Samfest 2010: Concerte memborabile, suprize underground

Din motive obiective nu am reusit sa ajung la Samfest din prima zi. In urma a ceea ce mi s-a relatat despre ziua de joi, am ramas cu cateva idei: ceva ploaie, mult noroi, lume putina, dar cateva concerte foarte reusite. Marea parte a participantilor nu au mai rezistat pana la ora la care au cantat Catamenia, la acest concert fiind nici mai mult nici mai putin decat 35 de persoane.

Mai putin decat la orice concert de club si totodata o mare piatra de incercare, din punct de vedere psihologic, mai ales, pentru orice trupa ce canta ca headliner la un festival. Nu stiu cum au reactionat baietii, cert este ca nu este tocmai placut sa bati atata drum ca sa iti gasesti fanii... dormind. Din cate am inteles, Necrovile au facut cel mai mare show pe ziua de joi. Am auzit din mai multe surse ca a iesit ceva agitatie si ca a sunat foarte bine. Propriu-zis ei au fost headlinerii, avand cel mai numeros public din acea zi si cea mai multa voie buna.

Agathodaimon la Samfest 2010 - Poze concert Agathodaimon la Samfest 2010" src="http://poze1.metalhead.ro/?mmid=6b6158fa85e8d6ff5" />

Vineri au inceput sa se mai stranga niste oameni, dar in total nu cred ca au fost mai mult de vreo 400-500 pe toata ziua. Marturisesc ca am mers la festival cu oarecare dubii legate de locatie, organizare, conditii de campare, scena si sunet. O parte s-au confirmat, si anume cele legate de conditiile de desfasurare si campare. Mai concret, 'inotam' prin noroi, nu aveam curajul sa ma apropii de toaletele ecologice si per total peisajul parea cam dezolant fata de alte festivale cu care eram obisnuita. Am remarcat imediat ca aceste lucruri nu deranjau pe nimeni prea tare, toata lumea era venita pentru a se distra sub semnul metal, iar micile neajunsuri erau compensate de pretul scazut la mancare buna si mai ales la bere. Cu toate astea nu am vazut pe nimeni sa se manifeste exagerat in urma consumului de alcool, nu a fost nici un scandal si nici o problema de felul asta. Pe scurt, la Samfest publicul a fost, poate, ceva mai civilizat decat la alte manifestari de gen.

Cateva trupe locale au avut datoria de a deschide aceste zile de festival. Numele Stand Alone, prima trupa de vineri, nu imi spunea nimic. Cum insa majoritatea participantilor erau de-ai locului, auzisera deja de ei si cam stiau la ce sa se astepte. Nu cred ca am auzit cantandu-se si altceva in afara de coveruri (Deftones, Rage Against the Machine, Korn si chiar niste piese mai punk, pe care nu le recunosc pentru ca nu am ascultat niciodata asa ceva). Pentru o trupa de deschidere si vremea inca torida de la ora 19.00 nu a avut nimeni nimic de obiectat, servind ca fundal sonor perfect pentru cateva pahare de bere servite la umbra teraselor amenajate.

Pe cei de la Ashaena ii vedeam in premiera. Am incercat sa le urmaresc recitalul ca sa imi pot forma o parere despre indeletnicirile lor muzicale, dar cum folk metal-ul nu prea imi merge la suflet, m-am retras dupa o vreme sa vad care mai e atmosfera festivalului. Remarcabil pentru ei a fost faptul ca au adus un bucium pentru vreo doua piese, lucru care a constituit cel mai interesant punct de atractie al recitalului. In rest, desi nu au avut parte de un sunet grozav, s-au descurcat bine si au avut publicul amator al genului de partea lor.

Spiritual Ravishment se anunta drept cea mai dura trupa a serii. Au mizat pe un playlist in forta, bazat pe cateva compozitii ce vor aparea pe un album care va fi lansat de Axa Valaha cat si piese mai vechi (mi-am dat seama de asta dupa reactia audientei, care deja stia piesele mai cunoscute). Au avut mare priza la public, instigandu-i la un mini-circle pit si la o mosheala generala. Au agitat spiritele si au facut atmosfera, dar la o privire mai in detaliu am remarcat (si nu am studii muzicale) unele rateuri in executie. Asta se datoreaza probabil lipsei de experienta, mai ales live, pe care sunt convinsa ca in timp o vor acumula. Oricum, o trupa care merita urmarita pentru ca piesele suna destul de promitator.

