Muse - The 2nd Law: Isolated System videoclip


The 2nd Law: Isolated System, noul videoclip semnat de grupul britanic Muse poate fi urmarit mai jos. Piesa este extrasa de pe albumul The 2nd Law, lansat in data de 1 octombrie.

Tobosarul Dominic Howard si solistul Matt Bellamy  au declarat intr-un interviu pentru NME ca un spectacol de-al lui Skrillex, pe care l-au vazut live in Anglia, la Camden, a fost o influenta foarte puternica pentru ei in compunerea noului album.

"La naiba, suna atat de greu", a fost prima impresie a lui Howard. "Era ca la un concert metal in toata regula - se facea pogo si toata lumea era in moshpit, n-am mai vazut niciodata asa o reactie la un concert de muzica electronica" a mai comentat el, dezvaluind ca cel mai puternic aceasta inspiratie se resimte in piesa "Unsustainable".

Matt explica situatia mai pe indelete: "Pogo-ul s-a mutat de la chitare la laptop, asadar cu piesa asta incercam sa vedem daca putem sa fim mai tari decat laptopul. Am vrut sa creem ceva cu aroma dubstep, dar am vrut sa vedem daca putem face asta cu instrumente adevarate. Intrebarea pe care ne-am pus-o a fost: pot oare trupele rock sa concureze cu ce fac tipii astia?"