Cronica Muse - Origin Of Simetry

de Morrison

Cronica Muse - Origin Of Simetry
Cand au aparut pentru prima data in peisajul muzical britanic si, mai apoi, mondial, lumea i-a comparat cu Radiohead, din cauza vocii pitigaiate si a sonoritatii post-grunge. Insa, curand, a devenit evident ca Muse este altceva: piesele au capatat personalitate, stilul s-a conturat puternic, singular si particular, departe de orice influenta usor de aratat cu degetul.

"Origin of Symmetry" este, de fapt, un test al maturitatii pentru Muse. Este un test trecut cu bine de trio-ul britanic. Daca "Absolution" a consacrat trupa in USA, "Origin of Symmetry" are meritul de a o fi introdus tuturor ascultatorilor din afara Marii Britanii. Ceea ce este frumos la acest album e ca aproape fiecare piesa este un hit in sine, o alta poveste spusa in acelasi limbaj muzical.

Cronica Cronica Muse - Origin Of Simetry
Muse

Albumul se deschide cu "New Born" (sugestiv...), cu pianul ce a fost mereu privit drept un element ce apropie Muse de Radiohead. Insa Muse face din pian un fond muzical cursiv rupt de intrarea chitarilor si a tobelor. Piesa curge alert, cu vocea lui Matt Belamy plutind peste ritmurile indracite, suava, psihotica, disperata, feminina.

"Bliss" merge pe aceeasi reteta, se deschide cu o clapa de aceasta data, fiind cumva mai..."spacey" decat precedenta. Chitara puncteaza si sustine ritmic excelent ansamblul compozitiei. Clapa nu se sfieste sa continuie pana la final aceleasi arpegii, obsedant, ceea ce iti da sentimentul unei continue caderi.

"Space Dementia" intra tot cu pianul, clasic, grav, si continua intr-un ton de melodrama de anii '30. Totul e interpretat intr-un registru minor si tragic. De altfel, Muse supraliciteaza la capitolul acorduri minore, depasind limita tristetii si intrand, lejer, pe taramul disperarii si al melancoliei incurabile. Vocea lui Matt sfasie compozitia de la un cap la altul, devenind insuportabila pentru cineva care crede ca viata e frumoasa, pur si simplu...Finalul piesei aduce a mars de inmormantare, apasat si haotic.

"Hypermusic" e prima piesa care incepe cu chitara si nu cu pianul. Compozitia e mult mai agresiva, mai nervoasa, insa, una peste alta, e un moment mai slab al albumului. Intr-un fel ciudat, parca lui Muse nu ii sta bine sa compuna in cheie majora. "Plug in Baby" se deschide cu progresii de chitara fuzzata, o tema extrem de frumoasa, un pic latina. Muse jongleaza destul de mult cu arpegii si rasturnari de arpegii, ceea ce da pieselor o cursivitate anume, ca o piatra care se rostogoleste la nesfarsit.

Cronica Cronica Muse - Origin Of Simetry
Muse

"Citizen Erased" e o bucata ce ilustreaza, poate, cel mai bine, spiritul muzical Muse: chitari agresive, ritm sustinut, toate doar pentru a cladi peste o linie de voce tanguitoare, ce nu are nimic in comun cu nervul fondului instrumental. Refrenul e superb, iar piesa cade apoi intr-un respiro ce creste, creste, pentru a reveni intr-un solo de chitara complet psihedelic. Compozitia este, cu siguranta, una dintre cele mai bune ale acestui material.

"Micro Cuts" este obositoare, vocea se invarte prea mult intr-un registru ultra-acut, desi instrumentalul are calitati incontestabile; punctul maxim al piesei este, de fapt, finalul, cu o tema de chitara excelenta, preluata si de bass. "Screenager" linisteste, in sfarsit, apele, sau, mai bine zis, vanturile. Pentru ca piesa curge ca o briza usor orientala si schimba toata aceasta stare cu un refren ce iti creeaza un sentiment de instabilitate emotionala.

"Darkshines" este, efectiv, un tango rock. Compozitia reprezinta una dintre cele mai frumoase si mai interesante piese rock scrise vreodata. Ritmul de vals tango ii da o distinctie anume, un aer nobil ce, incredibil, se imbina perfect cu distorsul chitarilor si vocea nebuna a lui Matt. Solo-ul de chitara intregeste aceasta capodopera ce se incheie in forta, apasat, puternic.

"Feeling Good" revine la introducerea cu pian, fond muzical pentru o linie de voce superba. Piesa e blues, e dark, si ritmul ternar m-a dus cu gandul, nu stiu exact de ce, la Twin Peaks. Pasajele violente se intrepatrund cu cele calme, in care vocea se ridica sus de tot, ca o evadare mult dorita.

"Megalomania" inchide albumul, un imn tragic si trist, un final cum nu se poate mai potrivit pentru acest material. Muse reuseste sa introduca in muzica rock un melanj nou, acela dintre o voce acuta, sfasietoare, melancolica, disperata, si ritmuri si chitari agresive, grele. Peste acest melanj se suprapune pianul ce o da o nota grava, clasica, aristocratica aproape...

Auditie placuta!

MUSE
www.muse.mu
www.myspace.com/muse

Cronica de Mihnea Blidariu pentru bestmusic.ro


Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: bit.ly/METALHEAD-Newsletter

Concerte recomandate:






Like us on Facebook