A fost randul headlinerilor din ziua de vineri, Ektomorf. Au urcat pe scena in jur de ora 21 sau 22; din spusele organizatorilor managementul trupei nu le permite sa cante dupa ora 23 (stiu ca suna ciudat, nu ni s-a explicat si de ce). Imi este greu sa imi dau seama ce au special cei de la Ektomorf fata de multe alte trupe de gen. Faptul ca au semnat la un moment dat cu Nuclear Blast le-a adus o doza de prestigiu, dar din ce ascultasem inainte sa ii vad in concert nimic nu mi-a atras atentia in mod deosebit.

Live lucrurile stau, desigur, total diferit. Ektomorf au facut show de show, au tinut publicul intr-un foc continuu, ca la orice concert de hardcore de mare clasa. A existat un singur moment in care au cam dat-o in bara cu o piesa cu intro acustic. Nu stiu daca era doar sunetul de vina, noroc ca s-a reluat ritmul antrenant de mai inainte dupa cateva minute de 'liniste'. Recitalul cred ca tinut peste o ora si jumatate, timp in care fanii s-au putut delecta cu piese ca Outcast, Rat War, I Know Them, Envy, Who Can I Trust, Rusty Cage. Se pare ca au o multime de fani pe la noi, targetul principal constituindu-l vorbitorii de limba maghiara (din Romania si chiar din Ungaria), care defapt ca au fost majoritari la festival. La concertul lor s-au strans in jur de 400 de rockeri, dintre care o buna parte le stiau si versurile.

Din concertul Dirty Shirt nu am stiut prea bine ce sa inteleg. Pe scena au aparut niste tipi care pareau veniti direct de pe santier, in ideea de a da o combinatie intre un stil industrial si ceva mai neaos. Idee care nu mi s-a parut cea mai inspirata, pentru ca nu imi place sa asociez metal-ul cu taranismul autohton. Pe plan instrumental baietii isi fac treaba chiar foarte bine, dar piesele mi s-au parut a fi intr-o criza acuta de inspiratie (mai ales ca au cantat cateva adaptari ale unor piese din popor). Poate asta e si unul din motivele pentru care nu sunt prea cunoscuti.

Au urmat Altar, despre care nici nu mai are rost sa comentez. Daca ati fost vreodata la un concert de-al lor, stiti deja ca baietii se implica total in ceea ce fac, asta atragand dupa sine si respectul publicului. Andy a fost, ca de obicei, la inaltime; cred ca nu s-a oprit o secunda in afara de pauzele dintre piese - acelasi frontman energic si popular ca intotdeauna. Printre piesele obisnuite (Nascut Invingator, Atitudine, Necenzurat, Singur impotriva tuturor, sau chiar clasicul Mum), trupetii au prezentat si cateva compozitii in premiera, ce vor fi incluse pe viitorul lor album. Andy a promis ca acest album va fi cel mai greu de pana acum, asa ca stam cu ochii pe ei sa vedem ce ni se pregateste.

La finalul programului de vineri a aparut pe scena, indraznesc sa spun, o legenda a metalului romanesc. Este vorba despre trupa God, despre care s-a tot zvonit, despre care toata lumea a auzit dar destul de putini i-au vazut pe bune. Imi amintesc cu oarecare nostalgie vremurile cand ascultam primele lor albume, in special Sublime, care m-a fascinat pe loc si de pe care am avut placerea de a asculta la Samfest Here Comes the Night.

Ceea ce s-a cantat in rest a fost cu totul diferit si neasteptat: God au trecut spre o varianta romaneasca a unor trupe gen Ensiferum sau Eluveitie (la mine sunt totuna) Finntroll, Korpiklaani sau Moonsorrow. Diferenta, nota de originalitate, costa in abordarea unor teme din spiritualitatea si traditia romaneasca. Pentru cei initiati in acest tip de metal, concertul God cred ca a fost o adevarata revelatie. Vorbind de revelatii, anul acesta God vor lansa un album care se numeste Forefathers - A Spiritual Heritage, de pe care au si prezentat niste piese. Soundul actual este destul de complex: trupa are, mai nou, 7 membri: 2 chitaristi, basist, tobar, vocal, clapar si flautista. Ceea ce nu mi-a placut la noua abordare, a fost faptul ca suna pe alocuri repetitiv, cu mult lalala si heia-hei, care dupa un timp devine usor plictisitor. Pe parcursul celor aproape doua ore cat au cantat God, metalistii mai obositi s-au retras unul cate unul spre corturi, asa cum s-a intamplat si la Catamenia in seara precedenta. Totusi, sa fi tot fost vreo 300 de oameni sau mai bine.

