am remarcat eu, singura problema a publicului fiind sa poata vedea de vecinul mai inalt din fata. Si ca sa aiba omul punct de reper pana unde lasa publicul sa-si caute locul, s-au apucat si au lipit o dunga de scoci pe jos. Asa ca paznicul a pazit dunga tot concertul. Ii lipsea semnul cu 'Pe aici nu se trece'.

Cu un aspect imbatranit si cu un vocalist care parea ca tocmai isi scosese degetele din priza, cei de la Grave Digger au incantat publicul in mare parte cu piese clasice (poate din cauza ca erau prima data in Norvegia, ceea ce i-a fericit pe localnicii aflati in sala). Si mai fericiti au fost pe melodii ca Valhalla sau Rebellion cand au cantat alaturi de solist si au topait de mama focului.

Playlist: Scotland United, Excalibur, Valhalla, Silent Revolution, Knights of the cross, Rebellion, The Grave digger, Last supper, Heavy metal.

Marele nume al serii, Candlemass. Le stiam partial muzica, imi plac cum suna, il vazusem pe Mesiah Marcolin in concert cu Therion si stiam ca stie sa faca spectacol, dar spre surpriza mea, nu el a fost cel care a urcat pe scena. Intre timp am cautat pe net sa vad cine mi-a stricat seara. Il cheama Robert Lowe, este american, are o voce foarte puternica si foarte placuta, dar prezenta scenica este la punctul opus. Incercarea lui de a comunica cu publicul n-a dus decat la a-l face si mai neplacut intrucat repeta intr-una "How the f**k are you doing?". A fost nostim doar cand a dat o Corona pe gat, cerand publicului sa faca la fel cu paharele lor de bere.



In rest, parul care nu isi schimba deloc pozitia indiferent de gesturi, incercarile de a imita un Dracula imbracat in pantaloni de piele si cu o camasa ce evidentia pasiunea pentru bere a purtatorului, gesturile uneori feminine si pline de falsitate...toate mi l-au facut foarte antipatic. recand peste faptul ca nu stia versurile, si trebuia ocazional sa se opreasca sa le citeasca de udneva de pe jos, ceea ce-i intrerupea showul, dar macar mi-l facea simpatic ca nu mai gesticula.

Dar, sa nu uitam ca are o voce foarte puternica, si intr-un final conteaza mult mai mult, auditiv spectacolul a fost placut. Eu personal nu i-as fi ales ca muzica de final de festival, preferand sa raman in cap cu ideile de razboi contra englezilor ale celor de la Grave Digger si sa topai pe ritm de cimpoaie decat cu gandul la intunericul rece inspirat de Candlemass Dar gusturi si gusturi.

Playlist: Mirror Mirror, Dark Are The Veils Of Death, Samarithan, Emperor Of The Void, Devil Seed

Andrea Chirulescu