M-am mobilizat foarte greu sa ajung la Crash, prima trupa din a treia zi, asa ca i-am prins abia pe la sfarsit si nu am ramas cu mare lucru, decat ca sunt niste pustani de 16 ani care incearca sa se faca remarcati. Urmatoarea trupa pe lista, The Aim, abordeaza un progressive metal nu foarte spectaculos, dar de efect. Au cantat chiar foarte bine si mi-a placut mult vocea, care iese in evidenta. Din nou, un fundal sonor numai potrivit pentru schimbarea impresiilor din serile precedente la o bere rece. Intre timp cred ca s-a dublat numarul rockerilor veniti la festival.

Clujenii de la Skullp au revenit cu forte noi, schimbandu-si atat componenta cat si stilul abordat. Mai nou Skullp inseamna death metal progresiv, pe alocuri hardcore sau chiar metalcore. Nu am putut sa nu remarc cateva influente clare ale unor trupe precum Meshuggah sau Death, dar am fost placut surprinsa de rezultat. Costumatia i-a ajutat foarte mult atat sa atraga publicul cat si sa scoata mai mult in evident mesajul pieselor si ideea de desert post-apocaliptic radioactiv. Vocalistul s-a plimbat de la bun inceput in continuu prin fata publicului, nu stiu daca de emotie sau pentru ca nu isi mai putea stapani accesele de furie si indignare exprimate prin piese. Sau poate vroia doar sa comunice mai de aproape cu ei. Personal, ma bucur ca Skullp au renuntat sa faca acelasi lucru ca alte mii de trupe de brutal death si ca au ales sa se concentreze asupra unui gen care li se potriveste mai bine si in care se pot exprima mai creativ.

Moonspell la Samfest 2010 - Poze concert Moonspell la Samfest 2010" src="http://poze2.metalhead.ro/?mmid=0078e8fa8b8035b77" />

Smog, tot o trupa locala, au sunat mai bine decat m-as fi asteptat. Este uimitor cate trupe bune exista in underground sau pe plan local si ma intreb de ce aceste trupe nu sunt promovate. Vorbesc despre trupele care sunt cunoscute de toata lumea in zona de unde provin dar la de care nu s-a auzit nimic la 200 km departare. Smog practica tot un fel de hardcore si live suna chiar interesant. Pacat ca nu sunt atat de cunoscuti.

Indian Fall era pentru mine a doua prioritate de vazut, dupa Moonspell. Este de multa vreme una din trupele mele preferate din metal-ul romanesc si nu inteleg de ce sunt atat de 'underrated' fata de altii. In ciuda faptului ca le-a plecat vocalistul, care isi punea destul de vizibil amprenta asupra stilului lor, noul venit, Djeeckx, mi s-a parut foarte potrivit ca inlocuitor. Partile de voce clean au fost preluate de noul chitarist, Radu, mergand la fix pe langa growl-urile lui Djeeckx. Spre deosebire de concertul precedent din deschidere de la Moonspell, de data aceasta sunetul a fost aproape perfect (cu mici exceptii, cand totul era dat cam tare si bassul se auzea putin distorsionat).

Au cantat, in cea mai mare parte, piese de pe ultimul album, Seasons in Equilibrium (Demonologic Universe, Screaming Down, Serpent Whores of Salvation, Ex Inferis, To Lose Faith), dar nu au lasat la o parte clasicele Things that I... sau Follow Us. Surpriza a constat in faptul ca au prezentat doua piese nou-noute, ce vor aparea pe un EP numit Fear: 4 Stages. Aceste piese au sunat excelent si astept cu interes concertul din Octombrie pentru a le revedea.

Nu mai ascultasem Agathodaimon de foarte multi ani in mare parte datorita schimbarii orientarii lor muzicale (au trecut de la black metal la ceva putin mai soft, mai gothic). Nu i-am mai urmarit de ceva timp, asa ca nu eram la curent cu ultimele material discografice. Asta a fost, intr-un fel, numai spre bine, deoarece am fost extrem de pozitiv surprinsa de aceasta trupa. Pe langa faptul ca au cantat impecabil, au beneficiat si de un sunet foarte bine pus la punct. Nu stiam titlurile pieselor, dar am recunoscut instant ‘Stindardul Blasfemiei’ – a fost de laudat efortul depus de noul lor solist, Chris, de a canta aceste piese in limba romana, si inca bine. Pe scurt: un show in forta, un solist cu o prezenta malefica si in acelasi timp incitanta, sound perfect, la standarde nemtesti.

Moonspell au avut parte de ceva peripetii in drum spre Romania, in sensul ca in aeroportul din Budapesta au ramas fara cele doua chitari si o parte din echipamente. Dar o trupa de asemenea calibru nu se lasa descurajata cu una, cu doua de astfel de situatii. Nici o problema, au imprumutat chitarile de la cei de la God, au mesterit ceva pe la ele pana cand au sunat cum vroiau ei, si dupa vreo ora de soundcheck (pentru ca, au spus, nu se puteau prezenta oricum in fata publicului), au aparut pe scena invaluiti in acea aura de mister caracteristica. Cum nu se mai aflau in turneu de promovare al albumului ‘Night Eternal’, playlist-ul a fost mai divers si mai inedit. Pe langa piesele obligatorii (ma refer, mai ales, la Alma Mater) lista continea si cateva pe care nu le prea canta, nici macar pe la festivalele de afara.

Au trecut practic prin toate albumele, mai putin The Butterfly Effect (pe care, din nu stiu ce motive, il evita cu tot dinadinsul) si Under the Moonspell/Under Satanae. Fernando & Co. si-au facut aparitia pe In Memoriam, cu chef de cantat, in ciuda problemelor aparute. Fara prea multe artificii, ca in alte concerte (pelerina rosia a la Mephisto si toiagul cu cap de mort, proiectiile pe fundal sau vocile feminine), desi era deja trecut de ora 2, Moonspell au cantat cum ne-au obisnuit (deja): cat se poate de sincer si de natural. Cum fiecare concert sau turneu al lor trebuie sa aiba ceva special, de data asta au pregatit niste piese mai greu de prins live - Awake, Nocturna, Magdalene, si Herr Spiegelman. Ultima a fost o surpriza absoluta; refrenul 'Look me in the eyes... and dream' a vrajit pe loc audienta. Restul playlistului a fost compus din cateva piese mai noi (The Southern Deathstyle, Night Eternal, Scorpion Flower - cantata doar de Fernando, fara voce feminina in fundal).

Nu au lipsit piesele pe care le canta la absolut fiecare concert: Vampiria, Alma Mater, Mephisto si finalul cu Full Moon Madness, dedicat fanilor. Singurul neajuns al concertului a fost ca au cantat doar 13 piese, mi s-a parut ca nu a durat mai mult de o ora si vreo 20 minute. In rest, totul a decurs excelent, sunetul a fost foarte curat si chiar si fara chitarile customizate, aproape ca nu s-a sesizat vreo diferenta in executia pieselor. Un concert cu mult peste ce am vazut anul trecut in Cluj si peste toate asteptarile.

In concluzie, a fost un final superb pentru un festival care ar merita mai mult promovat si dezvoltat. Tot respectul pentru organizatori pentru perseverenta si pentru autoritatile locale pentru curaj - nu numai ca au oferit toate conditiile, ci au sustinut financiar aceasta 'manifestare culturala'. Sper ca in anii urmatori publicul metalist va migra mai mult spre nordul tarii pentru a sustine editiile urmatoare. Pe langa concerte de la cele mai underground nume din metalul autohton pana la trupe mari, atmosfera si distractia sunt garantate.

Foto si text: H_E_L

Poze concert Ashaena la Samfest 2010

Poze concert Agathodaimon la Samfest 2010

Poze concert Moonspell la Samfest 2010

Concert Moonspell in Romania la Samfest 2010 (User Foto)

Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter

Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!

Ne gasesti si pe Instagram